Subscribe:

luni, 30 martie 2009

La Duminica a cincea din Postul Mare - Sfantul Teofan Zavoratul


Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta.

Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei.

Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers - si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul - si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Sfânta Maria, pocaindu-se, a lasat tot si, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vietuire cumplit de aspra, s-a curatit de patimi si s-a mântuit. Iata pilda! Pregatiti-va sa-i urmati.

Poate ca nimeni dintre noi nu a fagaduit sa faca chiar la fel; dar toti suntem datori sa facem tocmai la fel, daca este sa tinem seama nu de înfatisarea dinafara a faptelor sfintei, ci de duhul si de puterea lor.

Departându-se în pustie, sfânta Maria s-a rupt de înselarile lumii si prin aceasta a înlaturat toate ispitele din partea lor. Dupa aceasta, pacatul putea sa o atraga doar prin trup. Dar nici trupul n-avea odihna în pustie. Postul, culcarea pe jos, arsita si gerul îl istoveau. Si iata doua mijloace puternice prin care sfânta a tinut piept în lupta si a învins pacatul: departarea de lume si istovirea trupului.

Istovirea trupului este un mijloc lesne de înteles si la îndemâna pentru noi toti. Micsoreaza ratia de hrana, rânduieste-ti mai multa osteneala si mai putina odihna si somn, în locul moliciunii alege asprimea, în locul caldurii frigul, în locul moleselii încordarea, în locul tuturor mângâierilor trupesti chinuirea de sine - si vom istovi trupul nostru, iar prin aceasta vom istovi patimile ce-si au în el salasul.

Dar cum sa ne îndepartam de lume noi, cei care traim în lume ?

Este o îndepartare de lume cu trupul - aceasta este îndepartarea în pustie; dar este si o îndepartare de lume fara a iesi din lume: îndepartarea de felul ei de viata.

Prima nu e la îndemâna tuturor si nu sta în puterea tuturor; a doua e de datoria tuturor si trebuie împlinita de catre toti.

Si iata, tocmai la aceasta ne chema sfântul Andrei în canonul sau atunci când sfatuia sa ne îndepartam în pustie prin legiuirea buna.

Asadar, leapada naravurile lumesti, si fiecare fapta a ta, fiece pas al tau, sa le savârsesti asa cum porunceste legea cea buna a Evangheliei: si ai sa vietuiesti în mijlocul lumii ca în pustie.

Aceasta buna legiuire se va face între tine si lume ca un perete despartitor, din pricina caruia nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tai, însa ca si cum nu ar fi.

In lume vor continua schimbarile ei, iar tu vei avea rânduielile tale.

Lumea va merge la teatru, tu la biserica; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasa, în însingurare; ea va fi întru graire desarta si glume, tu întru tacere si slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în placeri, tu în osteneli; ea va citi romane desarte, tu vei citi Dumnezeiestile Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorba cu cei de un cuget cu tine sau cu parintele duhovnicesc; ea îsi va face socoteli egoiste, tu vei face jertfa de sine; ea va fi în visari patimase, tu în cugetare la cele Dumnezeiesti.

Si astfel, în toate traseaza-ti reguli si introdu-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti - si vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie. Nici tu nu vei fi vazut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Vei fi în lume pustnic - si vei deveni urmator al sfintei Maria, fara a te îndeparta în pustie.

Daca, precum am amintit, vei adauga la aceasta si tinerea trupului tau în post, în osteneli, în priveghere si, îndeobste, în lipsa de orisice odihna, vei stapâni amândoua mijloacele cu care si-a biruit patimile Sfânta Maria si s-a mântuit.

Pe scurt, în doua vorbe: fugi de odihna trupului si pune-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti, altfel spus îngradeste-te cu legiuirea cea buna. Fa asa: vei birui patimile si tu, te vei mântui.

Caci, iata, potrivit învataturii Sfântului Isaac, ce va fi cu tine daca vei stapâni amândoua aceste mijloace: supunere a simturilor, trezvie a mintii, blândete a gândurilor, miscari luminoase ale mintii, sârguinta la fapte, gânduri înalte si subtiri, lacrimi ce nu cunosc masura, pomenire a mortii, întreaga întelepciune curata, departe de orice închipuire ce ispiteste gândul, întelegere de taina, la care mintea ajunge cu ajutorul cuvintelor Dumnezeiesti, frica ce taie lenevia si nepasarea si stinge orice pofta - iar în cele din urma, libertatea omului adevarat, bucuria si învierea sufleteasca împreuna cu Hristos întru împaratia Lui. Iata si mântuirea.

Iar daca cineva se va arata nepasator fata de aceste doua mijloace, sa stie urmatorul lucru: nu doar ca se va vatama pe sine în toate privintele, ci va clatina si însasi temelia virtutilor. Acestea, daca le va pastra în sine si va ramâne întru ele, sunt începutul si capul lucrarii Dumnezeiesti în suflet, usa si calea catre Hristos: asijderea, daca cineva se rupe si se departeaza de ele, ajunge la patimile potrivnice lor: rasfatul trupului si ratacirea trupeasca, adica umblarea dupa obiceiurile lumii, care deschid intrare în suflet tuturor pacatelor si tuturor patimilor.

Caci arata numai îngaduinta fata de obiceiurile lumii, care nu sunt altceva decât ratacire trupeasca - arata numai îngaduinta fata de aceasta ratacire, si sa vezi ce o sa iasa ! Alunecari nepotrivite si neasteptate (continui cuvântul sfântului Isaac), care apropie de caderi, viforul simtirilor [senzatiilor] puternice stârnite prin vaz, grabnica aprindere ce pune stapânire pe trup, gândurile neînfrânate, ce tind catre cadere, racirea dragostei fata de cele Dumnezeiesti si desavârsita parasire a regulilor vietii tale noi, reînnoirea faptelor rele care fusesera uitate si deprinderea altora, pe care înainte nu le cunoscusei.

Si patimile care, cu harul lui Dumnezeu, fusesera deja omorâte în suflet si nimicite prin uitarea aducerilor aminte pastrate în minte, încep sa se puna iar în miscare si sa sileasca sufletul la lucrarea lor.

Iata ce se întâmpla în tine ca urmare a primei îngaduinte fata de pacat, adica a ratacirii trupului dupa naravurile lumii si a nerabdarii în suferirea petrecerii necajite în noua rânduiala de viata.

Iar cele ce au loc ca urmare a facerii pe placul trupului si mai ales pe placul pântecelui, sunt cu neputinta chiar a fi însirate: greutate în cap, mare împovarare în trup si slabiciune în muschi, parasirea pravilelor de rugaciune, lenevia de a face metanii, întunecarea si racirea inimii, îngrosarea mintii si gândurilor, o ceata groasa si de nepatruns, ce se întinde în tot sufletul, o puternica trândavire si plictiseala în orisice lucrare dupa Dumnezeu, precum si neputinta de a gusta în vremea citirii dulceata cuvintelor Dumnezeiesti, ratacirea gândurilor pe tot pamântul, privelisti spurcate ce umplu sufletul si aprind pofta; neîncetata si nesuferita aprindere în tot trupul, de unde vin noi gânduri amagitoare, cu care împreunându-se sufletul, cade în patimi de ocara, la început în sine însusi - prin încuviintare -, apoi si în afara - prin fapta.

Iata roadele amare care se nasc din ratacirea dupa naravurile lumii si din toata odihna trupului! Stie vrajmasul ca cel ce i se va supune va fi prada lui sigura. Ca atare, se straduieste în fel si chip fie sa strice noile rânduieli de viata buna, fie sa ne plece spre a face oarecare îngaduinta trupului.

Faci o asemenea îngaduinta, cazi în alta - si în nici una dintre ele nu vei scapa de caderea în pacat si de întoarcerea patimilor dinainte.

Fii îngaduitor fata de trup, si el te va aduce la îngaduinta si fata de naravurile lumii.

Un vrajmas te va da pe mâna altuia, fara a înceta sa te lucreze si el; si în doi te vor duce de fiecare data la cadere.

Stiind de acest necaz, sa tii piept cu tarie în ceea ce ai început.

Pentru trup va lupta iubirea de aceasta viata, pentru lume - dorinta de a placea oamenilor. Adu împotriva lor ajutoare: în chinuirea trupului simtirea vietii celei adevarate, si în respingerea obiceiurilor lumii - tovarasia cu oamenii adevarati. Trupul va începe sa se smiorcaie si sufletul sa tânjeasca ? Inarmeaza-te cu rabdare, însufleteste-te cu acest gând: ca te asteapta moartea, îngaduinta fata de trup si de naravurile lumii naste moartea prin caderea în pacat: moartea cea adevarata si vesnica. Si trupul dimpreuna cu lumea îi sperie cu moartea pe cei ce merg împotriva cerintelor lor, însa aceasta moarte e paruta - nu adevarata, ci nascocita de vrajmas ca sa bage în sperieti. Mai bine sa fim gata de aceasta moarte spre mântuire, pentru a scapa de moartea cea pierzatoare.

Bineînteles, acesta e un lucru greu. De asta se si cheama calea aceasta “calea strâmta si necajita”: numai ca Dumnezeu, Cel Nemincinos, a unit-o cu fagaduinta mângâietoare ca ea duce la viata.

Numai nebunii, spune sfântul Isaac, prefera o mica odihna din fata lor unei împaratii îndepartate, nestiind ca mai bine este sa rabzi chinuri în nevointa decât sa te odihnesti pe patul împaratiei pamântesti si sa fii osândit pentru lenevie.

Cei întelepti vor mai bine moartea, numai sa nu cada sub învinuirea ca au împlinit vreuna din faptele lor fara trezvie. Nu fii trândav atunci când este vorba de ceea ce te face viu cu adevarat, si nu te lenevi sa mori pentru aceasta.

Cu asemenea gânduri si asemenea povete Parintesti [patristice] întariti-va hotarârea de a rezista în noile rânduieli bune de viata, în împotrivirea fata de naravurile lumii, si de a nu face grija de trup spre pofte. Prin asta veti scapa de lucrul cel chinuitor - de robia pacatului, si veti intra degraba în libertatea fiilor lui Dumnezeu, atunci când, întariti fiind de puterea lui Dumnezeu, veti începe sa umblati deja fara împiedicare, fara sfortari, fara jertfe deosebite, întru poruncile Domnului, asa cum umbla fii în casa tatalui lor. Amin.

duminică, 22 martie 2009

Duminica Sfintei Cruci


Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii". El completa sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

Makarios Simonopetritul

vineri, 20 martie 2009

Randuieli bisericesti de peste an

Zile de post şi posturile de peste an
- Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi
- Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
- Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
- Postul Sfintelor Paşti (2 martie-18 aprilie)
- Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (15-28 iunie)
- Postul Adormirii Maicii Domnului (31iulie-14 august)
- Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)

Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie – Zile aliturgice
- Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti (25 şi 27 februarie)
- Luni şi marţi în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti (2 şi 3 martie)
- Vineri în Săptămâna Patimilor (17 aprilie)

Nu se fac nunţi
- În toate zilele de post de peste an
- În zilele Praznicelor Împărăteşti şi în ajunul acestora
- În săptămâna lăsatului sec de carne (23 februarie-1 martie)
- În Postul Sfintelor Paşti (2 martie-18 aprilie)
- În Săptămâna Luminată (19-25 aprilie)
- În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (15-28 iunie)
- În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie-14 august)
- În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie)

Zile şi date importante
- Duminică, 17 mai - Ziua Naţională a Familiei
- Duminică, 7 iunie - Ziua mamei şi a copilului
- 1 septembrie - Ziua rugăciunii pentru mediu
- 13 noiembrie - Ziua Bibliei

Sărbători bisericeşti naţionale
- Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor (28 iunie)
- Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat - Ocrotitorul României (30 noiembrie)

Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează
- 1 şi 2 ianuarie
- 1 mai
- 19 şi 20 aprilie (prima şi a doua zi de Paşti)
- 7 şi 8 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii)
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului)
- 1 decembrie (Ziua Naţională )
- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun)

Nu se fac nunţi în anul 2010
- În toate zilele de post de peste an
- În zilele Praznicelor Împărăteşti şi în ajunul acestora
- În săptămâna lăsatului sec de carne (7-13 februarie)
- În Postul Sfintelor Paşti (15 februarie-3 aprilie)
- În Săptămâna Luminată (4-10 aprilie)
- În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (31 mai-28 iunie)
- În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
- În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie)

luni, 16 martie 2009

Buna Vestire - Praznic Imparatesc al Ortodoxiei


În primul rând, trebuie să ştim că această sărbătoare este una închinată şi Maicii Domnului, şi Mântuitorului Hristos. Este ziua în care Fecioara Maria din Nazaret – cea mai aleasă dintre toate femeile din istorie, a acceptat în chip smerit să fie „locaş” al zămislirii Fiului lui Dumnezeu care S-a făcut Om pentru noi. Evenimentul îl avem descris în capitolul I al Evangheliei după Luca.

Iată o scurtă sinteză: Îngerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer la Fecioara Maria şi, închinându-i-se, i-a zis: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!”. După aceste cuvinte, arhanghelul îi vesteşte că ea a fost aleasă de Domnul şi, cu ajutorul nemijlocit al ei, să se împlinească planul de mântuire al lui Dumnezeu. Îngerul îi explică faptul că zămislirea nu se va face în chip firesc, căci Maria nu cunoscuse bărbat, ci va fi de la Duhul Sfânt. Atunci, Fecioara Maria, supunându-se voii lui Dumnezeu, a zis: „Iară roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. De aici învăţăm 3 lucruri:

1. Buna-Vestire este momentul în care se face început mântuirii noastre, căci odată cu aducerea acestei „veşti bune” (de unde şi denumirea sărbătorii), Fiul lui Dumnezeu, care este din veşnicie împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, vine să se facă om. Exact peste 9 luni, vom prăznui Naşterea Domnului. Totul însă a început de aici, când „Dumnezeu a voit să se facă Om, ca pe om să-l îndumnezeiască” (Sf. Atanasie cel Mare). Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu nu poate fi cuprinsă de mintea omenească, dar ea poate fi contemplată duhovniceşte.

2. Observăm că arhanghelul, venind la Fecioara Maria, i se închină şi o salută cu „Bucură-te!”. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, nu aşa cum învaţă greşit sectarii, care o hulesc pe Maica Domnului. Biserica învaţă că Născătoarea de Dumnezeu a fost fecioară atât înainte de naştere, cât şi în timpul naşterii şi după naşterea lui Hristos, iar alţi copii nu a mai avut. Şi era absolut normal ca Fiul lui Dumnezeu să se nască în chip mai presus de fire, căci altfel nu se poate realiza mântuirea noastră. Desigur, pentru Dumnezeu, care a făcut din nimic cerul şi pământul, acest lucru era cu putinţă, chiar dacă mintea omenească nu poate cuprinde o taină ca aceasta.

3. La acest Praznic învăţăm smerenia şi supunerea Maicii Domnului. Fără acest lucru nu putem bineplăcea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu se poate apropia de noi, pentru că acolo unde este mândrie şi egoism, nu mai este loc de sfinţenie.

Postul nu este o simplă dietă sau cură de slăbire, ci un exerciţiu ascetic spiritual, menit să ne ajute în războiul nostru cu patimile şi să înlesnească avântul nostru spre Dumnezeu şi spre practicarea virtuţilor

marți, 10 martie 2009

Avva Macarie - FILE DE PATERIC


Avva Macarie locuia odata in pustia cea mare si petrecea numai el singur, iar mai jos era alta pustie in care locuiau mai multi frati. Si lua seama batranul la cale si a vazut pe satana venind in chip de om ca sa treaca pe acolo. Si se arata ca poarta o haina de in cu multe gauri si la fiecare gaura era spanzurata cate o tivgulita. Si i-a zis lui marele batran : unde te duci ? Si i-a raspuns : ma duc sa aduc aminte fratilor. ( + ) Iar batranul i-a zis : si la ce iti trebuie tie aceste tivgulite. Si a zis : bucate duc fratilor. Iar batranul a zis : dar toate acestea ? Si a raspuns : da, caci de nu va placea cumva una, ii aduc alta iar daca nici aceasta, ii dau alta si negresit dintre acestea macar una ii va placea lui. Si acestea zicand, s-a dus. Iar batranul a ramas pandind caile pana ce iarasi s-a intors acela. Si vazandu-l pe el batranul, i-a zis : mantuieste-te ! Iar el a raspuns : cum se poate ca sa ma mantuiesc ? I-a zis lui batranul : pentru ce ? Iar el a zis : caci toti mi s-au facut salbatici si nimeni nu ma respecta. I-a zis lui batranul : dar nici un prieten nu mai ai acolo ? Iar el i-a raspuns lui : ba am acolo numai un calugar prieten si numai el ma respecta si cand ma vede se invarte ca o vartelnita. I-a zis lui batranul : si cum se numeste fratele acela ? Iar el a zis : Teopempt. Si zicand acestea, s-a dus. Si sculandu-se avva Macarie, s-a dus in pustia cea mai din jos. Si auzind fratii, luand stalpari de finic, au iesit in intampinarea lui. Si fiecare se gatea, socotind ca la dansul va sa gazduiasca batranul. Iar el a intrebat cine este cel ce se numeste Teopempt in muntele acela si gasindu-l a intrat in chilia lui. Iar Teopempt i-a primit pe el cu bucurie. Dupa ce a inceput a ramane singur cu dansul, i-a zis batranul : cum te afli, frate ? Iar el a zis : cu rugaciunile tale, bine. A zis batranul : nu cumva te lupta gandurile ? El a raspuns : acum bine sunt : caci se sfia sa-i spuna. I-a zis lui batranul : iata, cati ani ma nevoiesc si sunt cinstit de toti si pe mine batranul ma supara duhul curviei. A raspuns zicand si Teopempt : crede-ma, avvo, ca si pe mine. Iar batranul pricinuia ca si alte ganduri bat razboi cu dansul, pana sa-l faca sa marturiseasca. Apoi i-a zis lui : cum postesti ? Iar el i-a raspuns : pana la al noualea ceas. I-a zis lui batranul : posteste pana seara si te nevoieste si citeste de rost din Evanghelie si din celelalte scripturi. Si de-ti va veni vreun gand, niciodata sa nu ai aminte jos, ci totdeauna sus. Si indata Domnul iti ajuta. Si punand la cale batranul pe fratele, a iesit iarasi la pustia sa. Sia luand seama, iar a vazut pe diavolui acela si i-a zis lui : unde te duci iarasi ? Iar el a raspuns : sa aduc aminte fratilor si s-a dus. Iar dupa ce iarasi s-a intors i-a raspuns lui sfantul : cum sunt fratii ? Iar el a zis : rau. Iar batranul a zis iarasi : pentru ce ? Iar el a zis : salbatici sunt toti si cea mai mare rautate este ca si acela pe care il aveam prieten si ma asculta si el nu stiu de unde s-a razvratit si nici el nu mi se mai apleaca, ci decat toti mai salbatic s-a facut. Si m-am jurat sa nu mai calc pe acolo fara numai dupa ce va trece o vreme. Si asa zicand s-a dus, lasand pe batran. Iar sfantul a intrat in chilia sa.

duminică, 8 martie 2009

CUVÂNT LA VENIREA DOMNULUI (al Sf Efrem Sirul)- Sfârsitul lumii si venirea lui Antihrist


Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mantuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necarturari i-a invatat intelepciunea si pe credinciosii cei de pretutindeni i-a luminat, si pe a noastra limba o va lumina cu indestulare spre folosul si zidirea, si a mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor. Si voi grai intru dureri, si voi spune intru suspine, pentru sfarsitul lumii acesteia de acum si pentru cel prea fara de rusine si cumplit balaur, cel ce va sa tulbure pe toate cele de sub cer, si sa bage temere, si imputinare, si cumplita necredinta in inimile oamenilor, si sa faca aratari, si semne, si infricosari, incat, de ar putea, sa amageasca si pe cei alesi si pe toti sa-i insele cu mincinoase semne si cu naluciri de aratari, care se vor face de catre dansul (Matei 24, 25).
Dupa ingaduinta Sfantului Dumnezeu, va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-a inmultit paganatatea lumii si pretutindeni tot felul de lucrari rele se lucreaza. Si pentru aceasta, Preacuratul Stapan va slobozi duhul inselaciunii ca sa ispiteasca lumea pentru paganatatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul (II Tesaloniceni 2, 11).
Fratilor, mare nevointa va fi in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cu multa stapanire. Cand se va arata pe sine ca un dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti diavolii, ca ingerii, in vazduh inaltandu-se inaintea tiranului (II Tesaloniceni 2, 4). Ca vor striga cu tarie, schimbandu-si chipurile, infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci, fratilor, oare cine se va afla ingradit si petrecand neclintit, avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut, Fiului Dumnezeului nostru, adica Sfanta Lui Cruce? Cand va vedea necazul acela nemangaiat, facut pretutindeni, peste tot sufletul, care nu va avea nicaieri mangaiere, nici iarasi slabire, pe pamant si pe mare. Vand va vedea toata lumea tulburata si va fugi fiecare sa se ascunda in munti, unii, adica murind de foame, iara altii topindu-se ca ceara de sete cumplita, si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Cand va vedea toate fetele lacrimand si cu dorire intreband, daca nu cumva se afla vreun cuvant al lui Dumnezeu pe pamant. Si nu va auzi nicaieri.
Cine oare va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand va veni amestecarea popoarelor, ce vor veni de la marginile pamantului pentru vederea tiranului, si multi, inchinandu-se inaintea tiranului, strigand cu cutremur: „Tu esti mantuitorul nostru?” Marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerurile nu vor ploua, sadurile se vor veºteji si toti cei ce vor fi pe pamantul rasariturilor, catre apusuri vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi la apusurile soarelui catre rasarituri vor fugi cu cutremur. Atunci, luand obraznicul stapanire, va trimite diavoli in toate marginile ca sa propovaduiasca cu indraznire: „Imparat mare s-a aratat cu slava. Veniti de il vedeti pe el”.
Cine oare va avea suflet de diamant, incat sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om, precum am mai zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Ca eu, fratilor, iubitori de Hristos si desavarsiti, m-am infricosat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetand in mine necazul ce va fi oamenilor in vremurile acelea si in ce fel se va arata acest balaur pangarit si aspru neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arata Sfintilor, celor ce vor putea birui nalucirile lui. Ca atunci vor fi multi cei ce se vor afla bine placuti lui Dumnezeu si se vor putea mantui, in munti, si in dealuri, si in locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite.
Ca Sfantul Dumnezeu, vazandu-i pe dansii asa, intru plangere nemangaiata, si intru credinta curata, se va milostivi spre ei, ca un Parinte, iubitor de fii, si ii va pazi pe ei, unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta cautand pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca a imparatit de acum inainte pe pamant si pe toti ii va supune. Si va socoti, ticalosul, sa stea impotriva in ceasul acela infricosat, cand va veni Domnul din ceruri, nestiind, ticalosul, a sa neputinta si mandrie, pentru care a si cazut. Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa pe toate cu mincinoasele semne vrajitoresti. Si nu va fi in vremea aceea, cand va veni balaurul, slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si amestecare, morti si infometati, intru toate marginile. Ca Insusi Domnul nostru cu dumnezeiasca Sa gura a zis: Ca unele ca acestea nu s-au aratat din inceputul zidirii (Matei 24, 21).
Iara noi, pacatosii, cum vom asemana nevoia cea peste masura a ei, inca si netalcuita, daca Dumnezeu asa a numit-o pe dansa? Insa sa-si puna fiecare mintea sa cu dinadinsul intru sfintele cuvinte ale Domnului si Mantuitorului nostru, cum ca pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire, sfatuindu-ne pe noi si zicand: Rugati-va va sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata (Matei 24, 20). Si iarasi: Privegheati totdeauna, adeseori rugandu-va ca sa va faceti vrednici a scapa de necaz si a sta inaintea lui Dumnezeu, ca vremea este aproape (Luca 20, 36). Si intru aceasta rautate stam toti, si nu credem, dar sa ne rugam necontenit cu lacrimi si cu rugaciuni, noaptea si ziua, cazand la Dumnezeu, ca sa ne mantuim noi, pacatosii.
De are cineva lacrimi si umilinta, sa se roage Domnului, ca sa ne izbavim de necazul ce va fi pe pamant; ca sa nu vada nicidecum, nici pe fiara, nici sa auda infricosarile ei. Ca va fi pe alocuri foamete, cutremure si morti, de multe feluri, pe pamant. Suflet viteaz va avea cel care va putea sa-si tina viata sa in mijlocul smintelilor. Ca, daca putin se va imputina omul, lesne se va incinjura si se va robi de semnele balaurului celui rau si viclean. Si unul ca acesta se va afla neiertat la Judecata. Ca insusi vanzatorului se va asemana, ca a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, iubitilor, ca sa se afle cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei, cele ce se vor face. Ca fiind impotriva lui Dumnezeu, pe toti va voi sa-i piarda.
Auziti, fratii mei, iubitori de Hristos, ca a facut israielitenilor in pustie, cand ieseau din Egipt, cum i-a amagit pe ei, ticalosul si preaspurcatul, ca sa faca toti, acel pacat prea cumplit, ca a invatat pe Valaam ca sa dea lui Valac, imparatul madianitilor, sfat rau si pe popor sa-l amageasca spre desfranare, cu totul deodata sa-i piarda pe ei, dupa ce toti se vor desfrana cu muierile ca niste dobitoace. Si au pus femei cu ochi nerusinati si mese pline de stropiri si de jertfe, inaintea portilor, pe toti tragandu-i spre moarte, ca cel ce va vrea sa se desfraneze cu spurcatele acelea, mai inainte sa faca jertfa si apoi sa intre la dansele. Ca femeile nu luau plata de la popor, ca sa jertfeasca ii sileau pe toti cei ce veneau la dansele. Si au pus boierilor pe fiicele boierilor. Asijderea inca si bogatilor pe fiicele bogatilor. Iara pe cele mai multe din femei, de obste, la tot poporul cel de jos, vrand pe toti deodata sa-i vaneze spre moarte, ca nici bogatul sa se ingretoseze de cei saraci, nici boierii de fiica cea saraca a celui de jos.
Vazut-ai lucrare a nedreptatii si vicleana mestesugire, cum tuturor le-a sapat gropi spre moarte? Vazut-a cineva dintre voi candva vreun lucru ca acesta fara de rusine? Pe desfranare tinand, ca sabia cea cu doua ascutisuri, caci, cu doua morti cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dansele: si ca sa jertfeasca, si sa se desfraneze. Ca acest fel de chip va face tiranul, ca toti sa poarte pecetea fiarei, cand va veni in vremea sa, la plinirea vremurilor, sa amageasca cu semne pe toti si apoi asa, sa cumpere bucate, si tot felul de trebuinta si povatuitori de popor sa puna ca sa savarseasca porunca lui.
Luati aminte, fratii mei, covarsirea fiarei si mestesugirile vicleniei, cum de la pantece isi incepe lucrarea, ca, dupa ce se va stramtora cineva, plictisandu-se de bucate, sa fie silit a primi pecetea aceluia, paganescul chip, dar nu peste toate madularile trupului, ci pe mana dreapta, asijderea si pe frunte, ca sa nu aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, nici iarasi pe frunte, nicidecum a se insemna cu Sfantul Nume al Domnului, nici cu Preaslavita si Cinstita Cruce a lui Hristos si a Mantuitorului nostru. Ca stie ticalosul, ca Crucea Domnului, daca se va pecetlui, risipeste toata puterea lui si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este aceea care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea, ca un sfesnic, poarta faclia luminii, adica pe semnul Mantuitorului nostru, pe fata.
Deci, fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca pana la ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire, cand va inchipui balaurul pecetea sa in locul Crucii Mantuitorului. Ca acest fel de chip va face, ca de tot Numele Domnului si Mantuitorului nostru nicidecum sa se numeasca in vremile acestuia. Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de Sfanta putere a Mantuitorului nostru, neputinciosul. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea celuia, nu se va face robit de nalucirile lui, nici iarasi Domnul nu se va departa de la unii ca acestia, ci ii va lumina si ii va trage catre Sine.
Se cade sa intelegem noi, fratilor, cu tot dinadinsul nalucirile vrajmasului, ca sunt nemilostive si fara de omenie. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, la toti, ca sa goneasca de la noi mestesugirile fiarei. Deci, noi, tinand neabatuta credinta lui Hristos cu usurinta vom birui puterea tiranului. Gand neschimbat se ne castigam si buna statornicie si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa faca.Eu, prea micul, fratilor, va rog pe voi, iubitorilor de Hristos sa nu ne molesim, ci, mai vartos, sa ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevointa este langa usi. Platosa credintei sa o luam toti. Sa scoatem cu dragoste din Izvorul cel Dumnezeiesc nadejdile mantuirii sufletelor noastre. Pe nezidita, zic, iubitilor frati, Treimea cea de o fiinta, Care este izvor ce izvoraste viata. Daca se va ingradi cu acest fel de arme, sufletul nostru, nu va fi calcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouta a ne ruga ca sa nu venim in ispita, nici sa fugim iarna.
Deci, fiti gata, ca niste robi credinciosi, neprimind pe altul. Furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai, va veni intru ale sale vremuri ca sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, Adevaratul Pastor. Ca va lua asupra sa chipul Adevaratului Pastor, ca sa insele oile turmei. Insa cei ce vor cunoaste aratat glasul cel sfant al Adevaratului Pastor, indata il vor cunoaste. Ca glasul pierzatorului nu se aseamana cu al Adevaratului Pastor, fiindca este ranitor. Glasul fiind plin de chipul furului, indata se cunoaste in ce fel este acesta.Deci, sa ne invatam, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pamant sarpele cel fara de rusine. Fiindca Mantuitorul, vrand sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara si prin chipul omului a amagit pe vrajmasul cu Sfanta Putere a Dumnezeirii Lui. Si bland, si smerit a fost pe pamant, ca pe noi sa ne inalte de la pamant la cer. Caci, cu incredintare si cu adevarat, Dumnezeu Cel ce S-a zamislit, Acelasi, intrupandu-Se, Acelasi, nascandu-Se din Sfanta Fecioara cu trupul nostru, prin patima Crucii a mantuit tot neamul omenesc, dand porunci. Si iarasi va sa vina in ziua cea mai de pe urma, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca tuturor dupa faptele lor, dreptilor si necredinciosilor, ca un drept Judecator. Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu Slava Dumnezeirii, a socotit si aceasta sa ia asupra sa chipul venirii Lui si sa ne insele pe noi.
Iar Domnul nostru pe nori luminosi, ca un fulger infricosat, va veni pe pamant (Matei 24, 27-28). Dar vrajmasul nu va veni asa, ca este viclean. Se va naste cu adevarat dintr-o fecioara spurcata care va fi unealta lui. Si nu el insusi se va intrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pangaritul, ca un fur, ca sa insele pe toti: smerit, linistit, urand, zice, cele nedrepte, dinspre idoli intorcandu-se, evlavia mai mult cinstind-o, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, prea cu buna asteptare, bland catre toti, cinstind cu buna cuviinta neamul iudeilor, fiindca ei asteapta venirea aceluia. Si pe langa toate aceste semne va face aratari, si infricosari cu multa stapanire. Se va fatarnici cu viclesug, sa placa tuturor, ca degrab sa fie iubit de catre multi. Daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat.
Ca, dupa ce vor vedea noroade multe si gloate, niste fapte bune ca acestea si puteri, toti cu o intelegere se vor face si cu bucurie mare il vor propovadui pe el ca imparat, zicand unii catre altii: „Au doara se mai afla vreun om bun si drept ca acesta?”. Si mai mult poporul cel ucigas al iudeilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul si biserica iudaiceasca, va arata lor ca are purtare de grija pentru dansii.
Cand va imaprati balaurul pe pamant, cu mare sarguinta popoarele i se vor face ajutatoare. Edom si Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina cu bucurie si ei, cei intai aparatori ai lui i se vor face. Se va intari indata imparatia aceasta si va bate cu manie pe trei imparati mari. Apoi se va inalta inima lui si va varsa balaurul amaraciunea sa, punand inaintea celor din Sion veninul mortii. Tulburand lumea, va clinti marginile, va necaji toate, va pangari suflete. Caci nu se va mai arata ca un cucernic, ci cu totul intru toate aspru, fara de omenie, iute, manios, cumplit, nestatornic, infricosat, slut, uracios, gretos, salbatic, pierzator, obraznic si sarguindu-se a arunca in groapa paganatatii, intru a sa nebunie tot neamul omenesc. Va inmulti cu minciuni, semne in multime. Si stand inainte multe alte popoare si laudandu-l pe el, pentru naluciri, va striga cu glas mare, incat se va cinsti si locul, intru care popoarele vor sta inaintea lui, si va grai cu indraznire:
„Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea. Iata, inaintea voastra a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealalta parte, ca acum sa se mute aici, de aceasta parte de mare, prin cuvantul meu”. Si va zice spurcatul: „Tie iti poruncesc: Muta-te dincoace de mare!”. Si va alerga, adica, muntele in ochii privitorilor, nicidecum clatinandu-se din temeliile sale. Ca cele ce Dumnezeu Cel Preainalt dintru inceputul zidirii le-a intarit si le-a inaltat, asupra acestora prea spurcatul stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii celei mari, fiind ostrov foarte mare, ii va porunci sa se duca si pe uscat sa stea in tarmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare miscandu-se. Iar balaurul isi va intinde mainile sale si va adunca multime de taratoare si de pasari. Asisderea insa va pasi pe deasupra adancului si ca pe uscat va umbla peste dansul si va naluci pe toate. Si multi vor crede si il vor slavi pe el, ca pe un dumnezeu tare. Iara cei ce vor avea pe Dumnezeu intru ei, se vor lumina ichii inimii lor si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si il vor cunoaste pe el.
Dupa aceasta se va sui pe apa marii si ca pe uscat, asa va umbla pe apa. Si asa va naluci si va insela lumea, si multi vor crede lui si il vor slavi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iara cati vor avea frica lui Dumnezeu intru dansii si ochii inimii luminati, vor cunoaste cu adevarat ca nici muntele nu s-a miscat din locul sau, nici ostrovul nu s-a mutat din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihtist. Ca nu va primi sa numeasca pe Curatul Nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, caci este luptator de Dumnezeu si fiul pierzarii.
Acestea asa facandu-se si popoarele inchinandu-se lui si ca pe un dumnezeu laudandu-l, din zi in zi se va mania Cel Preainalt din ceruri, Isi va intoarce fata Sa dinspre el si se vor face ciume cumplite, foamete necurmata, cutremure neincetate, foamete si stramtorare pretutindeni, necaz mare, morti necontenite, temere infricosata si tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, raurile vor seca, iarba nu va mai odrasli, verdeata nu va mai rasari, copacii din radacina se vor usca si nu vor mai rodi, pestii marii si chitii intr-insa vor muri. Si asa, marea va trimite putoare pierzatoare si sunet infricosat, incat vor slabi si vor muri oamenii de frica.
Atunci va plange cumplit tot sufletul si va suspina; atunci toti vor vedea necaz nemangaiat, cuprinzadu-i pe dansii noaptea si ziua si nicaieri nu vor afla sa se sature de bucate. Ca povatuitori aspri de popoare se vor pune in tot locul. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului, pe frunte sau pe mana dreapta, va cumpara putine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sanul maicii lor, va muri si maica deasupra pruncului ei si vor muri tatal impreuna cu muierea si cu fiii in ulite si nu va fi cine sa-i ingroape si sa-i stranga in morminte. Din mortaciunile cele multe ce vor fi aruncate in ulite se va face rea putoare pretutindeni, care va necaji tare pe toti cei vii. Dimineata toti vor zice cu durere si cu suspinuri: „Cand se va face seara ca sa dobandim odihna?”. Venind seara iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intru dansii: „Oare cand se va lumina, ca sa scapam de necazul ce ne sta deasupra?”. Si nu va fi unde sa fuga sau sa se ascunda. Ca se vor tulbura toate, marea si uscatul. Pentru aceasta ne-a zis noua Domnul: Privegeati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru (Matei 24, 42).In mare si pe pamant va fi rea putoare, foamete, cutremure, in mare tulburare, pe pamant tulburare; infricosari in mare, infricosari pe pamant. Aurul mult si argintul si hainele cele de matase, nimic nu vor folosi pe cineva intru necazul acela. Ci toti oamenii ii vor ferici pe mortii cei ingropati, mai inainte de a veni necazul acela mare pe pamant. Ca atunci va fi aruncat si aurul, si argintul in ulite si nu va fi nimeni cine sa-l ia, fiindca vor fi urate toate. Ci toti se vor sargui a fugi si a se ascunde si nicaieri nu va fi cu putinta sa se ascunda de necaz. Ci impreuna cu foamea si cu necazul si cu frica se vor afla fiare si taratoare de trupuri mancatoare, muscandu-i.
Dinlauntru frica si dinafara cutremur. Si noaptea si ziua pe ulite vor fi mortaciuni. In ulite putoare, in case putoare; in ulite foame si sete, in case foame si sete; in ulite glas de plangere, in case glas de plangere; in ulite galcevi, in case galcevi; in ulite amar, in case amar. Unul pe altul cu plangere il va intampina: tatal pe fiu si fiul pe tata; mama pe fiica; prieteni pe prieteni in ulite, imbratisandu-se vor lesina; si frati cu frati, imbratisandu-se vor muri. Se va veºteji frumusetea fetii la tot trupul si se vor face fetele lor ca de mort. Va fi gretioasa si urata chiar frumusetea muierilor. Se va veºteji tot trupul si pofta oamenilor.Si toti cei ce s-au plecat cumplitei fiare si au luat pecetea aceea, adica paganescul chip al spurcaciunii, alergand catre dansul, vor zice lui cu durere: „Da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, sugrumandu-ne, si goneste de la noi fiarele cele inveninate”. Si neavand, ticalosul, va raspunde cu multa asprime, zicand: „De unde sa va dau eu voua, o, oamenilor, sa mancati si sa beti? Cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie si pamantul iarasi nicidecum nu a dat seminte sau roade”.
Auzind acestea, popoarele vor plange si se vor tangui, neavand de necaz mangaiere, ci necaz peste necaz va fi lor nemangaiat, caci de buna voie au crezut tiranului. Ca acela, ticalosul, nu va putea nici luisi sa-si ajute, si cum pe dansii ii va milui? In acele zile va fi nevoie mare din necazul cel mult al balaurului, si din frica, si din cutremur, si din vuietul marii, si din foame, si din sete, si din muscarile fiarelor. Si toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, ca lui Dumnezeu Celui Bun, nu vor avea nici o parte intru imparatia lui Hristos, ci impreuna cu balaurul se vor arata in gheena.
Fericit va fi acela ce se va afla prea sfant si prea credincios si va avea inima lui fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica va lepada toate intrebarile lui, defaimandu-i si muncile si nalucirile (Apocalipsa 11, 3-4).
Iar mai inainte de a se face acestea, va trimite Domnul pe Ilie Tezviteanul si pe Enoh, ca un Milostiv, ca sa faca cunoscuta dreapta credinta neamului omenesc si sa propovaduiasca cu indraznire cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada tiranului de frica, care vor striga si vor zice: „Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui, nicidecum, sau sa il asculte pe luptatorul de Dumnezeu. Nimeni din voi sa nu se infricoseze ca se va surpa degrab. Iata, Dumnul Cel Sfant, vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui”.
Insa putini vor fi atunci cei ce vor vrea sa asculte si sa creada propovaduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa Isi arate negraita Sa iubire de oameni, ca niciodata El nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la judecata.
Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant ca sa se izbaveasca de balaurul si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, si in munti, si in pesteri cu frica se vor ascunde. Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se ziua si noaptea cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant si ii va povatui pe dansii in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea acestuia, iar celor ce-si au mintea de-a purureaU intru lucruri lumesti si ubesc cele pamantesti, nu le va fi lesne aratata aceasta. Ca cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumesti, macar de ar si auzi, nu crede si uraste cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfintii se imputernicesc a scapa, ca toata invaluirea si grija vietii acesteia au lepadat-o.
Atunci va plange tot pamanteanul impreuna si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii, si dealurile, si lemnele campului. Vor plange inca si luminatorii cerului cu stelele pentru neamul omenesc, ca toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant, Ziditorul tuturor, si inselatorului au crezut, primind chipul spurcatului si de Dumnezeu luptatorului in locul facatoarei de viata Crucii Mantuitorului. Va plange pamantul si marea, ca de naprasna cu totul va inceta glasul psalmului si al rugaciunii din gura omului. Vor plange Bisericile lui Hristos, toate, cu plangere mare ca nu se va sluji Sfintirea si Prinosul.
Iar dupa ce se vor implini trei vremi si jumatate ale stapanirii spurcatului si ale faptelor lui si dupa ce se vor implini toate smintelile a tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul, Mantuitorul nostru, ca un fulger, stralucind din cer, Cel Sfant si Precurat, si infricosat, si Preaslavit, Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele Cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea slavei Lui randuielile Ingerilor, ale Arhanghelilor, toti fiind vapai de foc si rau plin de foc, cu inficosat urlet. Heruvimii avand ochii in jos si Serafimii zburand, si fetele si picioarele ascunzandu-si intru aripile lor cele de foc, strigand cu groaza si zicand unul catre altul: „Intreit Sfant, intreit Sfant, intreit Sfant, Domnul” si glas de trambita graind cu frica: „Sculati-va cei ce dormiti! Iata a venit Mirele!”.
Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarana putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului si ca intr-o clipeala de ochi se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane de milioane si mii de mii de Ingeri si Arhangheli si nenumarate osti, se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii si Dreptii si toti care nu vor fi luat pecetea balaurului celui pagan se vor bucura. Si se va aduce tiranul legat de ingeri impreuna cu toti dracii inaintea Divanului. Si cei ce au luat pecetea lui, si toti paganii, si pacatosii legati. Si imparatul va da asupra lor hotararea cea aspra a osandirii celei vesnice in focul cel nestins. Si toti cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, si toti cei din pesteri, se vor bucura impreuna cu Mirele, cu bucurie negraita, in camara cea vesnica si cereasca, impreuna cu toti Sfintii intru netrecutii veci ai vecilor. Amin.

miercuri, 4 martie 2009

Sfanta Taina a Marturisirii - mijloc de pastoratie individuala



Marturisirea, Spovedania sau Pocainta este Taina prin care credinciosul primeste de la Dumnezeu iertarea pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face.
Ea a fost fagaduita de Mantuitorul prin urmatoarele cuvinte, adresate apostolilor: "Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18.18).
Asezarea Tainei Pocaintei a avut loc, insa, dupa Inviere, cand Domnul nostru Iisus Hristos a zis ucenicilor: « Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, se vor ierta lor, si carora le veti tine, vor fi tinute » (Ioan 20,22-23).
Pocainta este si o virtute pe care fiecare crestin trebuie sa o deprinda si sa o tina in sufletul sau toata viata. Dar pocăinţa, ca virtute, singură nu este suficientă pentru a ne împăca întotdeauna şi pe deplin cu Dumnezeu.Ci este nevoie si de a lua hotarerea ca pacatele savarsite sa nu le mai facem.
Adevãrata pocãintã constã în întoarcerea la Domnul Hristos si la învãtãtura Evangheliei Sale, în pãrãsirea cãilor rele si cãutarea cãii spre mântuire, în a fugi de calea cea largã a desfãtãrilor si plãcerilor lumii acesteia si a umbla pe « calea cea strâmtã … care duce la viatã vesnicã» (Matei 7, 14). Sfântul Ioan Damaschin ne spune cã pocãinta este « întoarcerea dintru cel afarã de fire, la cel dupã fire si de la diavol la Dumnezeu, prin nevointã si ostenealã ».

In scaunul marturisirii, duhovnicul, cunoaste fiecare om care vine sa se marturiseasca si il sfatuieste in conformitate cu invataturile de credinta ortodoxe, cum trebuie sa isi oranduiasca acel crestin viata sa duhovniceasca pe viitor.O marturisire mai deasa, da un rezultat mai bun, pentru ca duhovnicul poate sa observe modul in care crestinul isi schimba sau nu viata dupa faptele pe care le face.
Pastoratia individuala prin Sfanta Taina a marturisiri consta tocmai in aceasta legatura care se naste intre credincios si preotul duhovnic.Atunci cand credinciosul isi marturiseste pacatele, le marturiseste lui Dumnezeu, avandu-l pe preot ca martor.Insa prin sfaturile duhovnicesti pe care duhovnicul le da fiecarui credincios in parte care se marturiseste, apare actul de pastoratie individuala.
Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca. Sf. Efrem Sirul asemana Pocainta cu "un mare cuptor care primeste intr-insul arama si o preface in aur, ia plumb si da argint".Iata ce rol important poate avea duhovnicul atunci cand credinciosul se marturiseste.
Preotul, în scaunul spovedaniei, împlineşte trei lucrări:
PĂRINTE DOCTOR JUDECĂTOR
Poartă în el Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt ne iartă păcatele. Dacă am vedea slava Harului Dumnezeiesc în care slujeşte preotul, atunci la această vedere am cădea la pământ, şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă când îşi săvârşeşte slujirea sa, ar deveni un mare nevoitor (ascet) ca să nu întristeze cu nimic Harul Duhului Sfânt care viază în el. Preotul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi asemenea unor îngeri vede cu mintea pe Dumnezeu. Are destulă putere să desfacă mintea noastră de cele pământeşti şi să o statornicească în Domnul. Cine-l întristează pe preot, îl întristează pe Duhul Sfânt care viază în el.

Trebuie stiut faptul ca este bine ca credinciosul sa aibe
un singur duhovnic pe care sa si-l tina, pentru ca duhovnicul sa il cunoasca bine sufleteste si sa vada pe parcursul a mai multe marturisiri cum decurge viata duhovniceasca a crestinului respectiv, in asa fel incat sa il poate sfatui si ajuta atunci cand apar probleme sufletesti sau pacate de care crestinul nu reuseste sa se indeparteze.
Pr Galeriu spunea : « Duhovnicul deplin si autentic trebuie sa fie un martor viu, un receptor si al învataturii si al experientei duhovnicesti, fiindca Harul implica viata si învatatura. Duhovnicul trebuie sa-mi împartaşeasca Adevarul, sa mi-l împartaseasca haric, sfintindu-mă si sa ma calauzească, sa ma conducă." Trebuie sa stii canoanele, sa ai experienta vie a binelui, a bunatătii si sa poti primi întrebari dinspre fiul duhovnicesc fara sa fii derutat de dificultatea lor. De aceea, duhovnicul trebuie sa fie o personalitate integral deschisa prin fire dialogului comuniunii. »
Venind crestinul cu inima deschisa spre a-si marturisi pacatele, duhovnicului i se ofera posibilitatea de a fi mai aproape ca oricand de acel om credincios ce doreste sa se impace cu Dumnezeu. Aceasta posibilitate nu trebuie trecuta cu vederea de duhovnic ci trebuie fructificata printr-un dialog folositor sufletului, prin care crestinul sa realizeze importanta apropierii sale fata de Dumnezeu si de Biserica. Astfel in sufletul credinciosului, duhovnicul apare atat ca parinte spiritual, care asculta si isi iubeste fii, ci si ca invatator si pastor de suflete. Facand acest lucru, marturisirea, ca si Taina, si-a atins scopul final. Pentru ca pe de o parte credinciosul a venit si si-a marturisit pacatele cu zdrobire de inima in fata lui Dumnezeu , luandu-si hotararea de a nu le mai savarsi, iar pe de alta parte pentru ca a primit din partea duhovicului sau sfaturi alese si ziditoare sufletului, ce il vor ajuta in lupta cu pacatul.
Postul Mare, la inceputul caruia ne aflam, trebuie sa ne fie ajutator vietii noastre duhovnicesti. Sa tinem stransa relatia cu duhovnicii nostri marturisindu-ne ori de cate ori simtim ca sufletul ne este greoi din pricina pacatelor. Sa cautam sa lepadam grijile lumesti si sa ne vedem mai mult de suflet purtand in el chipul Lui Dumnezeu. Sa ascultam de duhovnicii nostri pentru ca au raspundere in fata lui Dumnezeu pentru sufletele noastre,caci ei sunt ca niste pastori carora li s-a incredintat o turma.Mergand sa ne marturisim pacatele cu inima franta si sa cerem canon duhovnicu-lui, ca mai apoi, primind binecuvantarea lui, sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, bucurandu-ne intru Domnul nostru Iisus Hristos de « lumina » invierii Sale.

marți, 3 martie 2009

Sf 40 de mucenici - sinaxar


Cei 40 de Mucenici, deşi erau de obârsie din diferite locuri, fãceau parte din aceeaşi ceatã ostãşeascã. Ei au fost prinşi din pricina mãrturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare Dar nelãsându-se înduplecaţi sã jertfeascã idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţã şi peste gurã, dar pietrele în loc sã-i atingã pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnã, să petreacã toatã noaptea în mijlocul unui lac, care se gãsea în apropierea Sevastiei. Pe când se gãseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndatã ce a fost atins de cãldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pazã acolo însã a intrat laolaltã cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, vãzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de luminã şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecãruia dintre ei. Iar când s-a fãcut ziuã, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plãcutã s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de doritã sã fie îmbrãţişatã se poate vedea şi din urmãtoarea împrejurare. Dupã zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încã, a fost lãsat la o parte de tiran, socotind cã aceasta poate îl va îndupleca sã-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pãtimiserã, rãmãsese pe lângã el, vãzând acum pe fiul ei, care era mai tânãr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţã sã-i insufle în cele din urmã teamã şi sã se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlaţi.De aceea aceasta sta încremenitã şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se gãsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmã şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdã puţin, ca sã ajungi cu adevãrat şi fiu al Tatãlui celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, cãci, iatã, Hristos Dumnezeu îţi stã ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplãcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; dupã acestea va fi numai bucurie, desfãtare, odihnã şi veselie, din care te vei împãrtãşi împãrãţind împreunã cu Hristos şi vei fi rugãtor pe lângã Dânsul, pentru mine, mama ta. Dupã ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte cãruţe şi încãrcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit cãtre ţãrmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi vãzând cã tânãrul acela, al cãrui nume era Meliton, mai sufla încã, l-au lãsat sã trãiascã mai departe. Când mama lui a vãzut însã cã rãmâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnã ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama cã este femeie slabã şi înãbusindu-şi în suflet toatã durerea de mamã, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el dupã cãruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o viteazã, socotind cã numai atunci fiul ei va trãi cu adevãrat, când l-ar vedea şi pe el mort şi pãrãsit împreunã cu ceilalţi. Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu- se eliberatã de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a sãltat în chip plãcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu pânã la locul unde se gãseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a In numãrat cu toate celelalte, pentru ca nici mãcar trupul, al cãrui suflet pornise sã se înnumere laolaltã cu sufletele celorlalţi, sã nu se deosebeascã de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrãjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii sã poatã lua moaştele lor, le-au aruncat în râu. Dar acolo, prin purtarea de grijã a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltã într-o surpãturã, de unde fiind scoase de mâinile crestinilor, ne-au fost dãruite nouã ca o bogãţie de neînstrãinat.