
Pe valea Niscovului, o valea asa de frumoasa si binecuvantata de Dumnezeu, se afla pe malul stang al paraului Niscov, MANASTIREA “BRADU” sau “ CETATEA DOAMNEI NEAGA ” ce a fost rezidita din temelii in anul 1632 de RADU MIHALCEA VEL COMIS, boier din partile Buzaului.Se pare ca o contributie deosebita la finalizarea lacasului a avut-o si familiile boierilor Cadesti si Patarlageni in prima jumatate a secolului XVII;

Complexul este format din zidul de incinta al cetatii masiv si impunator, Casa domneasca, construita la sfarsitul secolului XVII - inceputul secolului XVIII, ruinele chiliilor si spatiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colt si biserica "Sfantul Dumitru", construita in 1634, in care si astazi se savarsesc slujbe religioase.


Un alt izvor ne spune ca Manastirea cetate a fost construita (partial construita) chiar de Doamna Neaga, sotia domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), si de aceea este cunoscuta drept "manastirea Doamnei Neaga";
A fost vizitata de domnitorul Constantin Brancoveanu, care s-a ascuns aici impreuna cu familia sa in 1703, 1708 si 1711, cand era cautat de turci; din porunca lui s-a construit Casa Domneasca, pe latura de vest a incintei fortificate;

In timpul revolutiei la 1821, a fost folosita ca refugiu de boierii din zona; atacata de eteristi, carora le-a facut fata, fara a putea fi cucerita;
Ultimele porti ale cetatii dateaza dinainte de 1821 si pastreaza in placile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eteristi, sunt expuse la Muzeul Judetean Buzau.

Astazi "cetatea" este inclusa in patrimoniul de stat pe lista monumentelor istorice si a facut obiectul multor studii arheologice.Se cunosc si astazi urmele sapaturilor din situri. Biserica din interiorul cetatii functioneaza ca biserica parohiala, deservind credinciosii satului Hales.
5 comenteaza:
18 01 2012
1 Tatal meu, din Valea Salciilor, com. Tisau care are 89 ani, imi povesteste ca Doamna Neaga a plecat din Cetate pe cai care aveau montate potcoavele cu parte din fata, in spate pentru ai induce in eroare pe navalitori/atacatori care vazand urmele au crezut ca este in Cetate si au atacat-o, permitindu-i Doamnei Neaga sa se indeparteze de pericol.
Exista o consemnare ?
A mai auzit cineva povestea aceasta sau altele ?
2 Cand eram copil am auzit o istorioara despre o vizita la Manastirea Ciolanu a Domnitorului Alexandru-Ioan-Cuza in perioada impunerii respectarii unitatii de masura "Ocaua lui Cuza", pe care nu o vad in istoric. Stie cineva mai mult???
NINEL
Doamne-ajuta! Referitor la intoarcerea potcoavelor se pare ca nu este doar o simpla legenda ci un adevar bazat pe mai multe izvoare traditionale ce e drept.Era o metoda utila de a incurca adversarul. Despre Domnitorul Alex. Ioan Cuza, nu am nici eu date concrete despre o venire a sa pe plaiurile noastre, insa banuiesc ca Man. Ciolanu ar trebui cu siguranta sa detina undeva o insemnare in arhivele sale un astfel de eveniment remarcabil.
In anii 70 s-a refacut partial zidul din partea de nord a cetatii, aici functionand cativa ani un santier arheologic.
In anii 70 s-au executat lucrari de refacere a zidurilor cetatii,in special a zonei de nord-vest,mai afectate de trecerea timpului.Santierul a fost abandonat inainte de o refacere totala a acestui inreresant vestigiu.Chiar si asa este un loc plin de incarcatura istorica,care merita vazut...
Am vizitat de curand cetatea Bradu dar a trebuit sa asteptam ceva timp pana a venit nea Gogu cu cheia .Va recomand cu placere sa o vitiati chiar daca este lasata in paragina,rusine autoritatilor buzoiene. Numarul de contact pentru vitatat cetatea este 0763837446.
Trimiteți un comentariu