Subscribe:

luni, 24 decembrie 2012

De Craciun..

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea." Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată. Râsetele colorate devin fundalul muzical al fulgilor de nea care valsează în ritmul căderii lor spre pământul îngheţat şi lipsit de viaţă; doar o fetiţă stătea tăcută într-un colţ, privind întreaga veselie. Ochişorii ei mari şi luminoşi exprimau o uşoară mirare, iar mintea îi era acaparată de următoarele întrebări: de ce atâta fericire? Ce minune aduceau aceşti fulgi de nea?
Un micuţ cristal de apă îi cade pe năsuc…fetiţa ridică ochii şi întinde braţele spre cer. În curând palmele îi sunt acoperite de un strat subţire de steluţe albe şi, ca şi cum atunci ar fi văzut pentru prima dată fulgii de nea, priveşte formele ce se topesc în palmele-i micuţe. - Maria, vino mai repede, să nu răceşti! Se auzi, brusc, o voce din spate. Copila îşi întoarce căpuşorul şi îşi priveşte mama. După ce mai admiră încă o dată cerul , se îndreaptă cu paşi repezi spre mămica ei, care o aştepta cu braţele deschise. - Vino, fetiţa mea! Azi, bunul Dumnezeu ne-a arătat din nou iubirea Sa şi diseara vei putea mânca o supă bună şi caldă. Ochişorii Mariei erau asupra copiilor zburdalnici. - Mămică, de ce nu pot să mă duc la şcoală, la fel ca şi ceilalţi copii? La auzul acestor cuvinte, femeia îşi pleacă privirea. Văzându-i tristeţea ce îi umbrea chipul, fetiţa, cu mânuţele ei micuţe îşi mângăie mama, zicându-i: - Lasă, nu mai vreau să mă duc la şcoală…nu mai fii supărată! Zâmbind forţat, femeia îşi ia copilaşul de o mânuţă şi se îndreaptă încet spre casă, când, o nouă întrebare se naşte de pe buzele micuţe: - De ce este atâta bucurie ? - Maria, frumoasa mea fetiţă, în curând va fii Crăciunul, iar aceşti fulgi de zăpadă îmbracă totul într-un veşmânt frumos şi divin precum Copilul Sfânt ce s-a născut în iesle. - Cine este Copilul Sfânt? - Este Mântuitorul nostru. Îţi voi povesti despre naşterea Sa când ajungem acasă. Cele doua siluete se pierd în depărtare, urmele paşilor lor dispărând sub covorul fulgilor răzleţi. Vorbele mamei erau dulci cântări celeste pentru fetiţa care asculta înduioşată povestea făgăduită. În sufletul ei curat se desluşea o luminiţă de negrăit, cum nu se putea întâlni în această lume trecătoare, era lumina credinţei, a prezenţei lui Dumnezeu. Au trecut trei săptămâni de la aceste evenimente … întreg peisajul a prins viaţă sub domnia luminiţelor multicolore şi a fulgilor ce creeau o lume de poveste. Pe străzile înzăpezite răsunau vocile gingaşe ale copiilor, colindele se auzeau de pretutindeni…era seara de Crăciun, iar întreaga suflare era cuprinsă de bucurie; doar un suflet stătea îndurerat, plângând la căpătâiul mamei sale: Maria. Mama ei era grav bolnavă, iar bani de medicamente nu aveau. Cu lacrimi în ochi, iese afară din căsuţa sărăcăcioasă şi porneşte în căutarea unui medic; bate la multe uşi, dar aproape nimeni nu-i deschide uşa, iar cei care i-au deschis nu vroiau să o ajute…erau prea preocupaţi cum să sărbătorească. Maria a rămas singură în stradă, fără nici un ajutor. Frigul începea să o cuprindă, doar lacrimile îi încălzeau pentru o clipă obrăjorii roşii şi reci. "Voi mai încerca încă o dată…poate în această casă îl voi găsi pe Mântuitor şi El sigur va veni, iar dacă nu este aici mă voi întoarce acasă; mama este singură de mult timp". Cu paşi mici, se îndreaptă spre uşă şi încearcă din nou, însă în acea casă nu Îl găseşte pe Cel ce îl căuta. Înainte de a pleca, copila îi spune femeii care i-a deschis: - Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea. Obosită şi îndurerată, fetiţa se întoarce acasă. Înainte de a intra în curte, vede o femeie sărmană cu un copilaş în braţe; frigul muşca din trupul femeii îmbrăcată cu o haină subţire, iar copilaşul, strâns ţinut la piept, nu contenea să plângă. Maria, suflet sensibil, se apropie de femeie şi o roagă să intre în casă. - Nu este o casă mare, dar intraţi, este loc şi pentru voi! Femeia, după ce o priveşte duios, intră în modestul cămin…. mama frumoasei fetiţe adormise. - Luaţi această haină; este a mamei, dar nu cred că se va supăra. - Ce a păţit mama ta? Întrebă femeia, în timp ce lua haina. - De câteva zile se simţea rău, iar azi starea i s-a agravat…azi, când îl aşteptam pe Mântuitor. În urmă cu câteva săptămâni, mama mi-a povestit cum Maica Domnului, înainte să Îl nască pe Mântuitor, a bătut la multe uşi, dar nu i-a deschis nimeni; eu îi voi deschide. - Azi Îl sărbătorim pe Domnul Hristos, iar o sărbătoare fără sărbătorit nu există. Nu am aur, smirnă sau tămâie să Îi daruiesc, asemeni magilor…nu ştiu ce sa Îi dăruiesc. Încă nu a venit, dar noaptea nu s-a sfârşit şi ştiu că dacă va veni, mămica se va vindeca. Mângâindu-i chipul angelic, femeia îi zice Mariei: - Frumoasa mea, I-ai dăruit deja cel mai frumos cadou. Acum du-te şi culcă-te, eşti obosită şi înfrigurată! - Nu pot. Dacă vine Mântuitorul în timp ce dorm şi se va supăra că nu L-am primit? - Nu se va supăra dacă dormi. El iţi cunoaşte sufletul şi ştie cât de mult Îl iubeşti. Copil ascultător, Maria se întinde pe pat şi, obosită, adoarme. O mireasmă plăcută se răspândeşte prin aer, iar întreaga cameră este cuprinsă de o lumină lină. Maria, deranjată de lumină, deschide încet ochişorii şi vede minunea, neaşteptata minune. Femeia aceea sărmană dispăruse, iar în locul ei era Maica Domnului; era atât de minunată., încât orice frumuseţe pământească păleşte în faţa ei, iar în braţe îl ţinea pe Pruncul Sfânt, pe Dumnezeu. Fetiţa clipeşte de două ori, credea că visează, dar în curând îşi dă seama că totul este aievea. În faţa minunii, graiul îi dispare, doar ochişorii ei vorbind despre starea prin care trecea, sclipind precum doi aştri. Maica Preacurată se apropie de patul femeii bolnave, iar Pruncul Sfânt îşi întinde mânuţele, atingându-i creştetul şi binecuvântând-o. Dintr-odată, tavanul dispare, afişându-se superbul tablou celest; stelele străluceau cu atâta intensitate, încât întunericul, stingherit de lumina acestora, s-a retras, cedându-i locul strălucirii mirifice. Maica Domnului priveşte spre fetiţa, care, simţindu-se descoperită, închide brusc ochişorii. Zâmbind, Maica Sfânta merge spre patul unde fetiţa dormea şi o sărută pe frunte, iar Mântuitorul îi mângâie părul mătăsos. Maria deschide un ochişor, dar nu mai reuşeşte să distingă nimic, totul era înconjurat de lumina divină. Ridicând ochişorii spre cer, observă cea mai măiastră stea pe care o văzuse vreodată; clipeşte de trei ori…într-o fracţiune de secundă, totul a revenit la normal, sublima imagine a cerului înstelat dispărând. Dorinţa i se îndeplinise, Mântuitorul şi Maica Sa au fost în modesta ei căsuţă. Fetiţa se coboară din pat şi se îndreaptă spre mămica ei care, auzindu-i mişcările, se trezeşte. O altă bucurie îi umple sufletul frumos şi inocent: mămica ei s-a vindecat, durerile cele cumplite părăsind trupul slăbit. "Of, nu i-am oferit nimic Mântuitorului şi Maicii Sale, iar ei m-au vizitat şi mi-au vindecat şi mămica’’ cugeta fetiţa, în timp ce braţele protectoare ale mamei sale o cuprindeau într-o dulce îmbrăţişare. Lacrimile îşi fac din nou simţită prezenţa…Maria plângea pentru că nu i-a făcut nici un cadou Mântuitorului de ziua Lui. O rază jucăuşă pătrunde prin fereastră, iar fetiţa aude o voce dulce şi blândă care îi şopteşte suav: "îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit inima ta’’.
Credinţa este puntea ce leagă pământul de cer, floarea albă ce întregeşte coroana tuturor virtuţilor, credinţa este actul suprem, cadoul cel mai minunat pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi. "Credinţa este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup.’’ ( Teodoret al Cirului) (Mihaela Gligan) Nasterea Domnului sa va aduca pace, har si binecuvantare!

vineri, 12 octombrie 2012

Poftim la ...meditatie...

Intr-o gara aglomerata statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?” Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios. Morala.. Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru! Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie…Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

miercuri, 23 mai 2012

Tertulian - Opera

Cea mai recenta Istorie a literaturii latine in limba romana admite ca „in ciuda unor eforturi considerabile, nu s-a reusit pana in prezent stabilirea unei cronologii fiabile pentru tratatele sale, astfel incat nu este posibil nici sa le comentam in ansamblu urmand ordinea compunerii lor, nici sa schiţam o imagine detaliata a evoluţiei literare a lui Tertulian” . Astfel, doar 6 din cele 31 de scrieri pot fi datate cu certitudine pornind de la mici aluzii contemporane; pentru celelalte, chiar daca exista aluzii similare, se poate fixa doar un termen limita . Nici anul 197, ca debut sigur al activitaţii sale patristice nu este lipsit de pareri controversate.
In cele ce urmeaza, redam tabelul scrierilor pastrate din opera lui Tertulian, asa cum este prezentat de Parintele Nicolae Chiţescu, in introducerea la scrierile lui Tertulian din volumul Apologeţi de limba latina : Incadrarea tematica a lucrarilor: 1. Apararea crestinismului – 5 tratate apologetice. 2. Lupta contra ereziilor – 8 tratate de controversa. 3. Cultivarea virtuţilor – 12 tratate de morala. 4. Sfintele Taine crestine – 6 tratate despre Sfintele Taine. A. Perioada catolica: 1. Ad martyras (Catre martiri) – morala, dupa martie 197. 2. Ad nationes (Catre neamurile pagane) – apologetica, vara anului 197. 3. Apologeticum (Apologeticul) – apologetica, sfarsitul anului 197. 4. De Testimonio animae (Despre marturia sufletului) – apologetica, 198-200. 5. De spectaculis (Despre spectacole) – morala, 200-203. 6. De praescriptione haereticorum (Despre prescripţia impotriva ereticilor) – controversa, inainte de 203. 7. De oratione (Despre rugaciune) – morala, 201-204. 8. De patientia (Despre rabdare) – morala, 198-206. 9. De Baptismo (Despre Botez) – Sfintele Taine, 198-206. 10. De Paenitentia (Despre Pocainţa) – Sfintele Taine, 198-203. 11. De cultu feminarum (Despre imbracamintea femeilor) – morala, 198-206. 12. Ad uxorem (Catre soţie) – Sfintele Taine, 200-202. 13. Adversus Hermogenen (Impotriva lui Hermogene) – controversa, inainte de 206. 14. Adversus Iudaeos (Impotriva iudeilor) – apologetica, c. 197. B. Perioada pre-montanista: 1. De virginibus velandis (Despre valul fecioarelor) – morala, 204-207. 2. Adversus Marcionem (Impotriva lui Marcion) – controversa, 207-208 (partea I) si 208-210 (partea a II-a). 3. De pallio (Despre pallium) – morala, 205-211. 4. Adversus Valentinianos (Impotriva valentinienilor) – controversa, 203-211. 5. De carne Christi (Despre trupul lui Hristos) – controversa, 207-210. 6. De resurrectione carnis (Despre invierea trupului) – controversa, 209-210. 7. De anima (Despre suflet) – controversa, 203-207. 8. De exhortatione castitatis (Despre indemnarea la castitate) – morala, dupa 208. 9. De corona militis (Despre coroana militarului) – morala, 211. 10. De idilolatria (Despre idolatrie) – morala, 203-206. 11. Scorpiace (Despre leacul contra veninului de scorpion) – morala, 212. 12. Ad Scapulam (Catre guvernatorul Scapula) – apologetica, 212. C. Perioada montanista: 1. De fuga in persecutione (Despre fuga in persecuţii) – morala, 209-210. 2. Adversus Praxean (Impotriva lui Praxeas) – controversa, dupa 213. 3. De monogamia (Despre casatoria unica) – morala, dupa 212. 4. De pudicitia (Despre castitate) – morala, 212-215. Trebuie remarcat faptul ca primele scrieri ale lui Tertulian se vor axa asupra unor chestiuni de ordin practic, principalele aspecte dezbatute fiind Botezul, rugaciunea, martiriul, idolatria si atitudinea crestinilor faţa de lumea in care vieţuiau, pentru ca mai apoi subiectele tratate sa devina mai complexe si sa fie mai amanunţit tratate . Primele scrieri ale lui Tertulian nu abordeaza teme anti-gnostice sau referitoare la Sfanta Treime, Cuvantul lui Dumnezeu, Persoana lui Hristos, pacat, inviere, dupa cum nu sunt prezente nici ideile montaniste si nici resentimentele faţa de Biserica Romei . In paginile Apologeticului, se afirma faptul ca Dumnezeu este creatorul a toata lumea , precum si a celor ce locuiesc in ea, despre Iisus Hristos spunandu-se ca este Fiul lui Dumnezeu, Logos-ul, Cuvantul lui Dumnezeu. Unitatea de fiinţa dintre Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul este afirmata in mod direct, insa Duhul Sfant nu este menţionat in nici un loc ca fiind cea de-a treia Persoana trinitara . O alta invaţatura majora cuprinsa in paginile Apologeticului se refera la ingerii buni si la diavoli, diavoli cazand din starea de har in care se aflau datorita gresitei intrebuinţari a propriei lor libertaţi . In lucrarea De Baptismo (Despre botez) , se gaseste o descriere clara a Duhului Sfant. El este numit „Duhul lui Dumnezeu care se purta deasupra apelor la creaţie”, cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt numite impreuna . In lucrarea Adversus Judaeos (Impotriva iudeilor) , Dumnezeu-Tatal este descris ca si Creator si Guvernator al intregului Univers, se afirma ca moartea este rezultatul pacatului, fiind afirmat caracterul temporar al sabatului iudaic. In lucrarea De Spectaculis (Despre spectacole) , care nu este atat de bogata in precizari teologice, intreaga argumentare impotriva participarii la spectacolele pagane se bazeaza pe textul Psalmului 1. In cuprinsul lucrarii Ad Nationem (Catre neamurile pagane) , existenţa lui Dumnezeu este prezentata ca un adevar evident, argumentul fundamental al acestei existenţe constand in marturia „sufletului care este prin natura crestin”. Cu privire la Persoana lui Hristos, sunt afirmate atat firea divina, cat si cea umana. A doua venire a Domnului este iminenta, Botezul capata o importanţa deosebita, Sfanta Euharistie nefiind menţionata . Scopul lucrarii De testimonio animae (Despre marturia sufletului) este de a dovedi existenţa unui singur Dumnezeu adevarat, Stapan al intregului Univers, pentru ca in lucrarea De praescriptione haereticorum , Tertulian sa afirme ca ereticii nu au dreptul sa discute pe seama Scripturilor crestine, intrucat acestea sunt posesia exclusiva a Bisericii. In lucrarea Adversus Hermogenem , argumentarea lui Tertulian urmeaza doua direcţii: apararea invaţaturii referitoare la faptul ca Dumnezeu a creat totul din nimic si dezvoltarea invaţaturii despre Cuvantul lui Dumnezeu, Logos-ul, pe fondul apararii crestinilor si a anvaţaturii crestine, in general, in faţa preopinentului pagan Hermogen.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Cum se săvârşea slujba Învierii în primele veacuri?

Cum se săvârşea slujba Învierii în primele veacuri?
În noaptea Paştelui, aproape de primele veacuri ale Bisericii creştine, rânduiala se săvârşea pe larg toată noaptea, căci începea de la Vecernia Sâmbetei şi se încheia Duminică dimineaţa. Aceasta este practica creştină cea mai veche. Conform Tipicului liturgic bizantin ea cuprindea Vecernia Sâmbetei celei Mari şi, în timpul Paremiilor acesteia, se săvârşea botezul catehumenilor, Liturghia sfântului Vasile cel Mare, citirea pe larg din Faptele Apostolilor, slujba Miezonopticii din Duminica Paştelui, la care, în loc de canonul obişnuit al Triodului se cânta Canonul Sâmbetei celei Mari, "În valurile mării...", rânduiala Utreniei şi Liturghia Învierii. Evoluţia slujbei în timp În bisericile de mir, din motive pastorale, rânduiala pe larg s-a separat în două şi, astfel, Vecernia cu Liturghia sfântului Vasile cel Mare s-au mutat în dimineaţa Sâmbetei celei Mari, ca să se uşureze împărtăşirea credincioşilor, botezul catehumenilor a încetat să se mai săvârşească, citirea pe larg din Faptele Apostolilor, care era unită cu Liturghia sfântului Vasile cel Mare, împreună cu Miezonoptica nu se mai săvârşeşte, prin urmare rânduiala sărbătorii s-a limitat doar la Miezonoptică, Utrenie şi Liturghie. Slujba Învierii, în cadrul liturgic al acestor rânduieli, se găseşte după Apolisul Miezonopticii şi la începutul Utreniei, fiind de fapt începutul acesteia, într-un mod cam nepotrivit. Exact această poziţie liturgică a slujbei învierii arată că ea se săvârşea în primele ceasuri după Miezonoptica, adică atunci când începea şi slujba obişnuită a Utreniei. De altfel, aceasta o rânduiesc clar şi anumite tipice vechi, cu expresiile caracteristice: „La ora potrivită a începutului Utreniei ieşim..." etc. Sau "În jurul timpului Utreniei" aşa cum consemnează tipicul Penticostarului în uz. De altfel, celelalte tipice aşează începutul Slujbei Învierii după Ceasul al optulea sau al nouălea al nopţii, adică în jurul orelor două sau trei, după miezul nopţii. Deci, o aşează cu puţine ore înainte. Conform acestora, Apolisul de dinaintea Slujbei Învierii avea loc în jurul Ceasului al şaptelea din noapte, adică la miezul nopţii.
Mărturiile tipiconale privitoare la timpul săvârşirii Cu toată varietatea pe care o prezintă la prima vedere, mărturiile acestor tipice vechi au ca trăsătură faptul că se pun de acord că Învierea are loc după miezul nopţii şi înainte să se sfârşească noaptea, adică în zorii zilei "Duminicii". Practica aceasta este motivată într-un manuscris tipic ulterior (din anul 1813) al Mănăstirii Filotei, din Sfântul Munte, prin următoarele: "Când are loc Învierea, ea trebuie să fie trecută de ceasul al şaptelea al nopţii, pentru că Domnul nostru a înviat după miezul nopţii". A existat însă, în paralel, şi o altă tradiţie, că Domnul a înviat la miezul nopţii. De exemplu, în Sinaxarul Duminicii Paştelui, cuprins în Penticostar şi scris de către Nichifor Xantopoulos, se spune că "la miezul nopţii" îngerul a coborât şi a prăvălit piatra de la mormânt. Tradiţia aceasta, precum şi tendinţa să se grăbească încheierea întregii Slujbe a influenţat şi practica de astăzi şi Învierea se săvârşeşte exact la miezul nopţii. Cu toate acestea, în anumite părţi ale ţării, Învierea se săvârşeşte după miezul nopţii, la ora trei dimineaţa, adică la ceasul nouă din noapte, aşa cum am văzut în anumite tipice vechi. Aceasta nu se face doar din pricini de necesitate, adică atunci când un preot slujeşte în două sate, ci şi în condiţii obişnuite, după vechea tradiţie. Aspecte Este adevărat că săvârşirea slujbei Învierii la miezul nopţii are două urmări neplăcute: plecarea multor creştini aproape imediat după aceasta şi săvârşirea Utreniei Învierii şi a Sfintei Liturghii în grabă. Este vorba despre două plăgi care se vindecă greu. În grabă se săvârşea Liturghia Învierii, chiar şi la sfârşitul secolului al IV-lea, la Locurile Sfinte, atunci când închinătoarele Aeteria şi Mauritania leau vizitat şi au descris în "Jurnalul" lor slujbele care se săvârşeau acolo. De altfel, mulţi creştini, aproape din cele mai vechi timpuri, nu aveau mare râvnă să urmărească întreaga priveghere pascală. Aceasta nu înseamnă că vom înceta să lucrăm pentru îndepărtarea acestor două neajunsuri şi vindecarea lor depinde în primul rând de preoţii înşişi. Catehizaţi de preotul lor, creştinii conştienţi, cu greu şi doar din motive serioase vor părăsi biserica după Înviere. Săvârşirea pe fugă şi în grabă a celorlalte rânduieli ar putea, cu puţină bunăvoinţă, râvnă şi zel, să lase locul unei slujbe praznicale strălucitoare, pe măsura sărbătorii, întotdeauna în limite raţionale de timp. Nu ştiu dacă doar mutarea întregii slujbe după miezul nopţii ar putea să aducă vreo îmbunătăţire substanţială a situaţiei. Creştinilor leneşi din nou lear veni greu să urmărească slujba pe larg, chiar după miezul nopţii. În afară de aceasta a devenit un obicei consacrat săvârşirea slujbei Învierii la miezul nopţii. În acest fel se păstrează, chiar şi prescurtată, vechea mare sărbătoare pascală (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. I, pag. 159-161). Diac. Prof. Gabriel FIRUŢĂ - Argesul Ortodox, saptamanalul Eparhiei Argesului si Muscelului.