Subscribe:

sâmbătă, 24 august 2013

Regasirea unei vechi vetre de spiritualitate ortodoxa pe dealul Istrita Ambrozie – calugarul din stanca cu chipul senin
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, […] , parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” Asa ma gandesc si eu cu drag la casa parinteasca si la locurile natale. Fiind copil vizitam cu drag meleagurile din jurul casei parintesti cu acea atitudine de explorator pe care o are orice copil. Asa se face ca in primii ani dupa revolutie sa ajung pentru prima data pe dealul Istrita. Acesta este utimul deal din tara noastra pana in Bulgaria, cu o altitudine de 749 metri . Prima mea impresie, ajungand pe culmea acelui deal, a fost ca raman fara aer..fara glas. Un loc minunat unde cerul se unea cu pamantul – loc binecuvantat de Dumnezeu. Iar ca binecuvantarea sa fie si in fapta, am aflat, ascultand informatiile localnicilor,o chilie sapata intr-o stanca, ce a apartinut unui monah de care parintii mei imi povestisera si mi-l-au descris ca un parinte dintr-un pateric contemporan – calugarul Ambrozie.Au trecut multi ani de atunci.Insa nu am uitat niciodata de acel loc…de acel fior.Asa ca dupa aproape 25 de ani revazut acel loc. O traire aparte ma incearca ori de cate ori ajung in acea chilie. Fiecare pas facut pe poteca anevoioasa si pe alocuri putin periculoasa, ce urca spre baza stancii unde este sapata chilia ,face sa creasca gradual o traire deosebita si o bucurie duhovniceasca aparte. Stanca se numeste “Piatra Şoimului” si e usor vizibila datorita aspectului sau impunator.
Ajuns la baza stancii, am de urcat aproximativ 7-8 m pe o scara foarte abrupta. O urc cu aceeasi dorinta in suflet pe care o are si un arheolog ce urmeaza sa faca o descoperire importanta. Ajuns sus pe o mica veranda a chiliei, regasesc acel loc atat de sacru si de care imi era atat de dor sa il revad…Vorba poetului: “Ca de când nu ne-am vazut / Multa vreme a trecut / Si de când m-am departat, / Multa lume am îmblat. /”.
Ma inchin si spun o scurta rugaciune in taina. Privesc cata simplitate e in jur si totusi cata traire profunda. Pe mica fereastra a chiliei admir peisajul superb ce mi se deschide in fata ochilor ca un crampei edenic. Cata frumusete a putut Dumnezeu lasa, noua, pacatosilor. Ma asez pe locul unde candva era patul Prea Cuviosului Ambrozie. Inchid ochii pentru cateva secunde si meditez la modul in care acel schimonah s-a nevoit aici atat vreme. Si totusi cine era Parintele Ambrozie?! Parintele Ambrozie Rizea era de fel din Greceanca, judetul Buzau, nascut in anul 1889 intr-o familie cu multi copii, iar la varsta de 15 ani intra ca frate in obstea manastirii Ciolanu. S-a bucurat de darul cantarii psaltice – o voce angelica. Cu binecuvantarea staretului, tanarul frate va fi tuns in monahism luand numele de Teodor. Dupa cativa ani, purtat de dorul pustniciei, se va duce la schitul Prodromul din Muntele Athos pentru a invata acolo randuiala si trairea in pustnicie.
A stat acolo aproape 10 ani , dupa care s-a hotarat sa se intoarca la manastirea sa de metanie – Manastirea Ciolanu. Dupa un timp de ascultare si cercetare duhovniceasca si deprins fiind cu tainele pustniciei, monahul Teodor este tuns ieroschimonah luand numele de Ambrozie si se retrage la schitul Cetatuia pe dealul Magura unde va sta pana in 1925 cand, dupa schimbarea calendarului (1924), este suspendat pentru neascultare in privinta hotararilor Sfantului Sinod referitoare la noul calendar. Smerit si supus canoanelor Bisericii Ortodoxe stramosesti, accepta decizia de suspendare si se retrage in apropierea satului natal fara a renunta insa la gandul pustniciei. Astfel, cu toiagul in mana si cateva unelte ce si le pusese in traista, ajunge pe dealul Istrita si se urca pe Culmea Soimilor, acolo unde candva se juca si pastea oile si caprele parintilor si ale celor din sat. Exista o scobitura in stanca deja , spun unii de pe vremea tatarilor, cam la sapte-opt metri inaltime pe care Ambrozie o va adanci. Aici se va nevoi aproape 60 de ani in post si rugaciune pana aproape de trecerea sa la Domnul . Multi crestini marturisesc ca rugaciunile si cantarile lui se auzeau pana jos in vale, astfel incat vestea unui sfant sihastru in viata ajunsese departe. Intre ceasurile de rugaciune se ocupa cu impletirea cosurilor de rachita, lucra linguri de lemn si altele. Hrana sa era saraca si consta din buruieni, radacini si apa. Uneori cobora dupa pravila de dimineata, si mergea prin satele din jur pentru a-si vinde lucrul mainilor sale, iar din banii obtinuti isi cumpara hrana pentru un timp. De la dansul si bunicii mei cumparau cosuri si pe langa banii datorati, ii lasau monahului si alimente sau haine. Cei mai in varsta si acum si-l amintesc cum umbla imbracat ca un cersetor, descult, fiind vara, iar pe timp de iarna purta cizme ponosite si date de oamenii din sat si o manta militara groasa. Cobora deseori la slujbele marilor sarbatori in satele invecinate, pentru a canta la strana si pentru a se impartasi la vremea potrivita. Niciodata nu s-a despartit de metaniile sale de lana pe care si le confectiona singur si le schimba o data la cinci ani si nici de paramanul sau cu care dormea si noaptea . Iubea foarte mult copii iar atunci cand se intalnea cu ei prin sate si ii vedea desculti, le dadea incaltarile sale.
In aceasta chilie unde ma aflu si eu, a trait acest monah, petrecandu-si viata in smerenie si rugaciune pana la 13 septembrie 1980, cand si-a dat sufletul in mainile Domnului fiind inmormantat in curtea Bisericii din Breaza, din judetul Buzau. Privesc acum peretii chiliei cu chip rupestru. Oare cate sute sau mii de ceasuri de rugaciuni s-au inaltat dintre ei? Si cat de grea este alegerea acestei vieti de pustnic…Cad iarasi in meditatie… Ridic ochii la un moment dat spre a contempla din nou frumusetea naturii. E greu sa inteleg de unde ma cuprinde atata pace..atata liniste in suflet…si atata bucurie. Unii ar spune ca aici isi “reincarca bateriile”… Eu ma impac cu mine insumi, ma bucur si ii dau slava lui Dumnezeu pentru toate aducandu-mi aminte de cuvintele psalmistului: “Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.” Ma pregatesc sa plec acum. Mai privesc odata panoramic chilia rupestra, ma inchin si cu capul plecat dar cu inima plina de bucurie si liniste, cobor usor scarile spre baza stancii.
Am ajuns jos si fac cativa pasi in vale pe acea carare plina de pietre calcaroase. Nu ma indur de priveliste si imi arunc privirea in urma spre chilia cea saracacioasa cu gandul la o noua revedere.Va invit, cand aveti ocazia, sa vizitati acest loc binecuvantat de Dumnezeu si să va bucuraţi şi dumneavoastră de aceste minunate locuri, si de liniştea si pacea duhovnicească ce o găsiţi aici..





* Referinte: CREANGĂ, Ion, Amintiri din copilarie , Editura Hyperion, Craiova, 2011. *http://ro.wikipedia.org/wiki/Dealul_Istri%C8%9Ba http://www.muntesiflori.ro/istrita-3/
* EMINESCU, Mihai, Poezii,Editura Corint Junior, Bucuresti, 2013.
* STANCIU, Pr. Mihail, File de Pateric buzoian – carte in lucru - extras *http://www.newsbuzau.ro/index.php/religie/6076-din-viata-ieroschimonahului-ambrozie-rizea-nevoitor-pe-culmea- soimului-istrita-buzau.html
* BIBLIA sau Sfanta Scriptura, Ps 103,25; Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008
* BIBLIA sau Sfanta Scriptura, Ps 103,25; Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008

0 comenteaza: