Subscribe:

vineri, 23 mai 2008

Plictiseala si perversiunea-viziune Danion Vasile

Părintele Constantin Mihoc spunea că "perversiunea este păcat împotriva firii, de aceea şi gravitatea ei este atât de mare. Nici un păcat nu este firesc, însă acesta le întrece pe toate celelalte.

Viaţa sexuală a oricărui cuplu – căsătorit sau nu – are urcuşuri şi coborâşuri. Coborâşurile sunt tensionate şi unul dintre cei doi (sau chiar amândoi) este dispus să facă orice pentru a reveni la starea de dinainte… Atunci, ispita perversiunilor este mare. Sfaturile prietenilor şi ale revistelor de specialitate sunt simple şi directe: "Evitaţi monotonia cunoscându-vă mai bine unul pe altul. Puteţi să ajungeţi la un nivel mai adânc al plăcerii şi al dragostei. Depăşiţi barierele şi obstacolele mentale pentru ca dăruirea voastră să fie totală…"

Şi ce se întâmplă? Unii se lasă biruiţi de poftă, de curiozitate sau de alte motive şi încep să practice aceste sporturi sexuale. Senzaţiile sunt tari, aşa cum scria în reclame. Ţi se pare că îl cunoşti mai bine pe celălalt, că îl iubeşti mai mult, că i te dăruieşti mai profund. Relaţia e şi mai fericită, dar…

Nu trece multă vreme şi perversiunile îşi pierd din originalitate. Şi atunci cauţi perversiuni noi, care să ţi-l aducă mai aproape pe celălalt. Sau brusc ai conştiinţa faptului că celălalt nu e potrivit pentru tine. Şi îl părăseşti, uitând de starea de extaz în care, datorită perversiunii, ţi se părea că celălalt e totul pentru tine şi că tu eşti totul pentru el.

Şi ce să faceţi cu sfaturile repetate ale prietenilor care vă spun că monotonia unei relaţii poate fi alungată prin perversiuni? Ale celor care vă spun că perversiunile nu sunt cu nimic mai murdare decât sexul "obişnuit", că sunt un mod diferit de a face dragoste? Oare ei mint?

Nu, nu mint… Pentru ei, sexul oral este de aceeaşi calitate cu sexul normal. Ei asta simt şi – lipsiţi de ipocrizie sau de ruşine – îşi fac publice părerile. Problema este că, deşi ei nu mint, se înşală şi îi înşală şi pe alţii. La nivelul la care cunosc ei dragostea, nu există nici o diferenţă între normal şi anormal, între ruşine şi neruşinare. Asta însă nu pentru că dragostea lor e mai înaltă sau mai sinceră, sau mai "totală". Nu… Ci pur şi simplu pentru că au ales să cunoască o dragoste străină faţă de cea pe care le-a rânduit-o Dumnezeu oamenilor.

Şi vedem că această dragoste nu ţine mult. E doar un alt foc de paie…

"Dar de ce poate să fie ceva murdar între soţ şi soţie, dacă sunt acoperiţi de binecuvântarea lui Dumnezeu ca ei să fie un trup?"

Tocmai pentru că Dumnezeu i-a lăsat să fie un trup, adică să facă dragoste potrivit firii… Restul reprezintă exhibiţii prin care soţii nu devin un trup, ci rămân două trupuri bolnave de patimi…

Dacă rândurile acestea ale mele vor fi citite şi de către tineri care "fac dragoste" fără a fi căsătoriţi şi care se află într-un moment de impas în viaţa sexuală, să ştie că perversiunile nu îi vor ajuta la nimic. Impasul lor este de alt ordin… Merg pe un drum lipsit de binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi plictiseala care apare este un semn că lucrurile trebuie aşezate altfel…

"Dar ce, în viaţa trupească a soţilor nu sunt momente de impas?"

Ba da, sunt! Şi rolul lor este tocmai de a le atrage atenţia soţilor că unirea trupească nu va fi niciodată perfectă aşa cum ne-o doresc diferiţi specialişti în sexologie… Unirea dintre doi oameni este mai mult decât poate aduce o noapte de pomină. Fie ea cât de lungă sau cât de palpitantă. Şi este mai mult şi decât pot înţelege cei care îşi petrec toate nopţile în aventuri erotice, imaginându-şi că urcă pe culmile dragostei.

Da, pe culmile erotismului urcă. Numai că dragostea le este la fel de străină ca şi limba indienilor apaşi…!!!

Aşa că: ce mai încoace şi încolo? Încercaţi să înţelegeţi că, uneori, plictiseala vă poate fi prietenă. Şi este un alt semnal de alarmă: "Dragostea voastră se sufocă. Trebuie să respire. Trebuie să o aşezaţi sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

1 comenteaza:

flori spunea...

Perfect de acord si foarte rezonabil.