Subscribe:

marți, 3 martie 2009

Sf 40 de mucenici - sinaxar


Cei 40 de Mucenici, deşi erau de obârsie din diferite locuri, fãceau parte din aceeaşi ceatã ostãşeascã. Ei au fost prinşi din pricina mãrturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare Dar nelãsându-se înduplecaţi sã jertfeascã idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţã şi peste gurã, dar pietrele în loc sã-i atingã pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnã, să petreacã toatã noaptea în mijlocul unui lac, care se gãsea în apropierea Sevastiei. Pe când se gãseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndatã ce a fost atins de cãldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pazã acolo însã a intrat laolaltã cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, vãzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de luminã şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecãruia dintre ei. Iar când s-a fãcut ziuã, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plãcutã s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de doritã sã fie îmbrãţişatã se poate vedea şi din urmãtoarea împrejurare. Dupã zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încã, a fost lãsat la o parte de tiran, socotind cã aceasta poate îl va îndupleca sã-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pãtimiserã, rãmãsese pe lângã el, vãzând acum pe fiul ei, care era mai tânãr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţã sã-i insufle în cele din urmã teamã şi sã se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlaţi.De aceea aceasta sta încremenitã şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se gãsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmã şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdã puţin, ca sã ajungi cu adevãrat şi fiu al Tatãlui celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, cãci, iatã, Hristos Dumnezeu îţi stã ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplãcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; dupã acestea va fi numai bucurie, desfãtare, odihnã şi veselie, din care te vei împãrtãşi împãrãţind împreunã cu Hristos şi vei fi rugãtor pe lângã Dânsul, pentru mine, mama ta. Dupã ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte cãruţe şi încãrcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit cãtre ţãrmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi vãzând cã tânãrul acela, al cãrui nume era Meliton, mai sufla încã, l-au lãsat sã trãiascã mai departe. Când mama lui a vãzut însã cã rãmâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnã ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama cã este femeie slabã şi înãbusindu-şi în suflet toatã durerea de mamã, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el dupã cãruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o viteazã, socotind cã numai atunci fiul ei va trãi cu adevãrat, când l-ar vedea şi pe el mort şi pãrãsit împreunã cu ceilalţi. Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu- se eliberatã de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a sãltat în chip plãcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu pânã la locul unde se gãseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a In numãrat cu toate celelalte, pentru ca nici mãcar trupul, al cãrui suflet pornise sã se înnumere laolaltã cu sufletele celorlalţi, sã nu se deosebeascã de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrãjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii sã poatã lua moaştele lor, le-au aruncat în râu. Dar acolo, prin purtarea de grijã a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltã într-o surpãturã, de unde fiind scoase de mâinile crestinilor, ne-au fost dãruite nouã ca o bogãţie de neînstrãinat.

0 comenteaza: