Subscribe:

luni, 25 august 2008

Spovedanie şi psihiatrie

Uneori se întreţine o confuzie legată de Taina Spovedaniei şi de psihiatrie. Este o greşeală să se confunde spovedania la preot cu vizita la psiholog sau psihiatru deoarece sunt lucruri fundamental diferite.
Spovedania este Taină a Bisericii şi, ca toate Tainele, varsă în suflet harul lui Dumnezeu, în timp ce psihiatria şi celelalte discipline înrudite cu ea sunt ştiinţe omeneşti.
Scopul esenţial al Tainei Spovedaniei este izbăvirea omului de greutatea păcatelor prin iertarea lui sau împăcarea cu Dumnezeu, resfinţirea şi pregătirea lui pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Pacea interioară, echilibrul sufletesc şi bucuria nu sunt rosturile ultime ale spovedaniei, ci, ca daruri ale Duhului Sfânt, ele sunt consecinte fireşti ale restabilirii legăturilor omului cu Dumnezeu. Spovedania e necesară tuturor celor care doresc să câştige viat,a veşnică, indiferent dacă suferă sau nu psihic. Ştiinţa psihiatrică vine să ajute în situaţiile de tulburări şi suferinţe psihice.
În Taina Spovedaniei credinciosul, cu harul lui Dumnezeu, dobândeşte cunoaştere de sine, identificându-şi patimile şi slăbiciunile care îl despart de Dumnezeu. Duhovnicul, cu luminarea Duhului Sfânt, care cercetează adâncurile inimii, discerne patimile, şi cel ce se spovedeşte este pus faţă în faţă cu sinele său real şi recunoaşte boala acestuia, fară să fie traumatizat, fără să deznădăjduiască şi fără încercarea de a se autojustifica.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, ca vase ale Duhului Sfânt, sunt cei mai buni psihoanatomişti. Acest har îl au şi duhovnicii, ca administratori şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu.
Psihanaliza, ca metodă psihoterapeutică, deşi caută cauzele traumatismelor interioare, nu poate da iertarea păcatelor, nici nu poate vărsa harul lui Dumnezeu în sufletul celui bolnav. Pe lângă aceasta, nu este de competenţa sa să discearnă dacă o anume stare interioară, sau o exprimare, sau o acţiune este păcătoasă sau nu. Şi, peste toate, nu este în stare să găsească moduri de eliberare de patimi. Vindecarea de patimi se face prin nematerialnica ,,intervenţie chirurgicală" a Duhului Sfânt, care foloseşte bisturiul curatei şi smeritei spovedanii şi medicamentul Sfintelor Taine şi al rugăciunii, având întotdeauna ca bază şi condiţie totodată bunăvoinţa liberă a omului şi lupta sa conştientă şi intensă de desăvârşire.
Sfântul Grigorie Palama accentuează că în Taina Spovedaniei credinciosul primeşte iertarea, dar şi tămăduirea sufletului de la duhovnicul său:
,,Să te îngrijeşti în toată viaţa ta să ai părinte duhovnicesc şi să-i arăţi fiecare păcat şi fiecare gând şi să iei de la el vindecarea şi iertarea; căci acestora s-a dat puterea de a dezlega şi de a lega sufletele... De aceea să te şi sfătuieşti şi să asculţi până la sfârşit pe părintele tău duhovnicesc.”
Cunoaşterea de sine, în măsura în care reuşeşte prin psihanaliză, poate să-1 descurajeze pe bolnav şi să creeze şi mai mari probleme psihologice. Dimpotrivă, spovedania, cu smerenia pe care o cultivă în suflet şi cu dumnezeiescul har care îl înarmează, întăreşte cugetul său astfel încât să-şi poată înfrunta cu bărbăţie starea lui împătimită. Îl re-împrieteneşte pe credincios cu sinele său real şi îi dă puterea de a se transforma, nu pentru a accentua sentimentul de încredere în sine şi de satisfacţie de sine, ci pentru a bine-plăcea lui Dumnezeu.
Ştiinţa psihiatrică, desigur, poate ajuta cu mijloacele ei de vindecare, intervenind cu discernământ şi cunoscându-şi exact limitele ştiinţifice, la soluţionarea tulburărilor de funcţionare a gândirii, a voinţei, a sentimentelor etc. Biserica, în această situaţie, nu numai că nu refuză, ci chiar reclamă lucrarea ştiinţei, atunci când desigur nu contravine poruncilor evanghelice. Dumnezeu „a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate”.

0 comenteaza: