Subscribe:

duminică, 12 iulie 2009

CUM ŞI DE CE SĂ CITIM SCRIPTURA


Arhimandritul Iustin (Popovici) din Chelije

Biblia este, într-un anume înţeles, o biografie în lumea aceasta a lui Dumnezeu. Într-însa Cel Neînfăţişat s-a înfăţişat, într-un fel, pe Sine.

Sfintele Scripturi ale Noului Legământ sunt o biografie a Dumnezeului întrupat, în lumea aceasta. Între ele se istoriseşte cum Dumnezeu, pentru a se descoperi pe Sine oamenilor, a trimis pe Dumnezeu Cuvântul, care a luat trup şi s-a făcut om – şi ca om le-a spus oamenilor tot ce este Dumnezeu, tot ceea ce voieşte Dumnezeu de la lumea aceasta şi de la oamenii dintr-însa.

Dumnezeu Cuvântul a descoperit planul lui Dumnezeu pentru lume şi dragostea lui Dumnezeu pentru lume. Dumnezeu Cuvântul a grăit oamenilor despre Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor, pe cât pot cuvintele omeneşti să cuprindă Dumnezeul cel necuprins.

Tot ceea ce este de trebuinţă acestei lumi şi oamenilor dintr-însa, s-a spus de către Domnul în Biblie. Într-însa, El ne-a dat răspunsuri la toate întrebările. Nu există întrebare care să chinuiască sufletul omenesc, şi să nu-şi afle răspunsul, fie direct, fie indirect, în Biblie.

Oamenii nu pot pune mai multe întrebări decât câte răspunsuri sunt în Biblie. Dacă nu reuşeşti să afli în Biblie răspuns la vreuna din întrebările tale, înseamnă fie că ai pus o întrebare fără de înţeles, fie nu ai ştiut cum să citeşti Biblia şi nu ai isprăvit a citi răspunsul într-însa.

În Biblie, Dumnezeu a făcut ştiute:

[1] ce este lumea; de unde provine; de ce fiinţează; încotro se îndreaptă; cum va sfârşi;

[2] ce este omul; de unde vine; încotro se îndreaptă; din ce este făcut; care este rostul său; cum va sfârşi;

[3] ce sunt animalele şi plantele; care este rostul lor; la ce sunt întrebuinţate;

[4] ce este binele; de unde provine; către ce duce; care este rostul său; cum se poate dobândi;

[5] ce este răul; de unde provine; cum a ajuns să existe; de ce există – cum se va sfârşi;

[6] ce sunt drepţii şi ce sunt păcătoşii; cum ajunge un păcătos drept şi cum ajunge un om drept, plin de trufie, un păcătos; cum slujeşte un om pe Dumnezeu şi cum slujeşte pe satana; întreaga cale de la bine la rău, şi de la Dumnezeu la satana;

[7] totul – de la început până la capăt; întreaga cale a omului de la trup la Dumnezeu, de la zămislirea sa în pântece la învierea sa din morţi;

[8] ce este istoria lumii, istoria cerului şi a pământului, istoria omenirii; care sunt căile, rosturile, şi sfârşitul lor.

În Biblie, Dumnezeu a spus absolut tot ce este de trebuinţă a spune oamenilor. Biografia fiecărui om – a fiecăruia, fără excepţie – se găseşte în Biblie.

Într-însa, fiecare dintre noi se poate afla pe sine înfăţişat şi descris temeinic, în amănunt: toate acele virtuţi şi patimi pe care le ai, pe care le-ai putea avea, pe care nu le-ai putea avea.

Vei afla căile pe care propriul tău suflet şi al fiecăruia dintre noi călătoreşte de la păcat la neprihănire, şi întreaga cale de la om la Dumnezeu şi de la om la satana. Vei afla mijloacele de a te slobozi din păcat.

Pe scurt, vei afla istoria deplină a păcatului şi a păcătoşeniei, şi istoria deplină a virtuţii şi a dreptăţii.

De eşti întristat, vei afla în Biblie mângâiere; de eşti supărat, vei afla bucurie; de eşti mânios – împăcare; de eşti poftitor – înfrânare; de eşti nesăbuit – înţelepciune; de eşti rău – bunătate; de eşti un ucigaş – milă şi îndreptare; de îţi urăşti aproapele – dragoste.

Într-însa îţi vei afla leac pentru toate patimile şi slăbiciunile, şi hrană pentru toate virtuţile şi împlinirile.

De eşti bun, Biblia te va învăţa cum să ajungi mai bun; de eşti milostiv, te va învăţa blândeţea cea îngerească; de eşti inteligent, te va învăţa înţelepciunea.

De apreciezi frumuseţea şi muzicalitate stilului literar, nimic nu este mai frumos sau mai mişcător decât cele ce se găsesc la Iov, Isaia, Solomon, David, Ioan Teologul şi Apostolul Pavel. Aici, muzica – muzica îngerească a adevărului cel veşnic al lui Dumnezeu – este înveşmântată în cuvinte omeneşti.

Cu cât citeşte şi cercetează cineva Biblia, cu atât află pricini de a o cerceta pe cât de des cu putinţă. Potrivit Sf. Ioan Gură de Aur, [Biblia] este precum o rădăcină înmiresmată, care răspândeşte tot mai multă mireasmă, pe măsura ce este frecată.

La fel de important ca a cunoaşte de ce ar trebui să citim Biblia, este a cunoaşte cum ar trebui să citim Biblia.

Cele mai bune călăuze pentru aceasta sunt sfinţii Părinţi, în frunte cu Sfântul Ioan Gură de Aur, care, am putea spune, a scris o a cincea Evanghelie.

Sfinţii Părinţi recomandă o pregătire temeinică înainte de citirea şi cercetarea Bibliei; dar în ce constă aceasta pregătire?

Întâi de toate, în rugăciune. Roagă-te Domnului să-ţi lumineze cugetul – ca să poţi înţelege cuvintele Bibliei – şi să-ţi umple inima cu harul Său – ca să poţi simţi adevărul şi viaţa acelor cuvinte.

Dă-ţi seama că acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pe care le grăieşte şi le rosteşte către tine, personal. Rugăciunea, laolaltă cu celelalte virtuţi aflate în Evanghelie, este cea mai bună pregătire a cuiva pentru înţelegerea Bibliei.

Cum ar trebui să citim Biblia? Cu rugăciune şi evlavie, căci în fiecare cuvânt de acolo se găseşte câte un strop din adevărul veşnic, şi toate cuvintele împreună alcătuiesc marea cea nemărginită a Adevărului celui Veşnic.

Biblia nu este o carte, ci viaţă; deoarece cuvintele sale „duh sunt, şi viaţă sunt” (Ioan 6:63). Prin urmare, cuvintele sale pot fi înţelese dacă le cercetăm în duhul Duhului lor, şi cu viaţa vieţii lor.

Este o carte care trebuie citită cu viaţă - punându-o în practică. Ar trebui mai întâi trăită, şi apoi înţeleasă.

Aici se potrivesc cuvintele Mântuitorului: „De va voi cineva să facă voia lui, va cunoaşte pentru învăţătura aceasta, că de la Dumnezeu este” (Ioan 7:17). Fă-o, ca să o poţi înţelege. Aceasta este regula fundamentală a exegezei ortodoxe.

La început, de obicei cineva citeşte Biblia repede, iar apoi tot mai încet, până ce va ajunge să citească cuvânt cu cuvânt, şi nici măcar, întrucât în fiecare cuvânt descoperă un adevăr nepieritor şi o taină negrăită.

În fiecare zi să citeşti cel puţin un capitol din Vechiul şi din Noul Legământ; dar, în acelaşi timp, să aşterni întru lucrare şi câte o virtute. Lucreaz-o până când devine o obişnuinţă.

Să spunem, de pildă, că cea dintâi virtute este iertarea vorbirii de rău. Aceasta să fie îndatorirea ta de zi cu zi. Şi, pe lângă ea, roagă-te Domnului: „O, milostive Doamne, învredniceşte-mă să am dragoste pentru cei ce mă vorbesc de rău!”

Iar când ai făcut din această virtute o obişnuinţă, fiecare din celelalte virtuţi ce-i urmează îţi vor fi mai uşoare, şi tot aşa, până la cea din urmă.

Lucrul de căpătâi este să citeşti Biblia pe cât de mult cu putinţă. Când mintea nu înţelege, va simţi inima; şi dacă nici mintea nu înţelege, nici inima nu simte, citeşte din nou, căci prin citire semeni în suflet cuvintele lui Dumnezeu.

Şi acolo nu vor pieri, ci treptat şi pe nesimţite vor trece în firea sufletului tău; şi se ţi va petrece ceea ce a grăit Mântuitorul despre omul care „aruncă sămânţa în pământ, şi doarme, şi se scoală noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, când nu ştie el” (Marcu 4:26-27).

Lucrul de căpătâi este: seamănă, şi Dumnezeu este cel ce pricinuieşte şi îngăduie ca ceea ce s-a semănat, să crească (1 Cor. 3:6). Dar nu zori izbânda, ca nu cumva să ajungi ca omul care seamănă astăzi, şi mâine vrea deja să culeagă.

Prin citirea Bibliei, adaugi dospeală la aluatul sufletului şi trupului, care creşte treptat şi umple sufletul până ce l-a pătruns pe de-a-ntregul şi îl face să se înalţe cu adevărul şi dreptatea Evangheliei.

În fiecare caz, poate fi aplicată fiecăruia dintre noi pilda Mântuitorului despre semănător şi sămânţă. Sămânţa Adevărului Dumnezeiesc ne este dată în Biblie.

Citindu-o, aruncăm acele seminţe în suflet. Multe cad în pământul pietros şi colţuros ale sufletului nostru, dar câteva cad şi în pământul cel rodnic al inimii noastre – şi rodesc.

Şi când zăreşti roada şi o guşti, dulceaţa şi bucuria te vor îndemna să cureţi şi să ari părţile stâncoase şi colţuroase ale sufletului şi să le semeni cu sămânţa cuvântului lui Dumnezeu.

Ştii când un om este înţelept, pentru Hristos Domnul? – Atunci când ascultă cuvintele Sale şi le poartă mai departe. Începutul înţelepciunii este ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu (Matei 7:24-25).

Fiecare cuvânt al Mântuitorului are puterea şi tăria de a tămădui atât suferinţele trupeşti, cât şi cele duhovniceşti. „Ci numai zi cu cuvântul, şi se va tămădui sluga mea” (Matei 8:8). Mântuitorul a zis cuvântul – şi sluga sutaşului s-a tămăduit.

Precum a făcut odată, chiar şi acum Domnul zice neîncetat cuvintele Sale către tine, către mine, şi către noi toţi. Dar trebuie să ne luăm răgaz, şi să ne afundăm într-însele şi să le primim – cu credinţa sutaşului.

Şi o minune ni se va petrece, şi sufletele noastre se vor tămădui precum s-a tămăduit sluga sutaşului. Căci se spune în Evanghelie că au adus la Dânsul pe mulţi îndrăciţi, iar El izgonea duhurile cu un cuvânt, şi tămăduia pe toţi cei bolnavi (Matei 8:16).

Încă mai face şi astăzi acestea, căci Domnul Iisus este „ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci” (Evr. 13:8)

Cei ce nu ascultă la cuvintele lui Dumnezeu vor fi judecaţi la Înfricoşata Judecată, şi va fi mai rău pentru ei în Ziua Judecăţii, decât a fost pentru Sodoma şi Gomora (Matei 10:14-15).

Ia aminte – la Înfricoşata Judecată ţi se va cere să dai seamă despre ce ai făcut cu cuvintele lui Dumnezeu, fie de le-ai ascultat şi le-ai ţinut, fie de te-ai bucurat întru ele sau te-ai ruşinat de ele.

De te-ai ruşinat de ele, şi Domnul se va ruşina de tine când va veni întru slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri (Marcu 8:38).

Puţine din cuvintele oamenilor nu sunt deşarte şi zadarnice. Puţine sunt, deci, cuvintele de care să nu ne grijim la judecată (Matei 12:36).

Pentru a ne păzi de aceasta, trebuie să cercetăm şi să învăţăm cuvintele lui Dumnezeu din Biblie şi să ni le însuşim; căci Domnul le-a dat oamenilor ca ei să le poată primi, şi prin mijlocul lor să primească şi însuşi Adevărul lui Dumnezeu. În fiecare cuvânt al Mântuitorului există mai multă veşnicie şi neclătire decât în toate cele ale cerului şi ale pământului, în întreaga lor istorie.

Prin urmare, El a grăit: „Cerul şi pământul va trece, iar cuvintele mele nu vor trece” (Matei 24:35). Aceasta înseamnă că Dumnezeu şi toate cele ale lui Dumnezeu sunt întru cuvintele Mântuitorului. Aşa că ele nu pot trece.

Dacă un om le primeşte, este mai neclintit decât cerul şi pământul, căci într-însele se află o putere care îl face pe om fără de moarte şi veşnic.

Învăţarea şi plinirea cuvintelor lui Dumnezeu îl înrudeşte pe om cu Domnul Iisus. El Însuşi a descoperit aceasta, atunci când a grăit: „Maica mea, şi fraţii mei sunt aceştia, care aud cuvântul lui Dumnezeu, şi-l fac pre dânsul” (Luca 8:21).

Acestea înseamnă că dacă auzi şi citeşti cuvântul lui Dumnezeu, eşti frate vitreg al lui Hristos. Daca îl îndeplineşti, eşti frate deplin al lui Hristos. Aceasta este o bucurie şi o cinstire mai mare decât cea a îngerilor.

Când înveţi din Biblie, se revarsă în suflet o anume fericire, de neasemuit cu nimic pământesc. Mântuitorul a grăit despre ea, atunci când a zis: „Fericiţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu, şi-l păzesc pre el” (Luca 11:28).

Mare este taina cuvântului – într-atât de mare, încât cea de-a două Persoană a Sfintei Treimi, Hristos Domnul, este numit în Biblie „Cuvântul” sau „Logosul”.

Dumnezeu este Cuvântul (Ioan 1:1). Toate acele cuvinte ce vin de la Cuvântul cel veşnic şi desăvârşit, curg de la Dumnezeu, Dumnezeiescul Adevăr, Veşnicia şi Dreptatea. Dacă le asculţi pe ele, îl asculţi pe Dumnezeu. Dacă le citeşti, cuvintele directe ale lui Dumnezeu citeşti.

Dumnezeu Cuvântul s-a făcut trup, s-a făcut om (Ioan 1:14), iar omul mut, gângav a început să rostească cuvintele adevărului şi dreptăţii veşnice a lui Dumnezeu.

În cuvintele Mântuitorului există un anume licoare a nemuririi, care curge strop cu strop în sufletul omului ce citeşte cuvintele Sale şi îi aduce sufletul dintru moarte la viaţă, dintru clătir întru neclătire.

Mântuitorul a arătat aceasta, atunci când a zis: „Amin Amin grăiesc vouă: Că cela ce ascultă cuvintele mele, şi crede celui ce m-a trimis pre mine, are viaţă veşnică... ci s-a mutat din moarte în viaţă” (Ioan 5:24).

Astfel, Mântuitorul face afirmaţia crucială: „Amin Amin grăiesc vouă: De va păzi cineva cuvântul meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8:51).

Fiecare cuvânt al lui Hristos este plin de Dumnezeu. Aşa că, atunci când intră în sufletul unui om, îl curăţă de toată întinăciunea. Din fiecare cuvânt al Sau vine o putere care ne curăţă de păcat.

Astfel, la Cina cea de Taină, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi, ce obişnuiau să asculte neîncetat cuvântul Său: „Acum voi curaţi sunteţi, pentru cuvântul care am grăit vouă” (Ioan 15:3).

Hristos Domnul şi Apostolii Săi numesc toate cele scrise în Biblie cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului (Ioan 17:14; Fapte 6:2, 13:46, 16:32, 19:20; II Cor. 2:17; Col. 1:15, II Tes. 3:1), şi dacă nu îl citeşti şi îl primeşti astfel, vei rămâne deşart şi zadarnic, întru vorbele cele mute, gângăvite ale oamenilor.

Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este plin de Adevărul lui Dumnezeu, care sfinţeşte sufletul pentru întreaga veşnicie, odată ce intră într-însul.

Astfel se întoarce Mântuitorul către cerescul Său Părinte, în rugăciune: „Părinte! Sfinţeşte pre ei întru Adevărul tău, Cuvântul tău adevăr este” (Ioan 17:17).

Dacă nu primeşti cuvântul lui Hristos ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, ca fiind cuvântul Adevărului, atunci minciuna şi tatăl minciunii din lăuntrul tău se răzvrătesc împotriva sa.

În fiecare cuvânt al Mântuitorului există multe mai presus de fire şi pline de har, şi acestea sunt cele ce revarsă har asupra sufletului omului, atunci când îl vizitează cuvântul lui Hristos.

Prin urmare, Sfinţii Apostoli numesc întreaga alcătuire a lăcaşului mântuirii „cuvântul harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:32).

Ca o putere vie şi plină de har, cuvântul lui Dumnezeu are un efect făcător de minuni şi dătător de viaţă asupra omului, atâta vreme cât îl ascultă cu credinţă şi îl primeşte cu credinţă (1 Tes. 2:13).

Totul este pângărit de păcat, însă totul se curăţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune – totul – toată zidirea, de la om până la un vierme (1 Tim. 4:5).

Prin Adevărul care îl poartă într-însul şi prin Puterea pe care o are într-însul, cuvântul lui Dumnezeu este „mai ascuţit decât toată sabia ascuţită de amândouă părţile, şi străbate până la despărţitura sufletului, şi a duhului, şi a mădularelor, şi a măduvei, şi judecător cugetelor şi gândurilor inimii” (Evrei 4:12). Nimic nu rămâne ascuns în faţa sa ori pentru el.

Deoarece fiecare cuvânt al lui Dumnezeu cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu cel veşnic – Logosul – are puterea să nască şi să înnoiască oamenii. Şi când un om se naşte din Cuvânt, se naşte din Adevăr.

Din această pricină Sfântul Iacov Apostolul scrie către creştini că Dumnezeu Tatăl i-a născut „cu cuvântul adevărului” (1:18); şi Sfântul Petru le spune că au fost „născuţi a doua oară... prin cuvântul lui Dumnezeu celui viu, şi care petrece în veac” (1 Petru 1:23).

Toate cuvintele lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le-a grăit către oameni, vin de la Cuvântul cel Veşnic – Logosul, care este Cuvântul vieţii şi dăruieşte Viaţă veşnică.

Cel ce vieţuieşte pentru Cuvânt, se poartă pe sine de la moarte la viaţă. Cel ce se umple pe sine cu viaţă veşnică, se face biruitor al morţii şi „părtaş Dumnezeieştii firi” (2 Petru 1:4), şi fericirea sa nu va avea sfârşit.

Rostul de căpătâi şi cel mai însemnat al tuturor acestora este credinţa şi simţirea iubirii pentru Hristos Domnul, căci taina fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se dezvăluie sub căldura acelei simţiri, aşa cum petalele unei flori înmiresmate se deschid sub căldura razelor soarelui. Amin.

0 comenteaza: