Subscribe:

vineri, 24 decembrie 2010

Nasterea Mantuitorului - Ion Creanga


Nasterea Mantuitorului

În Betleem colo-n oras
Dormeau visând locuitorii
Iar lânga turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfânt
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un înger coborî:
„Fiti veseli!”- îngerul Ie-a spus
„Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Pastorii veseli, în oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atât de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!…


Craciun fericit tuturor!!! Dumnezeu sa va daruiasca sanatate, fericire si multa liniste sufleteasca!

miercuri, 8 decembrie 2010

Despre Bradul de Craciun


Iata ca a sosit si in acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu, perioada in care cu totii incepem sa ne impodobim bradul de Craciun.Insa putini dintre noi stim care este istoria acestui frumos obicei si semnificatia lui trecuta prin negurile veacurilor.Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiilor electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deşi, în Europa, originea sa precreştină nu mai este contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în brad o reprezentare a “Arborelui Lumii” (din vechiul cult al arborilor), alţii îl consideră o referire directă la “Arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatul comis de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai.
Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi le făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme, în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.Se spune ca fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii : Bradul ... suferinta... vechi obicei : Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brăduţ adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad devenea protectorul micuţului şi îl va apăra de toate cele rele în cursul vieţii. Mai târziu, adolescentul şi adultul veneau frecvent lângă bradul-frate care prelua, asupra sa, boala, depresia psihică şi chiar nenorocirile celui care îi cerea ajutorul. În aceste întâlniri, bradul îşi încărca „fratele“ cu energie şi îi îndepărta orice necaz sau şoc psiho-emoţional. La moartea unui tânăr încă necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad (eventual chiar bradul-frate dăruit la naştere), care se pune pe mormântul celui decedat, pentru a trece împreună în lumea de apoi. În cazul când murea un localnic, plecat departe de casă, se obişnuia o procesiune specială de înmormântare, în care sicriul ce se îngropa avea, în interior, un brad în locul celui dispărut.
Bradul veşnic verde de Crăciun este un simbol al vieţii oferite de Domnul Hristos, "Darul suprem al lui Dumnezeu pentru omenire", spune Papa Ioan Paul al II-lea. Romania este prima tara ortodoxa care ofera bradul de Craciun Sfantului Parinte. Fostul presedinte al Romaniei dl. Ion Iliescu declara, inaintea plecarii spre Vatican, ca oferirea bradului constituie un moment important pentru relatiile dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, precum si pentru relatiile politice dintre Romania si Vatican.

marți, 30 noiembrie 2010

La multi ani Romania !!! La multi ani romani !!!



1 decembrie a fost adoptata ca zi nationala a Romaniei in 1990, reprezentând sarbatorirea marii adunari de la Alba Iulia unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România si care simbolizeaza unirea tuturor românilor intr-un singur stat national.


Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. Acest proces istoric, desfasurat pe întreg spatiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca si evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independentei absolute a tarii de sub dominatia otomana, consfintita pe câmpul de lupta de armata româna în razboiul din 1877-1878, precum si adunarile reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stapânirea straina de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia din 1918.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Basarabiei

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost facut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Tarii a proclamat "Republica Democratica Moldoveneasca" - urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declaratia de independenta. Încununarea acestor actiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chisinau, ales prin vot universal, direct, egal si secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) "în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldave".

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Moldovei

Respectând aceasta hotarâre Comitetul Executiv al Consiliului National din Bucovina, mandatat de Constituanta sa fie unica structura cu drept " de a hotarî sau a trata asupra poporului român din Bucovina", a convocat un Congres general al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918 în Palatul mitropolitan din Cernauti. Au fost alesi ca delegati oficiali: 74 români, 7 germani, 6 polonezi si 13 ruteni de peste Prut, la care s-au adaugat 5 deputati de drept. Pe lânga reprezentantii oficiali, o mare multime de oameni s-a adunat în jurul cladirii din dorinta de a fi partasa la maretul eveniment. Presedintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire motiunii în care se afirma ca Bucovina este parte organica a Moldovei în care se gaseau "gropnitele domnesti" si a fost smulsa samavolnic din trupul Moldovei, ca românii bucovineni au îndurat multe opresiuni din partea "cârmuirii habsburgice, dar n-au pierdut nadejdea ca ceasul mântuirii, asteptat cu atâta dor si suferinta, a sosit". Acum când "ceasul acesta mare a sunat" si când toate neamurile din monarhia austro-ungara si-au câstigat "dreptul de libera hotarâre de sine", cel dintâi gând al lor se îndrepta spre România. Pe temeiul acestor adevaruri, "Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a tarii si fiind investiti cu puterea legiuitoare, în numele suveranitatii nationale, hotarâm: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pâna la Ceremus, Colacin si Nistru cu Regatul României".

În zilele când românii din Bucovina îsi rosteau hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregatea ultimul act al marii epopei nationale. Multimile se îndreptau spre Alba Iulia în conditii cât se poate de prielnice: aparatul de stat austro-ungar fusese înlocuit de administratia româneasca.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Transilvaniei

La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, aclamat de o impresionanta adunare populara, încununa celelalte acte de unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia si Bucovina reveneau în hotarele României.


ZIUA NATIONALA A ROMANIEI, 1 DECEMBRIE

România întregita cuprindea în hotarele sale istorice o suprafata de 295049 kmp fata de 137000 kmp înainte de 1918 si o populatie de 18.057.028 locuitori (în 1930) fata de aproximativ 7.250.000 locuitori în 1913. Românii reprezentau 71,9% din totalul populatiei, maghiarii 7,9% germanii 4,4%, evreii 4% etc. Constitutia din 1923 stipula în primele doua articole: "Regatul României este un stat national unitar si indivizibil", iar "teritoriul României este inalienabil".

La mulţi ani, Românie! La mulţi ani, prieteni! La mulţi ani, români de pretutindeni!

luni, 29 noiembrie 2010

Viata Sfantului Apostol Andrei


Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

Sursa: Sinaxar luna Noiembrie

luni, 1 noiembrie 2010

Reteta pentru coliva


Reteta pentru coliva

Ingrediente:
500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra (ca sa se acopere coliva), 1 lingurita rasa cu sare, putina cacao si bomboane, pentru ornat coliva.

Instructiuni :
1. Eliminam toate corpurile straine din grau si il spalam in mai multe ape.
2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si si-l fierbem cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.
3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.
4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.
5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.
6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta.
7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.
8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.
11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.
Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim.
Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.

Mosii de toamna - Sambata Mortilor


Sambata, 6 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii - ziua Invierii - numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

marți, 26 octombrie 2010

Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov



Rugaciunile incepatoare


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele
Condacul 1

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Icosul 1

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 2

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 2

Intelegerea cea neinteleasa, cautand paganii s-o inteleaga, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaste, cum adica, o materie nu se supune firii si trupul nu se da putreziciunii; iar noi cu crredinta cantam tie acestea:

Bucura-te, vas de Duuhul Sfant primitor;
Bucura-te, locas dumnezeiesc, de minuni izvorator;
Bucura-te, ca la fel cu cei fara de trup ai vietuit;
Bucura-te, ca pe duhul tau catre cele ceresti l-ai povatuit;
Bucura-te, ca intru tine putreziciunea ai facut-o neputreziciune;
Bucura-te, ca intru tine moartea ai facut-o neputincioasa;
Bucura-te, ca la fel cu Avraam ti-ai lasat patria si parintii;
Bucura-te, ca te-ai salasluit in pamantul fagaduintii;
Bucura-te, stejar cu umbra dumnezeiasca;
Bucura-te, ca te-ai facut tuturor masa duhovniceasca;
Bucura-te, ca ti-ai jertfit viata ca un alt Isaac;
Bucura-te, ca ai inaltat cugetul mintii tale catre Dumnezeu;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 3

Putere cereasca umbrind sfintele tale moaste, sfinte parinte, ca dintr-un soare slobozeste razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, si pe toti de boli tamaduind cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Avand noi racla cinstitelor tale moaste, cuvioase parinte, ca la un izvor de daruri toti cu credinta alergam, pentru care izbaveste-ne, sfinte, de cei ce ne tulbura pe not ca neincetat sa zicem:

Bucura-te, cel ce te-ai aratat stapanitor patimilor;
Bucura-te, cel ce ai biruit pe demonul intunerieului;
Bucura-te, ca ne-ai izbavit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucura-te, ca pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucura-te, ca pe noi ca pe alt Isaac ne faci mostenitori;
Bucura-te, ca pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un impotrivitor;
Bucura-te, ca la fel ca Lot te-ai suit in muntii faptelor bune;
Bucura-te, ca te-ai aratat multora temei de impacare;
Bucura-te, ca nu te-ai lasat prins in Gomora patimilor;
Bucura-te, ca prin tine ne izbavim de vapaia ispitelor;
Bucura-te, ca nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucura-te, ca prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 4

Vifor de multe ispite si furtuni de multe nevoi invaluindu-ne pe noi, sfinte, cu credinta alergam la tine, ca, prin rugaciunile tale, sa le prefaci pe toate in buna liniste si astfel, prin tine, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzit-am, sfinte parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem indraznirii tale catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:

Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 5

Cale de Dumnezeu umblata, aratandu-ne noua cu suferintele vietii tale, sfinte, pe toti ne inveti, ca prin intelepciune si cu a Duhului curatie slujind lui Dumnezeu, sa cantam Lui: Aliluia!

