Subscribe:

luni, 25 august 2008

Spovedanie şi psihiatrie

Uneori se întreţine o confuzie legată de Taina Spovedaniei şi de psihiatrie. Este o greşeală să se confunde spovedania la preot cu vizita la psiholog sau psihiatru deoarece sunt lucruri fundamental diferite.
Spovedania este Taină a Bisericii şi, ca toate Tainele, varsă în suflet harul lui Dumnezeu, în timp ce psihiatria şi celelalte discipline înrudite cu ea sunt ştiinţe omeneşti.
Scopul esenţial al Tainei Spovedaniei este izbăvirea omului de greutatea păcatelor prin iertarea lui sau împăcarea cu Dumnezeu, resfinţirea şi pregătirea lui pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Pacea interioară, echilibrul sufletesc şi bucuria nu sunt rosturile ultime ale spovedaniei, ci, ca daruri ale Duhului Sfânt, ele sunt consecinte fireşti ale restabilirii legăturilor omului cu Dumnezeu. Spovedania e necesară tuturor celor care doresc să câştige viat,a veşnică, indiferent dacă suferă sau nu psihic. Ştiinţa psihiatrică vine să ajute în situaţiile de tulburări şi suferinţe psihice.
În Taina Spovedaniei credinciosul, cu harul lui Dumnezeu, dobândeşte cunoaştere de sine, identificându-şi patimile şi slăbiciunile care îl despart de Dumnezeu. Duhovnicul, cu luminarea Duhului Sfânt, care cercetează adâncurile inimii, discerne patimile, şi cel ce se spovedeşte este pus faţă în faţă cu sinele său real şi recunoaşte boala acestuia, fară să fie traumatizat, fără să deznădăjduiască şi fără încercarea de a se autojustifica.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, ca vase ale Duhului Sfânt, sunt cei mai buni psihoanatomişti. Acest har îl au şi duhovnicii, ca administratori şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu.
Psihanaliza, ca metodă psihoterapeutică, deşi caută cauzele traumatismelor interioare, nu poate da iertarea păcatelor, nici nu poate vărsa harul lui Dumnezeu în sufletul celui bolnav. Pe lângă aceasta, nu este de competenţa sa să discearnă dacă o anume stare interioară, sau o exprimare, sau o acţiune este păcătoasă sau nu. Şi, peste toate, nu este în stare să găsească moduri de eliberare de patimi. Vindecarea de patimi se face prin nematerialnica ,,intervenţie chirurgicală" a Duhului Sfânt, care foloseşte bisturiul curatei şi smeritei spovedanii şi medicamentul Sfintelor Taine şi al rugăciunii, având întotdeauna ca bază şi condiţie totodată bunăvoinţa liberă a omului şi lupta sa conştientă şi intensă de desăvârşire.
Sfântul Grigorie Palama accentuează că în Taina Spovedaniei credinciosul primeşte iertarea, dar şi tămăduirea sufletului de la duhovnicul său:
,,Să te îngrijeşti în toată viaţa ta să ai părinte duhovnicesc şi să-i arăţi fiecare păcat şi fiecare gând şi să iei de la el vindecarea şi iertarea; căci acestora s-a dat puterea de a dezlega şi de a lega sufletele... De aceea să te şi sfătuieşti şi să asculţi până la sfârşit pe părintele tău duhovnicesc.”
Cunoaşterea de sine, în măsura în care reuşeşte prin psihanaliză, poate să-1 descurajeze pe bolnav şi să creeze şi mai mari probleme psihologice. Dimpotrivă, spovedania, cu smerenia pe care o cultivă în suflet şi cu dumnezeiescul har care îl înarmează, întăreşte cugetul său astfel încât să-şi poată înfrunta cu bărbăţie starea lui împătimită. Îl re-împrieteneşte pe credincios cu sinele său real şi îi dă puterea de a se transforma, nu pentru a accentua sentimentul de încredere în sine şi de satisfacţie de sine, ci pentru a bine-plăcea lui Dumnezeu.
Ştiinţa psihiatrică, desigur, poate ajuta cu mijloacele ei de vindecare, intervenind cu discernământ şi cunoscându-şi exact limitele ştiinţifice, la soluţionarea tulburărilor de funcţionare a gândirii, a voinţei, a sentimentelor etc. Biserica, în această situaţie, nu numai că nu refuză, ci chiar reclamă lucrarea ştiinţei, atunci când desigur nu contravine poruncilor evanghelice. Dumnezeu „a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate”.

Sf Vasile cel Mare -Informatii generale



VIAŢA

Sfântul Vasile cel Mare se naşte în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadocsiei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru de Sevasta. Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără şi Naocratios; iar 6 vor deveni sfinţi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânăra, Macrina ce Bătrână(bunica Sf. Vasile) şi Emilia(mama Sf. Vasile). Macrina cea bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul.

Vasile primeşte prima învăţătură în casa părintească. După aceea studiază la Cezareea Capadocsiei şi Atena. A avut profesori vestiţi: pe Libaniu, Proheresiu şi Himeriu. Încheagă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viaţa lor studenţească e un model pentru teologii de totdeauna. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al Bisericii. S-a întors în patrie pe la anul 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câştigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macrina. A renunţat la lume şi a intrat în monahism după ce a fost botezat. A făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoaşterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea înfiinţată de el in Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea şi cu râvna caldă intelectuală. Aici a scris el Regulile vieţii monahale(Regulile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei cu Sf. Grigorie.

În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu şi hirotonit preot în 364, spre a i se încredinţa pastoraţia episcopiei. După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit a Cezareei, cu o dârză opoziţie din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului şi a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărţi in două.

În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriaşă activitate dogmatică, pastorală şi socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaşte scena cu prefectul Modestus de Valens. A înfiinţat instituţii de asistenţă socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital(şi de leproşi), şcoli tehnice. Toate aceste aşezăminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferinţelor celor mulţi, criticându-i pe bogaţi. N-a făcut deosebire între neamuri şi credinţele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.

În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie şi la papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între Orient şi Occident împărţite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învăţătură, a menţinut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de ştiinţă. A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toţi şi numit încă de atunci „cel Mare”


OPERA

a) Opere dogmatice

1) Contra lui Eunomiu – care era conducătorul anomeilor. Lucrare scrisă în anul 364, fiind alcătuită din 3 părţi

2) Despre Sfântul Duh – în care susţine că Sfântul Duh are aceeaşi putere ca Tatăl şi Fiul.

b) Opere ascetice

1) Învăţături morale

2) Regulile mari

3) Regulile mici

c) Omilii şi cuvântări

1) 9 omilii la Hexaemeron, care explică fenomenele legate de crearea lumii, până în ziua a V-a a creaţiei, iar ziua a VI-a este completată de fratele său Sf. Grigorie de Nyssa, în lucrarea Despre facerea omului.

2) Despre credinţă – este un comentariu

3) Contra bogaţilor

4) Contra beţiei

d) Opere liturgice, canonice şi de corespondenţă

1) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

A scris aproximativ 365 de scrisori de natura dogmatică, monahală, misionară sau ocazională.

DOCTRINA

a) Cunoaşterea naturală a lui Dumnezeu – Sf. Vasile afirmă că Dumnezeu poate fi cunoscut decât prin lucrările sale şi acestea pe calea minţii

b) Sfânta Treime – Sf. Vasile este cel care face diferenţa dintre fiinţă şi ipostas: o singură fiinţă, trei ipostase.

Sfântul Vasile cel Mare a fost un mare preot şi păstor al Bisericii. Este prăsnuit la data de 1 şi 30 ianuarie. Este cel care a alcătuit regulile monahale, care sunt folosite în răsărit până astăzi.

www.prlaurentiu.blogspot.com

powered by Pr Laurentiu

miercuri, 13 august 2008

Avva Ioan Persul - file de pateric egiptean


Povestit-a, unul din parinti despre avva Ioan Persul, ca din darul lui cel mult, intru prea adanca nerautate a venit. Ca acesta petrecea in arabia Egiptului si s-a imprumutat odata de la un frate cu un galben si a cumparat in sa lucreze. Si a venit un frate rugandu-se si zicand: daruieste-mi, avvo, putin in sa-mi fac un leviton (imbracaminte)! Si i-a dat cu bucurie. Asemenea inca si altul a venit rugandu-se: da-mi putin in, sa-mi fac o fota! Si i-a dat si lui asemenea. Si altii cerand, da in scurt cu bucurie. La urma vine stapanul galbenului, cerandu-l, si i-a zis lui batranul: ma duc si ti-l aduc. Si neavand de unde sa-l dea, s-a sculat sa se duca la avva Iacov al diaconului, sa se roage sa-i dea banul, ca sa plateasca fratelui. Si mergand, a gasit un galben jos pe pamant, si nu s-a atins de dansul.
Si facand rugaciune, s-a intors la chilia sa. Si a venit fratele iarasi suparandu-l pentru ban. Si i-a zis batranul: eu negresit port grija si mergand iarasi a gasit, banul jos unde era, si facand rugaciune s-a intors la chilia sa. Si iata, asemenea a venit fratele cel ce il supara si i-a zis batranul ca negresit de aceasta data il aduce.
Si sculandu-se iarasi a venit la acel loc si l-a gasit acolo stand. Si facand rugaciune, l-a luat, si a venit la avva Iacov, si i-a zis: avvo, venind la tine, am gasit banul acesta pe cale. Deci ajuta si vesteste in enorie, nu cumva l-a pierdut cineva, si de se va gasi stapanul lui, da-l. Deci mergand batranul, trei zile a vestit si nimeni nu s-a gasit, care sa fi pierdut banul. Atunci a zis batranul catre avva Iacov: deci, daca nimeni nu l-a pierdut, da-l acestui frate, ca ii sunt dator lui si venind sa iau de la tine mila (ah) si sa platesc datoria l-am gasit. Si s-a minunat batranul, cum fiind dator si gasind, nu l-a luat, sa-l fi dat. Si aceasta inca era mirare de dansul, ca de venea cineva sa se imprumute de la el de ceva candva, nu singur da, ci zicea fratelui: du-te, ia-ti tie orice ai trebuinta si daca aducea, ii zicea: pune-l iarasi la locul lui! Iar de nimic nu aducea cel ce a luat, nimic nu-i zicea.

Despre liberul arbitru - in viziunea Sf Ioan Damaschin

Discuţia asupra liberului arbitru, adică asupra celor ce sunt în puterea
noastră, pune mai `ntâi problema dacă este ceva în puterea noastră. Aceasta
pentru motivul că mulţi se opun acestei afirmaţii. In al doilea loc pune
problema: care sunt cele în puterea noastră si asupra cărora avem stăpânire.
In al treilea loc pune problema de a cerceta cauza pentru care Dumnezeu
creându-ne ne-a făcut liberi.
Revenind aşadar la prima problemă, să demonstrăm mai intâi că sunt
în puterea noastră unele acte chiar din acelea recunoscute de ei că nu sunt
în puterea noastră. Şi să spunem în modul următor.
Ei susţin că pricina tuturor celor care se intâmpla este sau
Dumnezeu, sau necesitatea, sau soarta, sau natura, sau norocul, sau
întâmplarea. Opera lui Dumnezeu este fiinţa şi pronia; opera necesităţii este
mişcarea celor care sunt totdeauna la fel; opera soartei este ceea ce se
îndeplineşte prin ea cu necesitate, căci şi soarta este opera necesităţii; opera
naturii este naşterea, creşterea, distrugerea, vegetalele si animalele; opera
norocului, cele rare şi neaşteptate. Căci ei definesc şi norocul ca o
coincidenţă şi un concurs a două cauze, care îşi au începutul în alegere, dar
care au un alt rezultat decât cel natural. Spre exemplu: cineva săpând o
goapă, găseşte o comoară. Nici cel care a pus comoara nu a pus-o astfel
`ncât altul să o găsească, nici cel care a găsit-o n-a săpat astfel `ncât să
găsească comoara; ci unul ca să o dezgroape când va voi, iar celălalt ca să
sape groapa. Dar s-a întâmplat altceva decât ceea ce intenţionau amândoi.
Opera intâmplarii sunt cele ce se intâmpla celor neînsufleţite şi iraţionale închip nefiresc şi atehnic. Astfel spun ei. In care din acestea deci să clasăm acţiunile omeneşti, dacă omul nu
este cauza in principiul acţiunii? Căci nu este cu cale să atribuim lui
Dumnezeu acţiunile ruşinoase uneori şi nedrepte; nici necesităţii, căci ele
nu sunt întotdeauna la fel; nici soartei, căci ei spun că cele ale soartei fac
parte din cele necesare şi nu din cele posibile; nici naturii, căci operele
naturii sunt vieţuitoarele şi vegetalele; nici norocului, căci acţiunile
oamenilor nu sunt rare şi neaşteptate; nici intâmplarii, căci ei susţin că cele
produse de intâmplare aparţin celor neînsufleţite sau iraţionale. Ramâne
deci ca însuşi omul, care acţionează si lucrează, să fie principiul faptelor
sale si să aibă liberul arbitru. Mai mult. Dacă omul cu nici un chip nu este
principiul acţiunii sale, este zadarnic să aibă facultatea de a delibera. Căci
la ce îi va folosi deliberarea, dacă nu este deloc stapânul acţiunii sale?
Orice deliberare se face în vederea acţiunii. Iar a declara că este de prisos
partea cea mai frumoasă si cea mai de preţ din om, ar fi una din cele mai
mari absurdităţi. Prin urmare, dacă deliberează, deliberează în vederea
acţiunii, căci orice deliberare este în vederea acţiunii si din pricina acţiunii.


Biserica Sf Nicolae -Spulber (scurta prezentare)




Locuri binecuvantate de Dumnezeu....
Oameni gospodari si primitori, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de aproapele ...R
âu cu apa lina...

Aceste sunt doar cateva enunturi ce caracterizeaza parohia si comuna istorica Spulber, Jud Vrancea.
Este suficient sa vi o singura data in acest loc si cu siguranta vei reveni...







Loc de refugiu sufletesc si restaurare duhovniceasca, acest lacas este asezat pe temelia primei biserici, din a doua jumatate a sec XVII. Biserica a fost, este si va fi intotdeauna locul in care credinciosii vor veni sa isi caute linistea sufleteasca de care au nevoie...
Este locul in care spulberenii (locuitorii acestei comune istorice- cf legendei "babei vrancioaia") vin duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare.