Subscribe:

sâmbătă, 25 octombrie 2008

SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE

Între toti sfintii, cei ce au o imensa putere de întarire a dragostei noastre fata de Domnul si Mântuitorul Iisus Hristos si de Sfânta Sa Biserica sunt martirii si mucenicii, cei care au platit cu viata apartenenta la Hristos, adevarati eroi ai religiei crestine. Sângele lor are puterea unui glas de trâmbita ca si noi sa iesim victoriosi din lupta cea mare si grea cu pacatul pentru mântuirea sufletelor noastre.
Martirii au suferit cu un curaj uimitor toate torturile si pedepsele imaginate de fanatismul si brutalitatea unei lumi care ura pe crestini si pentru care viata lor nu valora nimic. La suferintele fizice se adaugau si cele morale, ale rudelor si prietenilor lor. Martirii le-au suportat cu un eroism unic, stârnind uneori chiar admiratia pagânilor. Atitudinea lor în fata mortii era vrednica de toata lauda, ei murind fara revolta, fara orgoliu, senini, rugându-se încrezatori în dreptatea cauzei lor sfinte. Murind pentru Hristos, martirul cel mai sfânt, sângele varsat sterge toate pacatele. El este un botez - al sângelui - de care mii de persoane s'au învrednicit în Biserica veche. Între acestia, la loc de cinste, se afla Sfântul Mare Martir Dimitrie, izvorîtorul de mir, patronul Tesalonicului.
Sfântul Mare Martir Dimitrie s'a nascut în cetatea Solunului (Tesalonicul de astazi), din parinti credinciosi, tatal sau fiind conducatorul cetatii. Tânar, educat, învrednicit cu încrederea si puterea Împaratilor Romei, tânarul Dimitrie avea în fata un viitor stralucit, ajungând apoi chiar guvernatorul cetatii. Dar Dumnezeu îi rezervase ceva mai înalt si mai statornic decât slava desarta a lumii acesteia.
Dimitrie era crestin, ca si tatal sau, în casa caruia vazuse pentru prima oara doua icoane sfinte : una cu chipul Mântuitorului, cealalta cu acela al Maicii Domnului. Erau ascunse într'o încapere tainica în care va fi botezat Dimitrie. La moartea tatalui sau îi va urma la conducerea cetatii, dar curând tânarul Dimitrie marturisi tuturor credinta sa crestina, veste care ajunse la urechile împaratului.
Maximilian - caci despre el este vorba - întorcându-se din luptele cu scitii si sarmatii a facut petreceri si jertfe idolesti în toate cetatile prin care trecea, ajungând si în cea a Tesalonicului. Deranjat ca unul din oamenii lui e crestin, i-a cerut acestuia sa abjure credinta crestina si sa jertfeasca idolilor. Dar Dimitrie, întarit de Duhul Sfânt, l-a înfruntat pe împarat si a ramas statornic în credinta, ca o stânca în fata valurilor.
Tânarul Dimitrie nu numai ca a refuzat sa jertfeasca idolilor, ci si îi îndeamna pe ceilalti crestini sa-si marturiseasca cu curaj credinta, mai ales pe un tânar, Nestor. Acesta din urma, binecuvântat de Dimitrie, a reusit sa învinga în lupta pe gladiatorul favorit al împaratului - puternicul Lie - ceea ce a determinat pe Maximilian sa-i hotareasca moartea.
În dimineata zilei de 26 Octombrie 304, ostasii împaratului au intrat în temnita în care fusese aruncat Dimitrie - care era în rugaciune - si l-au strapuns cu sulitele, omorîndu-l. Noaptea, trupul fara viata a fost luat de un credincios si îngropat în taina.
Deasupra mormântului sau a fost ridicata o mica biserica în care se savârseau multe minuni si nenumarati bolnavi si-au gasit tamaduirea. Un crestin din partile Iliricului, Leontie, cuprins de o boala grea a fost adus la mormântul sfântului si s'a rugat cu credinta, primind tamaduire. Vrând sa multumeasca lui Dumnezeu pentru aceasta vindecare minunata, Leontie a promis sa zideasca o biserica mai mare pe locul celei mici. Darâmându-se prima bisericuta, au gasit moastele Sfântului Dimitrie pe care Dumnezeu le învrednicise cu darul neputrezirii, din care izvora mir placut mirositor care s'a raspândit în toata cetatea. În noua biserica, Leontie a asezat o racla ferecata în aur si pietre pretioase, în care a asezat trupul sfântului. Apoi, a cumparat sate si vii pe care le-a dat bisericii spre întretinerea preotilor care slujeau acolo. Plecând în patria sa, Leontie a luat cu sine giulgiul cel muiat în sângele Sfântului Dimitrie si a construit si acolo o biserica - asezând în alta racla acest giulgiu - care a vindecat pe conducatorul cetatii Iliric.
Multe minuni s'au savârsit în Biserica Sfântul Mare Mucenic Dumitrie, izvorâtorul de mir din Tesalonic. La rugaciunile credinciosilor, Sfântul a poruncit unor corabieri care transportau grâu pe mare, sa-l aduca în Tesalonic, scapând cetatea de o foamete cumplita. Mai târziu, în vremea împaratului Mauriciu, cetatea a fost izbavita în mod miraculos de împresurarea arabilor, la rugaciunile fierbinti ale unui crestin local, Ilustrie. Pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, între care un episcop pe care l-a dus nevatamat la Tesalonic, sau doua fecioare care cususera pe pânza schipul Sfântului. Amintim si faptul ca cetatea Sirmium a primit numele de Mitrovita conform traditiei ca aici ar fi murit Sfântul Dimitrie.
Biserica îi cânta astazi troparul : "Mare aparator te-a aflat în primejdii lumea, pe tine Purtatorule de chinuri, cel ce ai biruit pe pagâni. Deci, precum mândria lui Lie ai zdrobit si la lupta îndraznet ai facut pe Nestor, asa, Sfântul Dimitrie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila!"

duminică, 19 octombrie 2008

Sf Epifanie Episcopul Ciprului - file de pateric egiptean

Povestit-a sfantul Epifanie, episcopul Ciprului, ca in vremea fericitului Atanasie cel Mare, niste pasari zburand imprejurul capistei lui Serapid, strigau neincetat: cras! cras! Si venind elinii la fericitul Atanasie, au strigat: raule batrane spune-ne noua, ce striga pasarile? Si raspunzand a zis: pasarile striga: cras, cras! Iar cuvantul acesta: cras, cras, in limba avsonenilor insemneaza maine. Si adauga ca maine vor vedea slava lui Dumnezeu. Si dupa aceea s-a vestit moartea imparatului Iulian. Si aceasta facandu-se, s-au adunat ei si strigau asupra lui Serapid zicand: daca nu il voiai pe el, pentru ce luai darurile lui?

Acesta a povestit, ca in cetatea Alexandriei era un vizitiu, care era feciorul unei maici ce se numea Maria. Acesta la alergarea de cai ce se facea, a cazut, apoi sculandu-se a intrecut pe cel ce l-a surpat si a biruit. Si norodul a strigat: fiul Mariei a cazut si s-a sculat si a biruit. Inca graindu-se acest glas, a venit vestea in norod pentru capistea lui Serapid, ca marele Teofil suindu-se, a surpat idolul lui Serapid si a stapanit capistea.

S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului de la avva manastirii, pe care o avea in Palestina, asa: cu rugaciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osardie citim si ceasul intai si al treilea si al saselea si al noulea si vecernia. Iar el prihanindu-i, le-a aratat lor zicand: aratati sunteti ca va leneviti in celelalte ceasuri ale zilei, petrecand deserti la rugaciune. Ca trebuie calugaria cea adevarata neincetat sa aiba rugaciunea si cantarea psalmilor in inima sa.S

A trimis odata sfantul Epifanie catre avva Ilarion, rugandu-l pe el si zicand: vino sa ne vedem mai inainte de a ne duce din trup. Si mergand el, s-au bucurat unul cu altul. Dar mancand ei, s-a adus o pasare. Si luand episcopul, a dat lui avva Ilarion si a zis batranul: iarta-ma, ca de cand am luat schima, nu am mancat junghiat. Si i-a zis lui episcopul: iar eu de cand am luat schima, nu am lasat pe cineva sa adoarma avand ceva asupra mea, nici eu nu am adormit avand ceva asupra cuiva. Si a zis lui batranul: iarta-ma, ca petrecerea ta este mai mare decat a mea.

Rugaciunea Inimii - Sf Simeon al Tesalonicului

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă", este şi rugăciune şi făgăduinţă, şi mărturisire a credinţei, şi dătătoare a Duhului, şi aducătoare a dumenzeieştilor daruri, şi curăţire a inimii, şi alungarea demonilor, şi locuire în noi a lui Iisus Hristos, şi izvor al înţelesurilor duhovniceşti şi al gândurilor dumnezeieşti, şi izbăvire de păcate, şi tămăduire a trupului şi a sufletului, şi dătătoare a dumnezeieştii luminări, şi izvor al milei dumnezeieşti, şi răsplătitoare întru smerenie cu descoperiri ale tainelor dumnezeieşti şi singura mântuitoare căci aduce cu ea numele mântuitor al Dumnezeului nostru, singurul nume care trebuie chemat de noi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu este altul în care să ne mântuim, după cum spune Apostolul. De aceea este şi rugăciune, căci prin ea cerem dumnezeiasca milă, şi făgăduinţă căci prin ea ne înfăţişăm pe noi înşine lui Hristos prin însăşi chemarea Lui. Încă şi mărturisire este, deoarece aceasta a mărturisit Petru, fiind fericit de Domnul; şi dătătoarea Duhului este fiindcă "nimeni nu poate numi Domn pe Iisus Hristos decât în Duhul Sfânt". Şi dătătoare a darurilor dumnezeieşti e, căci "pentru aceasta îţi voi da ţie, zice Hristos lui Petru, cheile împărăţiei cerurilor". Şi curăţirea inimii, căci Îl cheamă şi-L vede pe Dumnezeu care curăţeşte pe privitor. Şi izgonire a demonilor, căci în numele lui Iisus Hristos au fost alungaţi şi sunt hăituiţi toţi dracii. Şi locuire a lui Hristos, căci, prin pomenirea Lui, Hristos este în noi şi prin pomenirea-I se sălăşluieşte şi dă bucurie. "Adusu-mi-am aminte, zice, de Dumnezeu, şi m-am bucurat". Mai este şi izvor al înţelesurilor şi gândurilor duhovniceşti, fiindcă Hristos este comoara oricărei înţelepciuni şi cunoştinţe şi dă pe aceasta celor în care locuieşte. E şi izbăvire de păcate căci despre ea zice: "câte veţi dezlega vor fi dezlegate şi în cer", este şi tămăduire a sufletelor şi a trupurilor căci "în numele lui Iisus Hristos scoală-te şi umblă" zice, şi: "Enea, te vindecă Iisus Hristos". Este această rugăciune şi dătătoare a luminării dumnezeieşti căci Hristos este lumina cea adevărată şi harul şi strălucirea Lui le-o dăruieşte celor care Îl cheamă pe El. "Şi va fi, zice, lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi" şi: "cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii". Şi izvor al milei dumnezeieşti este, căci milă cerem, iar Domnul este milostiv şi se milostiveşte de toţi cei care-L cheamă, şi face degrabă dreptate celor care strigă către El. Este şi răsplătire cu descoperiri a tainelor dumnezeieşti către cei smeriţi căci lui Petru, pescarul, aceasta i s-a dat de la Tatăl cel ceresc prin descoperire. Şi Pavel a fost răpit în Hristos şi a auzit descoperiri, şi ea, rugăciunea, întotdeauna lucrează aceasta. E şi singura mântuitoare pentru că, în nimeni altul, zice Apostolul, nu este să ne mântuim noi. Iar acesta este Mântuitorul lumii Hristos. De aceea în ziua cea de pe urmă va mărturisi toată limba şi va lăuda cu voie şi fără de voie pe Domnul Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Rugăciunea aceasta este şi semn al credinţei noastre, că suntem şi ne chemăm creştini şi mărturie că de la Dumnezeu suntem. Căci orice duh care mărturiseşte că Domnul Iisus Hristos a venit în trup, este, zice, de la Dumnezeu, după cum am mai arătat. Iar tot cel ce nu mărturiseşte aceasta nu e de la Dumnezeu. Şi acesta este Antihristul, cel ce nu-L mărturiseşte pe Iisus Hristos. De aceea trebuie ca toţi credincioşii să mărturisească neîncetat acest nume, şi pentru proclamarea credinţei, şi pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, de care nimeni nu ne va putea despărţi vreodată, şi pentru harul care vine din numele Lui şi pentru iertarea şi izbăvirea şi vindecarea, sfinţirea şi luminarea şi toate cele spre mântuire. Căci întru acest dumnezeiesc nume apostolii au săvârşit şi minuni şi au învăţat. Căci zice dumnezeiescul evanghelist "acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" - iată credinţa. "Şi crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui" - iată mântuirea şi viaţa.

duminică, 5 octombrie 2008

Avva Spiridon-file de pateric egiptean

Despre avva Spiridon se spunea ca atata cuviosie avea pastorul acesta, incat s-a invrednicit si sa se faca pastor de oameni. Caci a primit acesta ca raspundere episcopia uneia din cetatile Ciprului, anume Trimitunda. Pentru netrufia cea multa, aproape de episcopie, pastea si oile. Iar la miezul noptii, talharii la stana oilor pe furis, se sileau sa fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce pazeste pe pastor si pe oi le pazea. Caci talharii de putere nevazuta fiind tinuti, langa stana erau legati.
Cand s-au revarsat zorile, pastorul a venit la oi si dupa ce i-a gasit cu mainile legate inapoi, a cunoscut ceea ce s-a facut; si rugandu-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe talhari. Dupa ce mult i-a sfatuit si i-a invatat, ca sa se sileasca mai bine sa traiasca din osteneli drepte iar nu din strambatate, daruindu-le un berbec, i-a slobozit si glumind le-a zis: ca sa nu va aratati ca in zadar ati privegheat!
Se spunea iarasi, ca avea o fiica fecioara, evlavioasa ca tatal sau, anume Irina. Acesteia, un cunoscut i-a pus zalog un odor de mult pret. Iar ea, pentru mai buna pastrare, l-a ascuns in pamant. Si peste putin s-a dus din viata. Deci, a venit dupa catava vreme cel ce a pus zalog si neafland-o pe fecioara, l-a apucat pe tatal ei, pe avva Spiridon, uneori tragandu-l iar alteori rugandu-l. Dar fiindca ii era jale batranului de paguba celui ce pusese zalogul, venind la mormantul fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca inainte de vreme sa-i arate lui invierea cea fagaduita. Si, cu adevarat nu a gresit din nadejde, caci vie iarasi s-a aratat fecioara tatalui sau si locul insemnandu-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristavindu-se. Si luand zalogul batranul, l-a dat celui al cui a fost.

Duhovnic & Marturisire

Duhovnicul este preotul care are, pentru această înaltă lucrare, o binecuvântare specială de la episcopul său. Este, în această slujire, urmaş al Sfinţilor Apostoli şi are, precum aceştia, puterea de a ierta sau nu păcatele. Preotul mărturisitor este înţeles şi ca părinte duhovnicesc, şi legătura cu cel ce se mărturiseşte este o legătură de paternitate şi de veşnică rudenie duhovnicească. Lucrarea lui nu este doar aceea de a asculta păcatele celui ce se mărturiseşte şi de a citi rugăciunea de iertare. Nici nu se limitează doar la momentul spovedaniei. Duhovnicul, ca părinte, îl renaşte pe credincios la o viaţă nouă, în Hristos, urmăreşte parcursul fiului său duhovnicesc, se străduieşte sfătuindu-l, dându-i canon, rugându-se pentru el, ca să se vindece de patimi şi să ia Hristos chip în sufletul său. Osteneala şi grija lui sunt exprimate deplin în cuvintele Sfântului Apostol Pavel:
,,O, copiii mei, pentru care sufar iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”
Această relaţie părintească a duhovnicului cu cel ce se spovedeşte creează atmosfera de deplină încredere care este necesară pentru ca cel din urmă să-şi poată descoperi şi cele mai ascunse fapte şi chiar cele mai intime gânduri şi dorinţe, chiar şi pe cele pe care nu vrea să şi le mărturisească nici sieşi. Orbirea noastră duhovnicească numai duhovnicul este în măsură să o tămăduiască. E1 este cel căruia îi încredinţăm sufletul nostru, căruia îi descoperim trecutul, îi împărtăşim prezentul, cel care se trudeşte împreună cu noi pentru înaintarea noastră duhovnicească în viitor. Un viitor care depăşeşte limitele morţii, care se întinde în veşnicie. Această încredere este mărită de faptul că duhovnicul este legat până la moarte de sfintele canoane cu păstrarea secretului asupra păcatelor mărturisite lui.
Duhovnicul este îndrumător în lucrarea de mântuire a sufletului nostru. E1 va da socoteală înaintea lui Dumnezeu în clipa Judecăţii pentru felul în care şi-a îndrumat fiii duhovniceşti, pentru cât s-a trudit cu rugăciuni, sfatuiri şi nevotnţe să-i păzească de căderi, să le lumineze necunoştinţa, să cultive înăuntrul lor dragostea lui Dumnezeu şi râvna pentru lupta cea duhovnicească, să-i încurajeze în dezamăgirile lor, în amărăciunile luptei împotriva patimilor, ca să-i arate moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
Îndrumarea duhovnicească a fiecărui suflet este lucrarea duhovnicului şi nu se face cu îndrumări generale sau „ reţete", ci cu moduri particulare de educare, în funcţie de constituţia sufletească, de nevoile şi puterile celui ce se mărturiseşte. Duhovnicul, cu dragostea în Hristos pe care o are şi cu luminarea Duhului Sfânt, poate discerne unde va folosi iconomia (îngăduinţa), când va aplica un canon, când va arăta blândeţe, când asprime. Astfel, pentru acelaşi păcat, putem avea multe şi diferite feluri de abordare şi de vindecare.
Din acest motiv, precum este interzis duhovnicului să facă cunoscute păcatele credinciosului, la fel - şi vă rog să luăm aminte serios la aceasta! -, şi credinciosului îi
este interzis să facă cunoscut altora sfaturile primite sau canonul, care am văzut că este determinat de multe condiţii. Un exemplu simplu, despre păcatul furatului: Este, poate, nevoit cineva să fure, găsindu-se într-o situaţie disperată; altul însă fură în mod obişnuit, ca să se îmbogăţească, iar altul din reaua obişnuinţă sau patimă. Duhovnicul va aborda păcatul (şi pe păcătos) în mod diferit, în fiecare din aceste situaţii. În Taina Spovedaniei Hristos dăruieşte, în mod real şi nu teoretic, simbolic sau afectiv, iertarea păcatelor, iar sufletul simte în mod real ieşirea din vinovăţie, de sub greutatea, din amăreala fărădelegilor sale. Cu dragostea Sa părintească ridică de la credincioşii Săi care se pocăiesc şi se spovedesc orice tulburare sau îndoială legată de iertarea păcatelor lor. De vreme ce au fost iertate de către Duhul Sfânt prin duhovnic în Taina Spovedaniei, sunt iertate pentru totdeauna.