Icosul 5

Vazand Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumina in apa Lomului au socotit ca este o comoara; dar, dupa ce au scos sfintele tale moaste, vazand ca faci minuni si izvorasti tamaduiri tuturor, spaimantandu-se toti, graiau catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, comoara din Basarabi;
Bucura-te, cel ce ai sfintit apa Lomului;
Bucura-te, ca jugul cel usor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucura-te, ca pe acesta usor tuturor l-ai aratat;
Bucura-te, odrasla frumoasa a pesterii celei sfinte;
Bucura-te, dreptule indrumator al celor cu buna minte;
Bucura-te, izbavitorul fetei celei indracite;
Bucura-te, veselia parintilor ei cea nepovestita;
Bucura-te, intarirea surorilor celor cu buna cucernicie;
Bucura-te, ca prin tine s-au invatat a cinsti cele de evlavie;
Bucura-te, indreptatorul lui Lavrentie cel fara socoteala;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti a fi catre tine cu sfiala;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 6

Marturisitorii de Hristos, fiii tai duhovnicesti sunt martorii minuniior tale, sfinte parinte; pentru aceasta, daruri de multumire cu netacute glasuri lui Dumnezeu inalta, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 6

Stralucind tu in pamantul nostru, ai gonit intunericul paganatatii, ca stapanirea lui, nerabdand venirea ta, a cazut; iar cei ce ne-am izbavit de acesta, graim catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, surpatorul paganatatii;
Bucura-te, sprijinitorul crestinatatii;
Bucura-te, ca la fel cu Moise tii toiagul crucii;
Bucura-te, ca ne arati noua semnele biruintii;
Bucura-te, ca pe Faraon cel nevazut l-ai inecat in marea lacrimilor tale;
Bucura-te, ca pe cel vazut al ingropi in stralucirea ispravilor tale;
Bucura-te, stalp de foc al credintei;
Bucura-te, ca ne povatuiesti in pamantul fagaduintei;
Bucura-te, nor racoros si cu buna umbrire;
Bucura-te, ca traim in tara noastra sub buna ta ocrotire;
Bucura-te, ca ne hranesti in lipsa cu indestulare;
Bucura-te, ca in toata vremea ne dai ajutor cu imbelsugare;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 7

Voind Dumnezeu a ne mangaia pentru multe nevoi si necazuri te-a dat noua ocrotitor; dar noi te cunoastem pe tine si parinte si de minuni facator; pentru aceasta, multumind pentru bunatatea cea negraita, Ii cantam lui: Aliluia!

Icosul 7

Aratat-a faptura noua, trimitandu-te Facatorul pe tine la noi cei ce suntem facuti de Dansul; ca focul razboiului si al robiei s-a stins, pe vrajmasi cu rusine i-a intors si boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbaviti de acestea, neincetat graim tie:

Bucura-te, ravnitor ca un alt Ilie;
Bucura-te, ca la fel cu acela ai locuit in pustie;
Bucura-te, ca ai biruit pe proorocul inselaciunii;
Bucura-te, ca s-au rusinat impletitorii minciunii;
Bucura-te, ca ai potolit flacara razboiului cea stricatoare;
Bucura-te, ca incetezi toata boala cea vatamatoare;
Bucura-te, ca prin tine castigam ploi la vreme potrivita;
Bucura-te, ca prin tine totdeauna dobandim cele trebuincioase;
Bucura-te, cel ce ti-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucura-te, ca prin ea te-ai suit la inaltime;
Bucura-te, ca nu imbracamintea ci trupul tau ne-ai lasat noua;
Bucura-te, ca prin el dobandim cele trebuitoare noua;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 8

Vazand viata straina, sa ne instrainam din lume, mutandu-ne mintea la cer, ca pentru aceasta sfantul lui Dumnezeu Dimitrie a vietuit cu instrainare ca sa ne invete el pe noi a urma vietii lui si tragandu-ne mintea la inaltime, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul fiind intru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitand de trupul tau si de lume, ai biruit pe demon. Si acuma, facandu-te partas cerestilor bunatati roaga pe Dumnezeu pentru cei ce graim catre tine acestea:

Bucura-te, minte cereasca si inainte-vazatoare;
Bucura-te, vointa de daruri duhovnicesti primitoare;
Bucura-te, Samuile preasfintite;
Bucura-te, preablandule Davide;
Bucura-te, ca te-ai facut sabie a Donmului cu doua ascutisuri;
Bucura-te, ca ai taiat cu ea pe Goliat cel cu multe impletituri;
Bucura-te, ca prin vointa mintii tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca sufletul tau curat l-ai dat Ziditorului tau;
Bucura-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucura-te, purtatorule de biruinta asupra patimilor;
Bucura-te, ca ne arati calea catre imparatia cea nesfarsita;
Bucura-te, ca prin tine castigam bunatatlie cele nadajduite;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 9

Toata adunarea crestineasea venind, sa cadem la bineplacutul lui Dumnezeu Sfantul Dimitrie: bogatii la cel sarac cu duhul, saracii la imbogatitorul, sanatosii la pazitorul, bolnavii la doctorul cel fara de plata, dreptii la indreptatorul si pacatosii la indrumatorul si dimpreuna toti sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mesteri la cuvint se arata fata de tine a fi ca niste muti, ca nu pricep sa spuna in ce chip cinstitele tale moaste, ramanand nestricate, izvorasc acum buna mireasma si tamaduiri de tot felul; iar noi privind o taina ca aceasta, graim catre tine:

Bucura-te, apostolul si propovaduitorui nostru;
Bucura-te, dascalui si indrumatorul nostru;
Bucura-te, ca prin fapte ai propovaduit tu pe Hristos;
Bucura-te, ca te-ai facut chip pocaintei de obste si de folos;
Bucura-te, luminatorule stralucit;
Bucura-te, mangaierea cea grabnica a celor in primejdie;
Bucura-te, ca trupul tau ne-ai lasat noua ca un adapost sfintit;
Bucura-te, ca, intampinand moastele tale, saltam cu duhul;
Bucura-te, ca, sarutandu-le, luam binecuvantare;
Bucura-te, ca atingandu-le, ne umplem de sfintenie;
Bucura-te, ca, apropiindu-ne de dansele, de boli ne tamaduim;
Bucura-te, ca, inchinandu-ne lor, din primejdii ne izbavim;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 10

Vrand Facatorul tuturor fapturilor sa ne mantuiasca de inselaciunea vrajmasului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine sa invatam sa ne indepartam de toate inselaciunile lumii si prin viata curata, apropiindu-ne de Dumnezeu, sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 10

Zid esti credinciosilor si turn neclintit tuturor celor ce se reazema de tine, caci Facatorul cerului si al pamantului te-a facut pe tine incapator de daruri duhovnicesti; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergam noi, si cu buna nadejde graim tie acestea:

Bucura-te, omul lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinitorul porunciior Lui;
Bucura-te, intarirea credintei celei drepte;
Bucura-te, icoana insufletita a vetii celei curate;
Bucura-te, stalp de sprijinire in primejdii;
Bucura-te, reazem neclintit al nadejdii;
Bucura-te, ca ai dat inselaciunea la iveala;
Bucura-te, ca ne-ai scapat de primejdii cu multa andrazneala;
Bucura-te, ca in ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca acolo vietuind te desfatezi intru bucuria Lui;
Bucura-te, ca imparatesti intru cele de sus;
Bucura-te, ca de acolo privesti la noi, spre cei de jos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 11

Cantari si multumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte parinte, pe care, primindu-le, roaga dimpreuna cu toata ceata cuviosilor pe blandul Iisus sa ne daruiasca iertare, dezlegare de pacate si mila in ziua judecatii, noua celor ce cantam Lui: Aliluia!

Icosul 11

Faclie purtatoare de lumina esti intre preacuviosi si impreuna-locuitor cu toti sfintii. Drept aceasta se bucura de tine, Sfinte Dimitrie, si Tatal ceresc dimpreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, iar noi cu credinta, privind acestea, graim catre tine:

Bucura-te, podoaba cea frumoasa a cuviosilor;
Bucura-te, nevointa cea cu osardie a pustnicilor;
Bucura-te, dimpreuna urmatorule cu marele Antonie;
Bucura-te, impreuna la obicei cu Onufrie;
Bucura-te, cel impreuna cu Pavel Tebeul la savarsirea nevointelor;
Bucura-te, Pavele, cu nevinovatia si cu facerea minunilor;
Bucura-te, cu Ammon, cu Ahila si cu Agatonie;
Bucura-te, cu Antim, cu Amonata si cu Amonie;
Bucura-te, impreuna cu Grigorie Decapolitul;
Bucura-te, cu parintele nostru Nicodim cel sfintit;
Bucura-te, parinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucura-te, izbavitorul nostru cel grabnic ajutator;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 12

Hristoase imparate, primeste pe mijlocitorul nostru si implinitorul poruncilor Tale, care se roaga Tie, ca sa dai Bisericii Tale unire, pace adanca la toata lumea si stingere dezbinarilor; sa nu ne dai vrajmasilor nostri, nici cu mana Ta sa ne pierzi pe noi, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi poporul Tau suntem, de la care auzi: Aliluia!

Icosul 12

Cantand dimpreuna cu ingerii, cu cuviosii si cu toti sfintii inaintea Sfintei Treimi, pomeneste-ne si pe noi cei ce alergam la tine, sfinte, ca, izbavindu-ne de toate ispitele si de Imparatia cereasca invrednicindu-ne, sa graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, margaritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucura-te, diamant luminos al rabdarii;
Bucura-te, floarea cea nevestejita a raiului;
Bucura-te, tamaia cea cu bun miros a darului;
Bucura-te, smirna duhovniceasca cu lina imbalsamare;
Bucura-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de buna mireasma;
Bucura-te, vas plin de bunatate nemuritoare;
Bucura-te, baie de toata nevoia curatitoare;
Bucura-te, ocarmuitorul celor ce inoata in marea vietii acesteia;
Bucura-te, indrumatorul celor ce stapanesc cu buna dreptate;
Bucura-te, tamaduirea cea dorita a trupurilor noastre;
Bucura-te, izbavirea cea scumpa a sufletelor noastre;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 13

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarasi
Icosul intai

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

si Condacul intai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Viata Sfantului Dimitrie cel Nou - BASARABOV


Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-lea, deci in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe. Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii cele vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.

Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei “sfaturi” cerute oricarui calugar: sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia. Drept aceea, intr-una din zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si “luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom. Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceast pestera si nici cum isi agonisea cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru putem fi siguri: ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.

Se spune ca pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.

Pe buna dreptate, una din cantarile bisericesti din ziua praznuirii sale ii infatiseaza viata prin aceste cuvinte: “Ca un inger pe pamant viata ta ai savarsit, in post si rugaciune ziua si noaptea petrecand, ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostas adevarat al lui Dumnezeu, a carui voie ai implint din tinerete si toate intunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te slavim”. (Podobia la Utrenie).

Multi ani nimeni n-a stiut de trecerea la cele vesnice a lui Dimitrie. Dar in urma unor ploi puternice, au cazut in apa Lomului si cele doua lespezi de piatra in care era adapostit trupul Cuviosului pusnic. Aceasta a fost acoperit de nisip si de prundis, ramanand iarasi o bucata de vreme nestiut de nimeni in alba raului Lom. Ele n-au fost insa atinse de putreziciune, pentru ca sa fie scoase apoi la lumina in chip minunat, prin lucrare dumnezeiasca. Intr-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a aratat in vis unei tinere care suferea de o boala grea, careia i-a spus ca daca parintii ei il vor scoate din apa, va fi tamaduita de boala. Tanara a povestit parintilor visul ei si impreuna cu acestia si cu alti credinciosi din sat s-au indreptat spre locul pe care insusi cuviosul il aratase in vis acelei tinere. De fapt, acolo se si arata adeseori o lumina mai presus de fire. Si cautand cu staruinta au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie intreg si neputrezit. Binecredinciosii crestini din satul Basarab, impreuna cu preotii satului, au dus cinstitele moaste in biserica satului. Tanara bolnava, atingandu-se de ele, si-a recapatat de indata sanatatea.

Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se indreptau spre satul Basarab pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc. Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine. Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care vazuse lumina zilei.

Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea.

Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse in Rusia. Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era “valah” de neam. Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774. Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.

In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti. Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. In vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie. Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana. Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati din tara.

De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a sporit si mai mult. Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.

Sa ne rugam si noi Sfantului Dimitrie cel nou sa fie ocrotitor in necazuri, izbavitor de boale si alte suferinte, mangaietor in intristare si grabnic ascultator cand ne rugam cu staruinta ca sa fie mijlocitor al nostru catre Hristos Domnul. Sa incercam sa fim si noi mai blanzi si smeriti cu inima, milostivi, iertatori si plini de dragoste fata de aproapele, asa cum a fost el insusi.

Drept aceea, sa-i cantam: “Auzit-am, Sfinte Parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem in indraznirea ta catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:

Bucura-te, doctor iscusit la bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracitilor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te invatatorul tinerilor;
Bucura-te, mangaietorul celor intristati;
Bucura-te grabnic ascultator al celor ce se roaga;
Bucura-te izbavitorul celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!”
(Din Acatistul sau, icosul 4).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,

"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 171-175.

vineri, 13 august 2010

15 AUG - ADORMIREA MAICII DOMNULUI



Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvîrşească. Deci, fiind multe lumînări aprinse şi făcîndu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, Preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptînd venirea la dînsa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De aceea strălucire lumînările s-au întunecat, şi, la cîţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toţi; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cîntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale…

Apoi s-a ridicat de pe pat, sîrguindu-se întru întîmpinarea Lui, şi s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dînsa cu preaiubiţii Săi ochi, şi-i zicea: “Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, şi intră în vistieriile vieţii celei veşnice!” Iar ea, închinîn-du-se, a zis: “Bine este cuvîntat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Împărate al slavei, întru Împărăţia Ta cea fără de sfîrşit! Tu ştii, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine şi am păzit vistieria cea încredinţată mie de către Tine, iar acum primeşte în pace sufletul meu, şi mă acoperă pe mine, ca nici o strîmbătate satanicească să nu mă întîmpine pe mine!”

Atunci Domnul, mîngîind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sînt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Şi iarăşi a zis cuvîntul ei cel vechi: Fie mie acum după cuvîntul tău! Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dînsul şi din bucurie duhovnicească, preasfîntul său suflet l-a dat în mîinile Fiului său. Însă nici o durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie şi acea dulce cîntare îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetîndu-se adeseori de îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!

Astfel a fost petrecut sfîntul ei suflet de mîinile Domnului la toate cereştile rînduieli cu bucurie. Şi o petreceau pe ea şi ochii apostolilor, care se învredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată pe Domnul, Care se înălţa din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii şi erau înspăimîntaţi ca nişte uimiţi. Apoi, venindu-şi întru sine, s-au închinat Domnului Celui ce a înălţat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au înconjurat patul, şi au văzut preasfînta faţă a Sfintei Maria strălucind ca soarele, şi bunămirosire străină ieşea din curatul ei trup, care covîrşea toate aromatele pămînteşti, şi pe care limba omenească nu poate a le spune. Apoi cu toţii au sărutat cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfinţit din atingerea lui, simţind în inimile lor preamultă bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele şchiopilor se întăreau, duhurile cele necurate se izgoneau, şi se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere de patul Preasfintei Născătoare de DumnezeuCrestinii serbeaza in 15 august Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare religioasa cunoscute ca Sfanta Maria Mare, si care este pregatita printr-un post de doua saptamani -al treilea din an dupa postul Pastilor si cel al Sfintilor Petru si Pavel. Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta popular ca Sfanta Marie Mare, Santamaria sau Uspenia, ultimul praznic imparatesc din anul bisericesc, celebreaza ziua in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit, iar popular este ziua care desparte lunile calduroase de cele reci.
Sfanta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului, este cea mai mare sarbatoare a verii. Se tine pentru sanatate, pentru casatorie, pentru nastere usoara, dar si pentru vindecari. Inainte de Sfanta Marie Mare (15 august) se posteste timp de doua saptamani si se fac pelerinaje la manastirile care poarta hramul Sfanta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Rohia, Bixad s.a.), unde credinciosii duc daruri, mancare si bautura, fac danii pentru calugari si milostivesc pe saraci, pentru ocrotirea familiei si a pruncilor. De asemenea, in Maramures exista obiceiul ca in fiecare zi din post, la ceasurile serii, lumea sa se adune la biserica si sa invete cantari Maicii Domnului – ”cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica”.
Sarbatoarea poarta denumirea de "adormire" pe de o parte pentru ca in cadrul bisericii nu se poate vorbi despre "moartea" unui sfant, iar pe de alta parte pentru ca traditia bisericeasca spune ca obstescul sfarsit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri.
Peste 2,2 milioane de romani au onomastica pe 15 august
Femeile cu nume de Maria organizeaza ospete onomastice in aceasta zi, dovedindu-si ospitalitatea de gazde. Numele exte extrem de raspandit in Romania, este 2,2 milioane de persoane care poarta numele de Maria, Marian sau derivate ale acestora serbandu-si onomastica in 15 august. Potrivit statisticilor, din totalul romanilor care isi sarbatoresc onomastica cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, peste 1,8 milioane sunt femei si peste 400.000 sunt barbati. Cele mai frecvente prenume sarbatorite in aceasta zi sunt Maria (1.386.969), Mariana (273.833), Marioara (65.862), Mioara (31.500), Marilena (25.497), Marin (117.544) si Marian (296.396).

miercuri, 7 iulie 2010

APEL LA RUGĂCIUNE ŞI SOLIDARITATE CREŞTINĂ CU CEI AFECTAŢI DE INUNDAŢIILE DIN NORD-ESTUL ŢĂRII



În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii de la parohii şi mănăstiri ca la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe să înalţe rugăciuni pentru oprirea ploilor, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului).

În acelaşi timp, în semn de compasiune şi solidaritate cu cei afectaţi de inundaţiile din nord-estul Moldovei, care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi au provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi de la parohii şi mănăstiri să organizeze colecte în bani, alimente neperisabile şi alte bunuri materiale (inclusiv materiale de construcţii) pentru ajutorarea familiilor sinistrate.

Rugăm ca sumele colectate să fie depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române:

RO54RNCB0075004895030091(Lei),

RO27RNCB0075004895030092(Euro),

RO97RNCB0075004895030093(USD),

cu menţiunea „PENTRU SINISTRAŢI”, deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti.


Ajutorul financiar din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va fi distribuit de către Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române familiilor sinistrate în urma prezentării situaţiei de către eparhiile din zonele afectate de revărsarea nemiloasă a apelor. Ajutoarele în alimente neperisabile şi alte bunuri materiale vor fi trimise direct în zonele sinistrate prin intermediul Sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din nord-estul ţării sub coordonarea Biroului de asistenţă socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Rugăciunea unită cu fapta bună în sprijinul familiilor sinistrate reprezintă un act de responsabilitate şi coeziune socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile şi lipsurile cu care se confruntă majoritatea românilor în această perioadă vor fi depăşite, potrivit cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea” (Marcu XI, 24).

miercuri, 12 mai 2010

Taina Înălţării Parintele Teofil Paraian


Preacuvioşi părinţi, stimaţi studenţi, ne-a rămas să ne întreţinem în seara aceasta cu gândul asupra celui de-al patrulea eveniment care ţine de persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de mântuirea noastră, să vorbim despre taina Înălţării. Am vorbit despre taina Întrupării, despre taina Jertfei, despre taina Învierii şi acum despre taina Înălţării, despre evenimentul cel din urmă din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Şi acest eveniment este şi cunoscut şi necunoscut, şi ştiut şi neştiut, şi descoperit şi nedescoperit şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii. Aşa cum este sărbătoarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu care de fapt are două sărbători, şi anume Buna Vestire şi Naşterea după trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, Buna Vestire în 25 martie şi sărbătoarea Naşterii Mântuitorului din 25 decembrie, aşa cum este o sărbătoare a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos Vinerea Mare, aşa cum este sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Sfintele Paşti şi toate duminicile de peste an, aşa este şi o sărbătoare a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos care se întinde pe parcursul a 9 zile. Începe cu sărbătoarea propriu-zisă, care este şi cu sărbătorire de nelucrare, şi urmează apoi zile de pomenire ale Domnului nostru Iisus Hristos la sfintele slujbe până în vinerea din săptămâna următoare Înălţării, care totdeauna cade joia. Deci vreme de 9 zile. Vreme de 9 zile prin slujbele Bisericii suntem îndrumaţi la gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi vreme de 9 zile trăim evenimentul acesta în actualitatea lui.

În aşa fel sunt rânduite slujbele Bisericii noastre încât aduc în prezent lucruri din trecut. Cele ce s-au întâmplat odinioară le aduc în actualitatea noastră şi ne dau prilejul să ne referim la ele, să ne raportăm la ele exact cum s-au raportat cei care au fost martori ai evenimentelor respective. Sfânta noastră Biserică, prin rânduielile ei, ne ţine atenţi în legătură cu evenimentele pe care le sărbătorim, ne dă prilejul să ne cercetăm pe noi înşine, să ne cunoaştem credinţa pe care o avem în evenimentele respective şi să fim martori ai acelor evenimente pe care le credem. Aşa se face că devenim şi martori ai Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos aşa cum suntem martori ai Învierii, ai Jertfei, ai Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.

Şi aceasta se potriveşte mai ales la Înălţarea Mântuitorului când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: "Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului" (Fapte 1, 8). E ultimul eveniment din viaţa de pe pământ a Mântuitorului şi fiind ultimul eveniment este, am putea zice, şi evenimentul rezumat, un eveniment în care se rezumă toată viaţa pământească a Domnului Hristos. Aşa că nu e de mirare că în legătură cu acest eveniment se pune şi problema mărturiei. De fapt mărturie despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos o dăm toţi credincioşii, aşa cum şi mărturie despre celelalte evenimente, mai ales mărturie despre Învierea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înviere, tot aşa şi mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înălţare.

Dar de altfel nu numai despre Înălţare. Când zice Domnul Hristos "Îmi veţi fi Mie martori" înseamnă: veţi mărturisi credinţa în Mine, în tot ceea ce ţine de Mine şi în tot ce ţine în acelaşi timp de voi, pentru că toate câte s-au făcut, s-au făcut pentru a noastră mântuire. În Crez şi spunem că Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, că Răstignirea Domnului Hristos s-a întâmplat pentru noi şi fără îndoială că şi celelalte evenimente şi pentru noi s-au întâmplat, nu numai pentru Mântuitorul Însuşi.

Temei pentru credinţa în Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos găsim în Sf. Evanghelie de la Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus S-a Înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Această afirmaţie din Evanghelie este de fapt credinţa pe care au avut-o cei care au ştiut despre Înălţarea Domnului Hristos, şi înainte de a fi Evanghelia a fost credinţa în acest eveniment, şi înainte de a fi scrisă Evanghelia de la Luca, care fără îndoială că la început a fost o scriere la care au ajuns puţini. În orice caz Sf. Evanghelist Luca nu a avut în vedere Evanghelia pe care a scris-o ca o carte de circulaţie, ci a avut-o în vedere ca o carte adresată unei anumite persoane pe care a informat-o despre cele petrecute în legătură cu Domnul Hristos, şi cuprinde în Evanghelia sa, în câteva versete, foarte pe scurt, şi cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. În Sf. Evanghelie de la Marcu este un singur verset, în Sf. Evanghelie de la Luca sunt câteva versete din cap. 24. Sf. Evanghelist Luca doar relatează Înălţarea, nu face nici o apreciere asupra Înălţării, nu face aprecieri de teologie, adânciri, ci doar prezintă evenimentul şi reia cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos şi în Faptele Apostolilor, la începutul cărţii în cap. 1, unde sunt câteva versete lămuritoare în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. Însă cele scrise de sf. evanghelişti au ajuns la cunoştinţa oamenilor după ce s-au răspândit cărţile respective, Evangheliile. Ori înainte de aceasta, Biserica a învăţat. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Timotei are cuvântul că e mare taina creştinătăţii, Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă (I Timotei 3, 16). Deci şi Înălţarea este cuprinsă în aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel. Bineînţeles că şi Epistola I către Timotei a fost o carte ocazională şi o carte care nu a avut circulaţie foarte repede şi o circulaţie foarte mare.

Faptul încredinţării despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se datoreşte propovăduirii creştine din conştiinţa Bisericii, din propovăduirea însăşi, din propovăduirea nescrisă. Până la urmă s-a ajuns să avem şi nişte documente scrise şi e bine şi ne bucurăm de ele, dar, cum am spus şi altă dată, Biserica ar fi existat şi fără Evanghelie, prin propovăduirea vie.

Sf. Evanghelist Luca în relatarea sa despre Înălţarea Domnului Hristos spune că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24, 50-51). Atât spune despre Înălţarea propriu-zisă. În legătură cu Înălţarea mai afirmă Sf. Evanghelist Luca şi că ucenicii s-au închinat Mântuitorului şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53). Asta e tot ce scrie Sf. Evanghelist Luca în Evanghelia de la Luca. Domnul Hristos S-a înălţat la cer - e foarte important să reţinem lucrul acesta - binecuvântând. Şi e important să ştim şi să reţinem că Sf. Evanghelist Luca nu se mulţumeşte doar cu o apreciere fugitivă asupra faptului că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând, ci adaugă îndată: "Şi pe când îi binecuvânta S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer". Am putea zice că e un fel de atenţionare. Ar fi o informare şi o atenţionare. Informarea că Domnul Hristos Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat pe cei care erau de faţă. Nu au fost mulţi de faţă, au fost ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi poate au mai fost şi alţii, nu ni se spune, în orice caz Biserica învaţă că a fost de faţă şi Maica Domnului. Şi după ce informează că Şi-a ridicat Domnul Hristos mâinile şi a binecuvântat pe cei care erau de faţă, mai zice o dată: "Şi pe când îi binecuvânta, - atenţionând, fiţi atenţi, ultimul gest pe care l-a făcut Fiul lui Dumnezeu întrupat aici pe pământ este acela că i-a binecuvântat pe oameni - S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer".

Să ştiţi că mie îmi place foarte, foarte mult lucrul acesta. Sunt trei lucruri la care am cea mai mare aderenţă din Evanghelie, din Noul Testament. Şi anume: pescuirea minunată, prezentată în Sf. Evanghelie de la Luca în cap. 5, spălarea picioarelor, prezentată de Sf. Evanghelist Ioan în cap. 13 din Evanghelia sa şi Înălţarea la cer a Domnului Hristos, prezentată de Sf. Evanghelist Luca la sfârşitul Evangheliei sale, în cap. 24. Acestea sunt trei evenimente faţă de care am cea mai mare raportare din Noul Testament. Bineînţeles că nu selectăm şi nu pe unele le luăm şi pe altele le lăsăm, dar dacă e vorba să răspund la întrebarea care sunt evenimentele din Noul Testament la care am eu cea mai mare aderenţă, sunt acestea.

Pescuirea minunată. De ce? La pescuirea minunată se arată începutul uceniciei care constă în plecarea cu mintea. Nu există ucenicie adevărată faţă de nimeni, deci nici faţă de Domnul Hristos, fără a te pleca cu mintea în faţa maestrului, în faţa învăţătorului. Cine nu se pleacă cu mintea, nu se pleacă nici cu viaţa. Am putea zice aşa, cu o expresie mai obişnuită: cine stă ţapăn în faţa îndrumătorului, nu poate fi modelat niciodată de îndrumător. În istorisirea despre pescuirea minunată din cap. 5 din Sf. Evanghelie de la Luca se atrage atenţia asupra acestui lucru prin relatare, nu prin apreciere. Aprecierile le facem noi. Şi anume, se spune că Domnul Hristos era pe malul lacului Ghenizaret, era mulţime de oameni adunată într-o dimineaţă, pe când cei care au încercat să pescuiască şi nu au prins nimic îşi spălau mrejile, semn că trebuiau să lase lucrarea de pescuire şi să plece. Şi atunci Domnul Hristos a zis lui Simon, după ce a stat în barca lui şi a propovăduit de acolo, de pe apă, mulţimilor care erau pe ţărm, a zis: "Mână la larg şi lăsaţi mrejile spre pescuire". Şi atunci Sf. Apostol Petru de mai târziu, Simon de atunci, a zis: "Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic, dar, pentru cuvântul Tău, arunc mreaja în mare". E ca şi când ar fi zis: doar ai văzut că mă pregăteam să plec, nu aveam de gând să mai pescuiesc, şi nu aş fi făcut lucrul acesta şi nu l-aş face nici acum dacă nu ai zice Tu să-l fac. Şi pentru că s-a supus cu mintea a văzut minune, a văzut mulţime mare de peşti. Şi a fost aşa de copleşit Sf. Apostol Petru, Simon de atunci, de minunea care s-a făcut, încât a căzut la picioarele Domnului Hristos şi a spus: "Du-Te de la mine Doamne, că sunt om păcătos". E un fel de considerare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, un fel de considerare a Mântuitorului mai presus de obişnuit, mai presus de ceea ce este comun, ca şi când l-ar fi văzut pe Domnul Hristos înălţat la cer. În orice caz era înălţat peste mintea Sf. Apostol Petru care a zis: "Doamne, pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Şi a văzut minune, L-a văzut pe Domnul Hristos făcând minune şi aceasta l-a copleşit, ceea ce înseamnă că L-a considerat pe Domnul Hristos mai presus de el. L-a văzut înălţat. Înălţat înainte de Înălţare.

Al doilea eveniment asupra căruia îmi place să mă opresc şi îmi revine mereu şi în minte, şi în cuvânt este spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină. Aşa de puţin se face caz de spălarea picioarelor încât eu mă mir cât este de neglijată această lucrare a Domnului Hristos. Eu vă spun clar şi apăsat: Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul care spală picioarele oamenilor. Deci nu omul a spălat picioarele oamenilor, ale ucenicilor, ci Dumnezeu a spălat picioarele ucenicilor. Dumnezeu-omul, omul-Dumnezeu S-a plecat şi a spălat picioarele ucenicilor. Şi să nu uităm: după ce a spălat picioarele ucenicilor a zis: "Voi mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Învăţătorul şi Domnul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). De fapt Domnul Hristos când a spălat picioarele ucenicilor nu a făcut un lucru care l-a făcut numai El, ci a făcut un lucru pe care-l făceau oamenii pe vremea Lui. Era o uzanţă socială să-şi spele oamenii picioarele unii altora. Domnul Hristos a făcut un lucru pe care-l făceau şi alţii.

Poate ştiţi, în Epistola I către Timotei a Sf. Apostol Pavel, între condiţiile de ocrotire a văduvelor, între condiţiile de îngrijire din partea Bisericii a văduvelor era şi condiţia aceasta: dacă a fost femeia unui singur bărbat, dacă şi-a crescut copii, şi între altele este şi aceasta, dacă a spălat picioarele sfinţilor (cf. I Timotei 5, 10). Dacă a spălat picioarele sfinţilor, adică picioarele creştinilor. Dacă a considerat pe sfinţi ca sfinţi şi dacă i-a cinstit ca sfinţi şi dacă şi-a manifestat cinstirea spălându-le picioarele. Domnul Hristos a făcut aceasta, însă El a făcut aceasta nu numai ca om, ci ca om unit cu Dumnezeu. Aşa cum S-a răstignit ca om unit cu Dumnezeu, aşa a spălat picioarele, ca om unit cu Dumnezeu. Şi ne-a dat nouă poruncă, e o poruncă: "şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora". Nu s-a încetăţenit lucrul acesta în general în creştinătate din cauză că unde nu se face aşa ceva nu se poate face, e ceva ce ai face tu pentru alţii dar nu ai vrea să-ţi facă altul ţie, aşa cum nu a vrut Sf. Apostol Petru ca Domnul Hristos să-i spele picioarele. Şi de aceea nu s-a încetăţenit. Sunt unele fracţiuni creştine, unele secte, care înainte de cina Domnului îşi spală picioarele unii altora. Însă în Ortodoxie şi în general nu s-a încetăţenit acest lucru.

Însă duhovniceşte e absolut necesar. Ce înseamnă duhovniceşte e absolut necesar? Înseamnă că lucrul acesta trebuie făcut în duh. Ce înseamnă să speli picioarele cuiva? Două lucruri înseamnă. Să-l faci curat şi să-l consideri mai presus de tine. Duhovniceşte, lucrul acesta trebuie neapărat făcut. Să-l consideri pe fratele tău, pe omul de lângă tine mai presus de tine, nu pentru că are o poziţie specială care îi dă dreptul la o cinstire, ci pentru că e omul de lângă tine, e omul la care trebuie să te referi. Şi ştiţi că la spălarea picioarelor Sf. Apostol Petru a avut nişte ezitări, nişte împotriviri, puternice chiar. A zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" Şi Domnul Hristos i-a zis: "Ceea ce fac acum, tu nu înţelegi dar mai târziu vei înţelege". Şi el încă o dată a zis: "Niciodată nu o să-mi speli picioarele". Şi atunci i-a spus Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine". Înseamnă că te împotriveşti, înseamnă că nu eşti ucenic, înseamnă că eşti împotrivitor, eşti în situaţia aceea în care ai zis "Doamne, să nu Ţi se întîmple una ca aceasta" şi când ţi-am spus că "nu cugeţi ale lui Dumnezeu ci cugeţi ale oamenilor" (Matei 16, 23).

În sfârşit, al treilea eveniment care mă impresionează este Înălţarea Domnului Hristos în înţelesul acesta că Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenicii Săi la Înălţare. E ceva extraordinar. De câte ori te gândeşti la Domnul Hristos să te gândeşti la Domnul Hristos Cel binevoitor. Cel care Se pleacă spre om. Sigur că atunci când vorbim despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, lucrul acesta îl exprimăm că Dumnezeu S-a făcut om, că a găsit modalitatea să Se apropie de om, că S-a smerit pe sine ca să-l ridice pe om, că S-a coborât până unde era omul ca să-l ridice pe om până unde este firea omenească din persoana Mântuitorului. Dar parcă nu înţelegem lucrul acesta aşa de bine cum îl înţelegem când ne gândim că a spălat picioarele ucenicilor, deşi e mai mare Întruparea Fiului lui Dumnezeu decât spălarea picioarelor ucenicilor, şi nu înţelegem lucrul acesta aşa de bine cum îl înţelegem când ştim că Domnul Hristos S-a Înălţat la cer binecuvântându-i pe oameni. E extraordinar.

În legătură cu Înălţarea Domnului Hristos mai avem relatări şi în Faptele Sf. Apostoli de unde aflăm, între altele, că Domnul Hristos a mai stat cu ucenicii Săi încă 40 de zile după Învierea Sa din morţi, de aceea Înălţarea ca sărbătoare este totdeauna în a 40-a zi după Paşti, într-o zi de joi. Tot în Faptele Apostolilor Sf. Evanghelist Luca relatează că au apărut lângă ucenicii Domnului Hristos doi îngeri care le-au spus: "Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus pe care L-aţi văzut înălţându-Se, aşa va şi veni" (Fapte 1, 11). Deci i-a încredinţat despre a doua venire a Mântuitorului Hristos.

E important de reţinut, şi nu ţine de taina Înălţării, de faptul Înălţării, aceea că după ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer sau în timpul când se înălţa la cer, cât L-au mai văzut ucenicii şi după aceea, ucenicii s-au închinat Domnului. Nu a fost pentru prima dată când s-au închinat, avem şi alte relatări în Sf. Evanghelie că ucenicii s-au închinat Domnului Hristos, sau şi alţii s-au închinat Domnului Hristos. De exemplu tânărul bogat, femeile mironosiţe, când s-au întâlnit după Înviere cu Domnul Hristos, se spune că s-au închinat Lui. Magii s-au închinat Domnului Hristos la Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară, îndată după ce S-a născut; au fost mai multe situaţii când Domnul Hristos a primit închinare din partea oamenilor, dar la Înălţare a fost închinarea pe care i-au adus-o ucenicii ca Celui ce S-a înălţat la cer.

Binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului. Închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare. Căci se spune: "Pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer", ucenicii s-au închinat Domnului Hristos care-i binecuvânta, apoi s-au întors la Ierusalim "cu bucurie mare" şi "erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu". S-ar putea întâmpla ca cineva să ştie că Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca "o bucurie care revarsă mulţumire". Aşa zice Sf. Isaac Sirul. Ce este rugăciunea după Sf. Isaac Sirul? O bucurie care înalţă mulţumire. Aşa s-a întâmplat la Înălţarea Domnului Hristos. Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenici, ucenicii s-au închinat, deci binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului, închinarea a fost înmulţitoare de bucurie, căci s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi aici vreau să mai facem o legătură între începuturile vieţii pământeşti a Domnului Hristos şi sfârşitul, adică Înălţarea la cer, în sensul că atunci când S-a născut Domnul Hristos, tot din relatarea Sf. Evanghelist Luca ştim că păstorilor din Betleem îngerul binevestitor le-a spus: "Iată vă binevestesc vouă - ce? - bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut vouă Mântuitor care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).

Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, în cap. 2 are câteva gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos, dar nu cu Înălţarea ca eveniment, ci cu Înălţarea ca fapt recunoscut de către Dumnezeu şi de către sufletul omenesc. Şi anume, porneşte cu faptul că doreşte ca în credincioşi să fie simţirea care a fost în Iisus Hristos: "Să aveţi în voi simţirea care a fost în Iisus Hristos". Aşa îşi începe Sf. Apostol Pavel gândurile în legătură cu aceasta. Şi spune ce simţire are în vedere: "Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a ţinut ca la o pradă la asemănarea Sa cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine chipul robului luând şi ascultător făcându-Se până la moarte şi moarte de cruce". Şi adaugă: "Pentru aceea şi Dumnezeu L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi toată limba să mărturisească că Domn este Iisus Hristos întru mărirea lui Dumnezeu" (Filipeni 2, 5-11). În cuvintele acestea, Sf. Apostol Pavel are în vedere Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Jertfa Fiului lui Dumnezeu, bineînţeles Învierea, şi pomeneşte în special Înălţarea, că "L-a înălţat pe El şi I-a dat Lui nume mai presus de tot numele". De aceea a făcut acestea, "ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru mărirea lui Dumnezeu".

Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni are în vedere concepţia de atunci despre lume, despre univers. Şi priveşte universul ca o existenţă în trei etaje: pământul la mijloc, pe care trăiesc oamenii, sus cerul şi sub pământ, iadul. "L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de tot numele ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece", adică orice om să recunoască Înălţarea şi să aducă mărire lui Dumnezeu, mărire Mântuitorului ca Celui înălţat. Şi aceasta să o facă - genunchii să şi-i plece - "şi cele cereşti, şi cele pământeşti, şi cele de dedesubt". Toate categoriile de oameni care există.

Sf. Apostol Pavel, se înţelege, vorbeşte în limbajul oamenilor de atunci, în concepţia de atunci, care nu e o concepţie care trebuie neapărat să rămână aşa cum a prezentat-o Sf. Apostol Pavel - ca şi când ar zice cineva: păi, dacă a zis Sf. Apostol Pavel că e aşa, atunci aşa - e un fel de a vorbi în fond. Pentru că acum numai Dumnezeu ştie unde mai e susul şi unde mai e josul, dacă e vorba după concepţiile de acum, care sunt concepţii ştiinţifice şi care nu pot fi în general contestate. Acestea nu sunt lucruri care ţin de credinţă. De credinţă ţine faptul că Dumnezeu e conducătorul şi toată rânduiala care este e făcută de Dumnezeu. Cum ni se descoperă, cum vom şti despre acestea, nu ne surprinde nimic. Nu ne surprinde, de exemplu faptul că între pământ şi cer nu există compartimente, nu există un perete, un zid care desparte cerul de pământ şi aşa mai departe. Nu cade cerul nostru când vin oamenii şi ne spun: "am zburat până în lună şi nu am găsit cerul". Nu l-am găsit pentru că cerul e altceva. Chiar Sf. Ioan Gură de Aur spune că noi ştim că este cer dar nu ştim ce e cerul. Cerul e locul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e mărginit într-un loc anume, ci e pretutindeni. Şi dacă Dumnezeu e pretutindeni şi cerul e pretutindeni. Nu ştim, nu avem elemente care să ne formeze o concepţie anume despre cer. Cine poate spune ce e cerul? Cerul e ceva mai presus de înţelegerea noastră.

Poate că cineva a citit predicile lui Iile Miniat. Au apărut nu demult predicile lui Ilie Miniat şi acolo este o predică despre rai. Şi în predica aceasta despre rai Ilie Miniat zice de mai multe ori: "O, raiule, noi putem să te dobândim dar nu putem să te înţelegem". Tot aşa e şi cu cerul. Ştim că este cer, nu ştim ce este. Ştim că este cer - e locul lui Dumnezeu - şi zicem că este pretutindeni fiindcă şi Dumnezeu e pretutindeni. Ştim că este cer şi sufletul omenesc îl numim de multe ori cer, dacă vine Preasfânta Treime în sufletul omenesc. Maica Teodosia are o poezie, "Cer nou", poate unii o cunoaşteţi de la Timişoara că aţi auzit-o de la mine:

Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi, şi am spus:
De noi cum nu Ţi-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi,
Şi cum mai vrei să suferi, făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de îngeri a călcat?
Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o fereşti,
În tină omenească să nu Ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi Doamne miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Doamne preaslăvit?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în cerul cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul Tău curat
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit,
Cu focul Tău pe mine cel rece m-ai aprins,
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale, şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat,
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput,
Şi sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut,
În sufletul meu astăzi, Tu Însuţi locuieşti,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti.
Şi pentru toate-acestea Iisuse preaiubit,
În cerul nou din suflet, să fii în veci slăvit.
Sigur că ideea aceasta că sufletul omenesc poate să fie cer vine şi de acolo că Maica Domnului a fost numită şi e gândită ca cer. Să ne gândim la o alcătuire de la slujba Ceasului I unde zicem: "Cum te vom numi pe tine ceea ce eşti cu dar dăruită? Cer, că ai răsărit pe Soarele dreptăţii?" Deci Maica Domnului e cer, credincioşii care-L primesc pe Domnul Hristos în suflet împreună cu Tatăl şi cu Duhul devin cer, aşa că cerul poate fi pretutindenea, poate fi în sufletul omului, poate fi undeva în univers, dar toate acestea sunt lucruri pe care le gândim în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos.

Se pune acum o problemă, dacă nu ştim ce-i cerul, cum spunem că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Unde S-a înălţat? Ştiţi ce înseamnă aceasta, că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Înseamnă că nu mai trăieşte în condiţiile de timp şi spaţiu în care trăim noi, că trupul Lui îndumnezeit e altfel decât trupurile noastre, în alte condiţii, că S-a înălţat mai presus de ceea ce putem gândi noi despre Înălţare. Doar de aceea e taina Înălţării. Ceea ce ne interesează pe noi nu e atât locul unde se găseşte firea omenească a Domnului Hristos, pentru că firea omenească a Domnului Hristos se găseşte undeva, într-un loc anume, omul e făcut în aşa fel să nu poată fi peste tot şi nici umanitatea din Fiul lui Dumnezeu nu e peste tot. Dumnezeirea Lui e peste tot. Trupul Domnului nostru Iisus Hristos în chip tainic e în Sf. Euharistie, dar trupul cel luat din Preasfânta Fecioară, trupul cel cu care Domnul Hristos S-a răstignit şi a înviat şi S-a înălţat la cer e într-un loc anume, noi nu ştim unde. Nu ştim condiţiile, nu ştim pentru că nu ni s-a descoperit, şi dacă e vorba, într-un fel nici nu ne interesează, taina o lăsăm să fie taină. Ceea ce ne interesează pe noi este că Domnul Hristos nu mai e în condiţia în care trăim noi, e undeva mai presus de ceea ce putem gândi noi. Şi apoi important este pentru noi, când ne gândim la Înălţarea la cer a Domnului Hristos, unde se găseşte Domnul Hristos în raport cu noi, faţă de noi. E înălţat mai presus de noi?

Sf. Maxim Mărturisitorul are în Filocalie vol. II nişte aprecieri în scrierea "Capetele despre cunoştinţa de Dumnezeu", capetele gnostice. Are nişte aprecieri în legătură cu faptul acesta, că dacă credem în Domnul nostru Iisus Hristos ca înălţat la cer, atunci trebuie ca gândurile noastre să fie grupate în legătură cu Domnul Hristos Care e mai presus de noi. Adică să nu-L coborâm pe Domnul Hristos la măsurile noastre, să nu-L coborâm pe Domnul Hristos la condiţiile noastre, ci să-L lăsăm pe Domnul Hristos mai presus de noi şi să se grupeze toate gândurile noastre în legătură cu Domnul Hristos Cel înălţat. Dealtfel noi nu ne mai putem gândi altfel la Domnul Hristos decât la Domnul Hristos Cel înălţat la cer. Cum S-a înălţat, unde Se găseşte, iată nişte taine. Taine pe care nu le-a elucidat nici Biserica şi nu le putem elucida nici noi. Taine în faţa cărora ne plecăm cu mintea cum s-a plecat Sf. Apostol Petru când L-a simţit mai presus de el şi a zis: "Du-Te de la mine Doamne căci sunt om păcătos", sau când a zis: "Pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Părintele Arsenie zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie.

Dragi ascultători, dacă e vorba să vorbim despre Înălţarea Domnului Hristos, trebuie să vorbim despre Înălţarea Domnului Hristos măcar în perspectiva pe care ne-o prezintă Biserica la Înălţarea Domnului Hristos, la sărbătoarea Înălţării, când ne spune că Înălţarea e dumneziască.

Despre Maica Domnului la Înălţarea Domnului Hristos spunem că e mai presus de minte şi de cuvânt. Dacă Maica Domnului care-i om, e mai presus de minte şi de cuvânt, ce putem zice despre Domnul Hristos şi despre cele ale Lui, care e mai presus de tot ce poate omul cugeta şi spune, cum zice Sf. Simeon Noul Teolog. Nu ajunge gândul până la Domnul Hristos. Domnul Hristos Se coboară la gândurile noastre ca să ne înalţe mai presus de noi, dar taina rămâne taină. Şi noi recunoaştem tainele şi credem în ele şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru ce ştim şi pentru ce nu ştim şi ne silim să avem o credinţă care să ne ridice şi pe noi.

Care-i calea înălţării? Pentru că să ştiţi că viaţa creştină, după Botez, trebuie să fie o viaţă în Înviere. Sf. Apostol Pavel în Epistola către Romani are nişte aprecieri în legătură cu Botezul şi spune că omul cel vechi a murit şi a înviat omul cel nou. La Botez, la slujba botezului, preotul spune către candidatul la botez: "Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh". S-au întâmplat nişte lucruri care sunt începutul vieţii pozitive, vieţii creştine şi pentru că Botezul este moarte şi înviere, viaţa trebuie să fie în Înviere. Dacă am înviat împreună cu Hristos, atunci nu mai avem altceva de dorit decât să ne şi înălţăm împreună cu El. Înălţarea, într-un fel, începe de pe pământ, înainte de moarte. Cei mai mulţi oameni cred că la moarte se întâmplă toate, atunci înviezi, atunci te înalţi, atunci intri în împărăţia lui Dumnezeu. Nu e aşa! Eşti în împărăţia lui Dumnezeu prin viaţa creştină, dacă duci o viaţă de om din împărăţie, pentru că există om care nu e în împărăţia lui Dumnezeu, care chiar dacă a fost botezat, a murit din nou, iarăşi e în păcate. Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre oameni care, deşi au înviat, de vii sunt morţi. Sf. Dimitrie al Rostovului spune că mulţi oameni poartă suflet mort în trupul cel viu. În pilda cu fiul risipitor se spune că a zis tatăl: "Fiul meu acesta a fost mort şi a înviat, a fost pierdut şi s-a aflat" (Luca 15, 24). Deci iată, sunt nişte învieri înainte de Înviere. Sf. Ioan care a scris "Scara", vorbind despre nepătimire spune că nepătimirea este "cerul cel de pe pământ" şi mai spune că "nepătimirea este învierea sufletului înainte de învierea trupului". Aşa că noi suntem candidaţi la înălţare.

Întrebarea se pune - acum după ce şi ştim şi nu ştim despre Înălţare, după ce ştim că e taină - care e calea înălţării noastre? Cred că la unii v-a şi venit în minte: calea înălţării noastre e smerenia. Sf. Apostol Pavel zice că L-a înălţat Dumnezeu pe Fiul Său - se înţelege, după firea omenească, pentru că dumnezeirea a fost totdeauna înălţată - pentru că S-a pogorât, S-a deşertat pe Sine, a trăit o viaţă de deşertare. Ce înseamnă de deşertare? O viaţă în care nu şi-a afirmat dumnezeirea Sa decât în mod întâmplător şi foarte reţinut. Asta înseamnă deşertare. Nu S-a manifestat cu toată dumnezeirea, cu toată capacitatea Lui aici pe pământ. A făcut minuni, le-a spus la oameni să nu spună nimănui, toate le-a făcut în smerenie. Pentru că condiţia vieţii creştine este smerenia. Fără smerenie nu există înaintare. Dar să ştiţi că smerenia nu e ostentativă, că eu sunt cel păcătos, eu sunt cel mai nu ştiu ce, aceasta e o modă. Dacă nu simţi tu în sufletul tău smerenie, nu numai în înţelesul că ai făcut păcate, căci smerenia e de mai multe feluri. Există o smerenie a omului păcătos, o smerenie a vameşului care-şi recunoştea păcatele, o smerenie a femeii păcătoase care recunoştea că a făcut păcate şi cerea ajutor de la Dumnezeu. De fapt aceasta nu e atât smerenie, cât conştiinţa păcătuirii. Domnul Hristos nu a avut o astfel de smerenie, că nu a putut-o avea. Fiul lui Dumnezeu nu avea păcate. A afirmat El însuşi lucrul acesta când a zis: "Cine mă va vădi pe Mine de păcat?" (Ioan 8, 46). Deci nu putea avea o astfel de smerenie, dar şi o smerenie care înseamnă conştiinţa păcătoşeniei este o smerenie care înalţă, pentru că te angajează să nu mai fii păcătos. Dacă eşti păcătos să nu mai fi. Când îţi recunoşti păcatul e un semn bun. Şi mai există o altă smerenie, smerenia sfinţilor. Smerenia aceasta a avut-o de exemplu Maica Domnului, care a zis "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38). Care s-a supus şi a zis: "a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 48). O astfel de smerenie a avut Sf. Ioan Botezătorul care a zis că el e prietenul mirelui şi se bucură de mire şi că "Acela - adică Domnul Hristos - trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (Ioan 3, 30).

Sf. Isaac Sirul zice că smerenia adevărată are cel care a trecut prin conacele tuturor virtuţilor. Deci cel care şi-a agonisit virtutea, acela trebuie să fie smerit, cu o smerenie pe care o apreciază cumva Sf. Petru Damaschin spunând că omul când face binele este colaborator al lui Dumnezeu, şi cu cât faci mai mult bine, cu atât trebuie să fii mai smerit, gândindu-te că Dumnezeu te-a ales ca să fii angajat al Lui, să fii colaborator al Lui la împlinirea binelui. Orice virtute pe care o realizăm în suflet ne deschide calea spre înălţare. Dar o cale spre înălţare lămurită de Sf. Apostol Pavel este în Epistola către Coloseni cap. 3, unde zice el, descrie el: "Cugetaţi cele de sus nu cele de pe pământ, unde Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu. Că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Deci lepădaţi şi voi toate acestea, omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi zgârcenia care este o închinare la idoli, lepădaţi şi voi toate acestea, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră, nu vă minţiţi unii pe alţii". Desfiinţarea păcatului este cale către înălţare. Şi apoi adăugarea virtuţilor: "Îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi cu milostivirile îndurărilor, cu bunătatea, cu blândeţea, cu smerenia, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii, iertând unul altuia şi peste toate îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să stăpânească în inimile voastre" (Coloseni 3, 2-15). Asta-i calea înălţării.

E bine să avem în vedere încă ceva, şi anume că pe acelaşi munte în care Domul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani, S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, de pe acelaşi munte S-a înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. Vrea cineva să se înalţe cu Domnul Hristos? Trebuie să fie smerit. După puterea lui. Bineînţeles că Domnul Hristos nu va cere de la noi lucruri pe care nu le putem avea, dar în orice caz să le avem în vedere. Şi în măsura în care mergem pe calea înălţării noastre, unită cu Înălţarea Domnului Hristos, vom cunoaşte mai bine şi mai curând, vom cunoaşte mai mult din taina Înălţării. În orice caz, oricât am cunoaşte, taina Înălţării rămâne taină. Şi dacă mărturisim, dacă dăm mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos, să ştiţi că altă mărturie mai bună nu putem avea decât aceea întru smerenie. "Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 18, 14). Îl va înălţa Domnul Hristos. Aşa se întâmplă cu cei care se gândesc la taina Înălţării, care au în vedere taina Înălţării Domnului Hristos, care se uimesc de Înălţarea Domnului Hristos, dar care ştiu totodată că taina rămâne taină. Dumnezeu să ne lumineze!



O întrebare: dacă la fiecare sărbătoare se repetă în mod tainic Înălţarea?

Nu. Se repetă în conştiinţa noastră. În realitate Domnul Hristos nu se mai înalţă, căci e înălţat gata. Domnul Hristos nu mai înviază, căci a înviat. Însă sărbătorile sunt prilejuri de actualizare a acelor evenimente, la care au participat cei care au participat, ca să avem şi noi putinţa să participăm la acele evenimente. "Astăzi Se naşte din Fecioară" zicem noi la sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ca şi când lucrurile se petrec în actualitatea noastră dar care de fapt nu se mai petrec, nu se repetă, dar pentru noi este ca şi când am fi la peştera din Betleem, chiar suntem chemaţi, suntem chemaţi să mergem pe muntele Taborului la Schimbarea la faţă, suntem chemaţi să mergem la mormântul Mântuitorului la Paşti, dar toate acestea sunt în duh, nu sunt repetate ca evenimente, ci ca sărbători doar.

Ce ne puteţi spune despre spălarea picioarelor în duh?

Ceea ce am spus. De fapt am explicat că a spăla picioarele în duh înseamnă a-l curăţi pe omul de lângă tine, a-l dezvinovăţi, a-l despovăra, a-l face curat, pentru că spălarea are rostul de a-l face curat. Adică să nu-l judecăm şi să nu-l defăimăm şi să nu-l bruscăm, ci să-l curăţim, să-l facem din murdar, dacă este, curat, prin spălarea pe care i-o aducem. Şi mai este încă ceva: să-l cinstim, adică să-l respectăm, să ne considerăm mai prejos de el. "Unii pe alţii mai de cinste făcându-vă" (Filipeni 2, 3), scrie Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, sau în Epistola către Romani: "În cinste unii altora daţi-vă întâietate" (Romani 12, 10). Vedeţi că în ce priveşte iubirea de aproapele, măsura este să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dar în ceea ce priveşte cinstirea, zice unul pe altul mai de cinste făcându-vă. E mai presus de cinstirea pe care ne-o dorim nouă înşine, mai mult să dăm. Şi ştiţi că Domnul Hristos când a fost cinstit de o femeie care a turnat peste El mir, aşa de mult a cinstit-o pe acea femeie şi fapta ei, încât a zis că oriunde se va propovădui Evanghelia, să se spună şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei. Deci Domnul Hristos ţine la lucrul acesta, ca noi să fim unii faţă de alţii cinstitori. Ori cinstirea - pe mine m-ar stingheri de exemplu dacă cineva ar vrea să-mi spele picioarele, căci acesta e un lucru care îl face fiecare singur, dar - în duh suntem datori să o facem şi o facem prin aceea că aducem cinstire oamenilor din jurul nostru şi prin aceea că ne silim să-i curăţim, să-i avem curaţi, să-i facem noi înşine curaţi.

Părinte, ce ne puteţi spune în legătură cu ceea ce se relatează în cap. 15 din Epistola către Corinteni în legătură cu Învierea lui Hristos şi învierea noastră şi afirmaţia pe care aţi făcut-o că nu se ştie unde este trupul omenesc al lui Hristos?

Nu se ştie! Cine ştie? Zicem că e la cer, nu? Iar trupurile noastre vor fi asemănătoare trupului lui Hristos înviat, atât ştim din învăţătura Bisericii. Mai mult nu ştim. Nu a văzut nimeni un trup ca acela al Domnului Hristos care a străbătut prin piatră şi care a străbătut prin uşile încuiate.

Părinte, ne puteţi spune ce deosebiri sunt între mântuire şi desăvârşire?

Da. Mântuire înseamnă eliberare, scăpare de ceva care se împotriveşte, de exemplu de păcat, de moarte, de suferinţă, iar desăvârşirea este deplinătate, e perfecţiune. Sunt trei etape în concepţia ortodoxă: mântuirea, desăvârşirea şi îndumnezeirea. Mântuirea e începutul în înţelesul că cel mântuit nu mai e stăpânit de patimi şi de păcate. Citiţi de exemplu în Epistola Sf. Apostol Pavel către Corinteni, în prima epistolă în cap. 6 unde se spune: "Nu vă faceţi socoteli greşite. Nici desfrânaţii, nici cei lacomi de avere, nici hoţii, nici cei răi de gură, nici beţivii nu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu". Şi după aceea adaugă: "Aşa aţi fost unii dintre voi dar v-aţi curăţit, v-aţi spălat, v-aţi îndreptat". Asta înseamnă că sunt pe calea mântuirii pentru că mântuirea de fapt este un proces, nu este un lucru care se realizează într-o anumită clipă. În orice caz, la Botez se consideră că omul e mântuit şi că celelalte câte urmează sunt ale omului mântuit. Ei, mântuirea nu e totul, e undeva la început. Pe baza acestei situaţii noi, pe legătura aceasta cu Dumnezeu care se realizează în mântuire, omul înaintează în virtuţi şi merge spre desăvârşire. Desăvârşirea la care suntem chemaţi e desăvârşirea Tatălui ceresc, iar desăvârşirea Tatălui ceresc ne este prezentată de Domnul Hristos în raport cu iubirea. Zice: "ca să fiţi fii Tatălui vostru Celui din ceruri care răsare soarele peste cei buni şi peste cei răi, trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi", şi la urmă zice "fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este" (Matei 5, 45-48). Sf. Apostol Pavel în Epistola către Coloseni zice: "Îmbrăcaţi-vă cu iubirea care e legăura desăvârşirii" - deci tot iubirea o are în consideraţie în legătură cu desăvârşirea. Iar Sf. Isaac Sirul, întrebat fiind ce este desăvârşirea, zice: "o prăpastie de smerenie". Deci o smerenie fără sfârşit. Şi pe considerentul acesta s-a ajuns la gândul că desăvârşirea trebuie urmărită mai ales în două lucruri, şi anume în smerenie şi în iubire. Dar desăvârşire în general înseamnă deplinătate. Să nu te mulţumeşti niciodată cu puţinul pe care l-ai făcut, dar nici să nu te tânguieşti că nu ai făcut destul, ci să fii angajat totdeauna spre mai mult şi spre mai bine şi spre mai frumos. Până ajungi la desăvârşirea fără hotar, că nu se poate spune că cineva, într-un moment dat, a ajuns la desăvârşire, la deplinătate, la perfecţiune şi mai ales la desăvârşirea Tatălui ceresc. Sf. Isaac Sirul spune că desăvârşirea e fără hotar. Şi apoi - bineînţeles că lucrurile acestea nu sunt cu graniţe între ele, până aici e mântuirea de aici încolo e desăvârşirea, toate lucrurile acestea merg unele cu altele, sunt amestecate în viaţa duhovnicească - urmează îndumnezeirea care constă în lucrarea lui Dumnezeu asupra omului. Când face Dumnezeu ceea ce omul nu mai poate face.

În episodul pescuirii minunate după Înviere se specifică un anumit număr de peşti. Are vreo semnificaţie?

153 de peşti. Nu ştiu dacă are vreo semnificaţie. În Filocalie este la Evagrie Ponticul un cuvânt despre rugăciune care e constituit în 153 de capete. Are el, acolo, nişte gânduri, dar nu ştiu. Poate să simbolizeze ceva dar nu ştim ce anume. Şi, de fapt, poate că nu atât se spune numărul, cât se arată minunea. Că zice: "Şi atâţia fiind, totuşi mreaja nu s-a rupt". Asta o ştiu pescarii. Noi, care nu pescuim nu ştim nici cât au fost de mari şi nici când se rupe mreaja dacă sunt atâţia sau atâţia peşti. Şi totuşi, fiind 153, mreaja nu s-a rupt. Înseamnă că de fapt numărul acesta se afirmă mai mult pentru a se scoate în evidenţă minunea, nu pentru simbolismul numărului.