Subscribe:

miercuri, 9 martie 2011

Despre Manastirea Ciolanu si Schimonahul Grigorie



Manastirea Ciolanu

Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local direct prin Vernesti, si la aproximativ 45 de kilometri daca se ocoleste pe soseaua principala prin Buzau. Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura, manastirea fiind plasata in imediata vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura.

Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.

Dupa traditie, manastirea ar fi fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti.

Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar.

Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.


Unele surse o indică drept ctitor pe Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea Turcitul, la 1590, pe baza unei inscripţii din 1857. Alte surse indică pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu şi Dragomir Sorescu din Verneşti, la 1568, pe baza documentelor legate de biserica veche, una de dimensiuni modeste, considerată puţin probabil a fi o ctitorie domnească. Biserica din vale datează din 1828, clădită fiind de episcopul Chesarie al Buzăului. Mănăstirea a fost reconstruită în 1862 după ce, în 1855, a fost distrusă de un incendiu.
Mai sigur insa ,biserica veche, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicata de Doamna Neaga, sotia lui Mihnea Turcitul, in anul 1589. Era in timpul unei invazii, si Doamna Neaga, impreuna cu cei 5 copii ai sai, s-a refugiat in vatra de sihastrie ce functiona aici.

Unul dintre copii a murit si, dupa toate probabilitatile, ale lui sunt oscioarele ce-au fost gasite, dupa multa vreme, ingropate in dreapta bisericii. Initial, biserica era fara turle si fara pronaos. Timpul s-a scurs peste rugile si truda monahilor din dealul Ciolanului.

In secolul al XVII-lea, dupa obiceiul epocii, manastirea a fost inchinata, vremelnicul beneficiar al actiunii fiind lavra Rusicon, din Grecia. Evident, pustiirea si-a facut simtita prezenta, la scurt timp dupa aceea, stiut fiind ca proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile romanilor.

Culmea, un strain avea sa redea Manastirii Ciolanu stralucirea spirituala pierduta. Sfantul Vasile de la Poiana Marului, “de neam din Malo-Rusia”, a adus aici, in anul 1763, un numar de 12 monahi moldoveni si munteni. De ce tocmai 12? Pentru ca marele staret, reorganizatorul vietii calugaresti de la noi - impreuna cu Paisie de la Neamt - considera ca numarul 12 este ideal pentru a inchega o obste monahala puternica, unita.

Anul 1766 este pastrat in arhivele manastirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci cand manastirea beneficiaza de un tardiv hrisov domnesc. Dupa aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise, obstea presupunandu-se a fi risipita.

Anul 1825 este important pentru Ciolanu, caci Episcopul Chesarie al Buzaului incepe ridicarea marii biserici, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel. De atunci, din prima jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Decretul 200 din anul 1959, obstea de aici a numarat intre 80 si 100 de vietuitori.

Printre acestia, renumiti pentru talantii lor au fost: Varlaam Protosinghelul, marele compozitor de muzica psaltica, mort in anul 1849 si ingropat in cimitirul manastirii; Gherontie Schimonahul, mutat la Domnul in anul 1952, cel ce a cules nenumarate manuscrise cu texte patristice, a tradus texte filocalice - inaintea parintelui Staniloae - printre care “Introducerile” Sfantului Vasile de la Poiana Marului; apoi parintele Dometie Manolache, buzoian de loc, cel care prin ravna lui a reinviat Manastirea Ramet din Ardeal.

Parintele Dometie - un posibil sfant contemporan - a venit cu cateva maici de la Ramet la Manastirea Ratesti - aproape de Ciolanu - unde functiona o scoala de maici, pentru deprinderea corecta, profunda, a vietuirii monahale.

Aceasta enumerare succinta trebuie sa-l includa si pe arhim. Neofit Smarandoiu, cel care a pastorit manastirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997) si care a construit multe corpuri de chilii, a organizat muzeul etc.


La Manastirea Ciolanu sunt adapostite si multe dintre icoanele realizate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel ce a zugravit biserica mare si care a condus scoala de pictura de la Buzau, pe la jumatatea secolului XIX.

Apoi, singura icoana bizantina a manastirii, pictata la Athos, ce il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe, sau o copie - din 1925 - a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti.

Tot aici gasim un semn de pretuire din partea Patriarhului de Constantinopole, Ioachim al IV-lea, datat in anul 1909; acest Patriarh a fost cel care, la anul 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat.

Din Grecia, in jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moastele mai multor sfinti, care se afla intr-o racla, in biserica mare. Astfel, manastirea se bucura de ocrotirea Sfintilor Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit si Parascheva.
Unul din traitorii de seama ai Manastirii Ciolanu a fost Schimonahul Grigorie Bica (+1945).
Părintele Grigorie Bica a fost un călugăr adanc nevoitor din Mănăstirea Ciolanu. Era de loc din Transilvania. Deci, urmând lui Hristos, s-a făcut schimonah în Mănăstirea Ciolanu şi a avut toată viaţa două ascultări - eclesiarh la biserică şi grădinar. Şi atât a sporit în rugăciune, în post şi în smerenie, că toţi se foloseau de nevoinţa lui. La grădină avea doi ucenici pe care îi creştea în frică de Dumnezeu. Uneori le spunea:

- Fraţilor, să lucraţi la grădină cu dragoste şi fără cârtire, că din truda voastră se hrăneşte în dar atâta lume.

Vara, bătrânul zăbovea la udat grădina până târziu, iar când venea la masă, bucătarul îi spunea:
- Nu mai este mâncare, părinte Grigorie. Pentru ce întârzii şi nu vii la timp, când sună masa? Dar bătrânul nu se supăra, ci îşi cerea iertare şi se întorcea liniştit la grădină.

La biserică era nelipsit în fiecare noapte. Venea cel dintâi, se aşeza în strană şi zicea rugăciunea lui Iisus. Odată l-a întrebat un călugăr:
- Cum mai poţi veni la biserică, părinte Grigorie, că eşti obosit de la grădină? Iar bătrânul i-a răspuns:
- Biserica este o corabie ce înoată pe mare. Dacă lipsesc de la biserică, corabia merge înainte şi eu rămân departe de Hristos. De aceea vin regulat la biserică.

Altădată a spus unui ucenic:
- Toată viaţa mă lupt cu trupul - cu calul acesta nărăvaş - şi fac tot ce pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mă doboare.

Un frate i-a zis:
- Părinte Grigorie, dă-mi un cuvânt de folos. Iar bătrânul i-a răspuns:
- Dintre toate patimile, cel mai mult îl luptă pe călugăr trândăvia şi iubirea de sine, din care se nasc celelalte toate. Că îl îndeamnă vrăjmaşul să-şi cruţe trupul, să mănânce bine, să nu vină la biserică, să nu mai facă metanii şi să doarmă mult. Iar dacă biruieşte călugărul iubirea de sine, uşor biruieşte toate patimile.

Sfârşitul părintelui Grigorie a fost tot aşa de minunat, precum i-a fost şi viaţa. într-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat un tânăr frumos, călare pe cal, şi i-a spus:
- Pregăteşte-te, că peste trei zile vin să te iau. Voi veni când va lovi în toacă.
- Dar tu cine eşti? l-a întrebat.
- Eu sunt Mucenicul Gheorghe, patronul acestei biserici, şi am venit să-ţi spun.

Atunci părintele Grigorie şi-a cerut iertare de la toţi, s-a mărturisit, a primit Preacuratele Taine, iar a treia zi dimineaţă, pe când toca la biserică, şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Osemintele lui, galbene şi binecuvântate, se păstrează în gropniţa mănăstirii.

0 comenteaza: