Subscribe:

marți, 10 decembrie 2013

Desacralizarea Crăciunului


                   Îmi place sărbătoarea Crăciunului...Şi tot ceea ce ţine de ea. Îmi place să împodobesc bradul, să simt mirosul acela de răsină proaspătă în casă, să pun ghirlande luminoase, să ascult colinde, să îl astept pe Moş Crăciun, să fac cadouri celor dragi, să admir luminile de Crăciun ce s-au aprins în oraş şi prin vitrinele magazinelor…Dar toate acestea sunt doar efecte ale adevăratei plăceri -  aceea de a trăi bucuria ce reiese din această sărbătoare prin Naşterea Domnului şi cele de mai sus vin ca o completare la starea mea sufletească în  <>. Şi trebuie să recunosc că în fiecare an, această sărbătoare, mă trimite cu gândul la anii copilăriei, la dimineaţa de Crăciun în care abia aşteptam să mă trezesc şi să ajung să văd ce cadou mi-a lăsat Moşul sub brad. Este o perioadă frumoasă, cu o încărcătură spirituală deosebită.
                        
                Dar din păcate, de la an, la an, această sărbătoare se desacralizează şi devine una mai mult comercială si formală  decât spirituală. De ce? Pentru că s-a uitat, voit sau nu, sensul adevărat al sărbătorii Crăciunului – Naşterea Domnului – întruparea Mântuitorului Hristos. Dacă mergi prin magazine, peste tot vezi forfotă, agitaţie, comercianţii bineînţeles că îsi freacă mâinile... Moş Crăciun se vinde bine şi e omniprezent, clopoţei şi luminiţe, asta că să nu mai vorbesc despre diversitatea de bucate alese şi preparate din porc, specifice mesei Crăciunului. Atunci când Mântuitorul a curățit Templul izgonind pe schimbătorii de bani  din el și răsturnându-le mesele, alungându-i pe cei ce vindeau animale, lamentând faptul că făcuseră din templu (Casa Domnului)  o peșteră de tâlhari, a descoperit mânia lui Dumnezeu împotriva închinării dominate de interes și profit material. Mai trist este că, urmărind de curând un video-reportaj în care oamenii pe stradă erau întrebaţi ce sărbătorim de Crăciun, unii nici măcar nu aveau habar, iar alţii au limitat Crăciunul doar la tăiatul porcului, sosirea Moşului şi masa îmbelşugată. Sunt tradiţiile noastre acestea, este adevărat şi sunt frumoase, însă nu în ele stă sărbătoarea Naşterii Domnului ci sunt doar o manifiestare mai mult sau mai puţin creştinească a praznicului în sine.
                Crăciunul autentic poate fi fără steluțe, artificii, cadouri, brazi şi Moş Crăciun, dacă îl are pe Hristos în centru! Oricât de multe luminițe ar străluci prin oraş sau în casele noastre, cât de multe decorații s-ar vinde și câte ramuri de brad am flutura, toate fără Hristos sunt goale de conţinut, chiar nule! Toate îsi au rostul lor şi sunt frumoase dacă se fac spre slava lui Hristos si a Naşterii Sale după trup – tainică minune. „De altfel, în fiecare act al lui Hristos, spune părintele Dumitru Stăniloaie, sunt anticipate toate cele următoare, precum în cele următoare le menţine ca bază pe cele anterioare. Într-o reprezentare a Naşterii Domnului din secolul al VI-lea, Hristos e înfăţişat în iesle într-o stare de jertfă. Ieslea întrupării devine altarul lumii din care se oferă pâinea cuvântului lui Dumnezeu ca hrană popoarelor lumii pământului; în taina Crăciunului este privită, închinată şi slăvită întreaga mântuire. Chiar prin naşterea Sa ca om, Fiul lui Dumnezeu, face o jertfă coborându-se la viaţa limitată şi plină de dureri în trupul nostru”.
             Şi totuşi, dacă ne referim strict la terminologie, să fie o dilemă, Naşterea Domnului sau Crăciun? Nicidecum. Cuvântul <> în limba română este de origine populară, nu termen oficial al Bisericii, dar este acceptat în Biserică, ca fiind praznicul împărătesc al Naşterii Domnului. Mulţi cercetători consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. În Imperiul Roman, prin termenul calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general. Alți derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Iisus - deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană. Oricum ar fi, Crăciunul reprezintă pentru noi, creştinii, sărbătoarea Naşterii Domnului, când ne bucurăm duhovniceşte şi trăim cu intensitate clipa în care soseşte în lume Cel Neîncăput, care „S-a născut după trup ca tu să te naşti după Duh, S-a născut din femeie ca tu să încetezi a mai fi fiu al femeii"       ( Sfântul Ioan Gura de Aur). Iată sensul adevărat al sărbătorii! Şi cât de mare este această sărbătoare şi cât de mult iubeşte Dumnzeu lumea, căci Îl trimite în lume pe Unicul său Fiu, „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3.16) Iar, dacă filosoful antic spune că „toate trec (panta rei)” şi „nimic nu-i nou sub soare (nihil novi sub sole)", teologul vine şi confirmă, dar şi completează: „... până la Naşterea lui Hristos", pentru că şi istoria şi intreaga umanitate dar şi calendarul se raportează de atunci, la Naşterea Sa. Cât despre colind puţini mai înteleg că face parte din misiunea de apostolat a fiecăruia dintre noi – colindând îl mărtusim pe Hristos, mărturisim Naşterea Sa. Doar nu credeaţi că acest mod de misiune nu a fost secularizat?! Păi azi sunt „colinde” ce nu au legatură cu Naşterea Domnului, referindu-se doar la frumuseţea iernii, fulgii de nea, împodobirea bradului etc., prind mai bine la public şi implicit aduc încasări frumoase la concerte sau vânzarea de discuri. Aşa se face că întreaga sărbătoare a Naşterii Domnului, în societatea de azi, tinde să devină una comercială, lipsită de trăire şi sens.

            Încetul cu încetul postmodernismul și concepțiile lui iau locul credinței adevărate. În acest context Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: „În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii. Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată – de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor. Însă Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească. Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu- Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii" (basilica.ro).
            Crăciunul e sărbătoarea sărbătorilor când cerul îşi arată bucuria Naşterii Domnului în ieslea cea săracă, Dumnezeu fiind şi om fiind. Căci luminile, vitrinele frumos împodobite, Moş Crăciun, nu aduc dupa sine sărbatoarea în esenţa ei, ci doar o infrumuseţează,căci adevărata trăire sufletească, pune în valoare sărbătoarea.
            Aşadar, să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să privim dincolo de faţada strălucitoare şi fastuoasă a acestor vremuri, de toată zarva din supermarketuri, renunţând la superficialitatea materialistă pentru a găsi dincolo de ele Pruncul din ieslea Betleemului. Să nu lăsam Crăciunul să devină o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund marea taină a smereniei lui Dumnezeu, ci prin „spiritul Crăciunului”, adică cu bucuria duhovnicească ce o trăim în aceste zile, să fim mai iubitori cu semenii noştrii, iertători cu cei ce ne-au greşit, să îi ajutăm pe cei în nevoie, slăvind pe Dumnzeu şi zicând: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului)



Pr. Laurenţiu-Georgian STOICESCU