Subscribe:

vineri, 11 iulie 2008

Curăţia sufletului


Curăţia sufletului este starea firească a omului. Pentru că Dumnezeu aşa l-a zidit dintru început, precum menţionează Sfântul Ioan Damaschin: „Dumnezeu 1-a făcut pe om fără răutate, sincer, virtuos, fără supărare, fără griji, împodobit cu strălucirea fiecărei virtuţi, în "" - "" inzestrat cu toate bunătătile". Cu neascultarea protopărinţilor începe să se strice şi să se înnegrească treptat această dumnezeiască icoană, iar locul virtuţilor care împodobeau sufletul omenesc este luat de răutăţile de tot felul, omul pierzând din ce în ce mai mult bunătatea dintru început şi a decăzând în starea cea potrivnică firii, în păcate şi patimi. Astfel setoceşte continuu conştiinţa, legea morală sădită în om, şi se instalează treptat uitarea lui Dumnezeu şi stăpânirea cea demonică.
Însă nici în această tragică stare dragostea lui Dumnezeu nu părăseşte zidirea Sa. Se descoperă în multe moduri omului pe Sine şi voia Sa, până la ,plinirea vremii", când Se va întrupa Fiul şi Cuvântul Tatălui şi va învinge pe diavol cu Sfintele Sale Patimi şi slăvită Învierea Sa şi va îndumnezei firea omenească.
Legea lui Dumnezeu, aşa cum este exprimată în Sfânta Scriptură, în Vechiul şi Noul Testament, are rostul de a-1 readuce pe om de la starea cea potrivnică firii, a păcatului, la starea cea conformă firii, a virtuţii, şi de a-l îndumnezei cu harul Duhului Sfânt.
Vindecarea de patimi şi dobândirea virtuţilor opuse acestora se realizează prin ţinerea poruncilor dumnezeieşti. După Sfântul Ioan Damaschin:
,,Sufletul se împarte în trei: raţiune, iuţime şi poftă. Păcatele din raţiune sunt acestea: necredinţa, erezia, nebunia, hula (blasfemia), nemulţumirea, încuviinţările păcatelor care se ivesc din partea pătimitoare. Iar tămăduirea şi leacul acestor rele este credinţa neşovăită în Dumnezeu şi în dogmele adevărate, neînşelătoare şi ortodoxe, cugetarea neîncetată la cuvintele Duhului, rugăciunea curată şi neîncetată şi mulţumirea către Dumnezeu. Păcatele iuţimii sunt acestea: cruzimea, ura, necompătimirea, ţinerea de minte a răului, pizma, uciderea şi cugetarea necontenită la unele ca acestea. Iar tămăduirea şi leacul lor: iubirea de oameni, dragostea, blândeţea, iubirea de fraţi, compătimirea, nerăutatea şi bunătatea. Păcatele părţii poftitoare sunt acestea: lăcomia pântecelui, nesăturarea, beţia, curvia, adulterul, necurăţia, desfrânarea, iubirea de avuţii,pofta de slavă deşartă, de bani, de bogăţie şi de plăcerile trupeşti. Iar tămăduirea şi leacul lor: postul, înfrânarea, reaua pătimire, neaverea, împărţirea averilor la săraci, dorirea bunurilor viitoare nemuritoare, dorul după Împărăţia lui Dumnezeu şi poftirea înfierii".
Cu siguranţă, de vreme ce părtile sufletului omenesc constituie o unitate indestructibilă, patimile, ca şi virtuţile, nu sunt independente, ci una este legată de cealaltă şi, dacă sufletul rămâne în vreuna din acestea, nu va putea scăpa nici de celelalte. Cel care vrea să-şi revină la cele după fire - la starea primordială - şi să ajungă la îndumnezeire trebuie să pornească război împotriva tuturor patimilor.
Sfinţenia se dobândeşte prin curăţirea de toate patimile şi prin împroprierea binelui, în conlucrare întotdeauna cu dumnezeiescul har, cel care se dă după voinţa omului.

0 comenteaza: