Subscribe:

vineri, 23 mai 2008

Flori din Gradina Maicii Domnului

Bătrânul Constantin cel nebun pentru Hristos

Bătrânul Constantin (Anghelis) cel fără răutate şi tăcutul nebun pentru Hristos s-a născut în Kalenţi - Dodoni, în Epir, la 10 octombrie 1898. Pe tatăl său îl chema Stavros iar pe mama lui Antula. Nu cunoaştem amănunte din primii ani ai vieţii lui călugăreşti, dar ceea ce ştim este că a început ca frate în sfânta Mănăstire Dionisiu. Era văzut mereu în jurul Kareii unde locuia într-o chilie dărâmată a Mănăstirii Cotlumuş (Odinioară acolo era mica mănăstire a Filadelfiţilor, în prezent este chilia Sfântul Gheorghe).

Acolo deci, într-un colţ al clădirii celei dărâmate, unde cădea mai puţină apă de pe acoperiş şi unde intra mai puţin frig prin ferestrele şi uşile sparte îşi avea câteva pături zdrenţuite, asemănându-se cu un vultur în cuibul său.

Pe dinafară pe Bătrânul Constantin nu îl cunoşteai ce este, deoarece avea numai un fes şi barbă care îl arăta a fi călugăr. Purta mereu o manta militară veche legată strâns la mijloc cu o sfoară, arătând ca un mirean înlăuntru, însă era îmbrăcat cu harul schimei îngereşti, care era zugrăvit pe faţa lui. Cine îl vedea de departe pe bătrân, îl considera ca pe un om sărac, nefericit sau nebun, dar de aproape, când îi vedeai faţa lui luminată înţelegeai că o taină se ascunde în acest om binecuvântat şi nu îl mai socoteai nebun, ci nebuni îi considerai pe cei ce-1 numeau nebun pe Bătrânul Constantin.

Bătrânul Costa (aşa îi spuneam), deşi trăia în condiţiile ce le-am arătat cu o desăvârşită lepădare de sine şi deşi nu se spăla, cu toate acestea era curat, pentru că trăia ca vulturul cerului.

Cu oamenii vorbea rar, dar cu Dumnezeu întotdeauna prin rugăciunea neîncetată. De multe ori i se răpea mintea şi când îşi revenea, făcea nişte mişcări cu mâinile sale, „ca să tulbure apele", fără să spună nimic, şi pleca. Fireşte, pentru mireni acest comportament era de sminteală. Chiar şi când le spunea anumite cuvinte prooroceşti şi acesta li se părea o prostie. Câteodată, când vreunii vorbeau în jurul lui, iar Bătrânul Constantin nu era atent la ei, pentru că el se ruga şi mintea lui era la Dumnezeu, iarăşi îl credeau aiurit. Trebuia să-1 întrebi pe bătrân de mai multe ori şi să insişti să-ţi dea răspuns, dar şi atunci auzeai două - trei cuvinte mormăite, dar prooroceşti.

Odată 1-a vizitat un tânăr care voia să se facă monah, dar peste tot a întâlnit piedici, căci îl pizmuia cel viclean. Cum 1-a văzut Bătrânul Constantin de departe, îi spune:

- Ioane, pe Sfântul Ioan Damaschin să-1 citeşti, ca să vezi ce a suferit.


0 comenteaza: