† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
„Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui,
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
care nu din sânge, nici din poftă trupească (...),
ci de la Dumnezeu s-au născut.”
(Ioan 1, 12-13)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică” (Ioan 3, 16).
Cu alte cuvinte, Fiul veşnic al lui Dumnezeu S-a făcut om muritor, ca omului
devenit din pricina păcatului muritor să-i dăruiască viaţa veşnică (cf. Romani 6, 23).
Mai mult, Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască
puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har.
Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din
iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca
scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă
veşnică.
De aceea, însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim: „De nu se va
naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce
este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am
zis: Trebuie să vă naşteţi de sus” (Ioan 3, 5-7).2
Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru
Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit
plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi
fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva,
Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui
Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4-7).
Urmând Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sfântul Atanasie, Sfântul
Irineu) au rezumat învăţătura lor despre rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu arătând
scopul venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Dumnezeu S-a
făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu
S-a făcut purtător de trup, pentru ca Omul să poată deveni purtător al Duhului
(Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al Omului, pentru ca oamenii să
devină fii ai lui Dumnezeu după har”.
Aşadar, Naşterea Domnului Iisus Hristos este începutul înfierii duhovniceşti a
omului sau începutul îndumnezeirii lui prin harul lui Dumnezeu.
Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în
numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 19), deoarece Sfânta Treime a lucrat taina
Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) şi, de asemenea, Sfânta Treime
S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17;
Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).
Aşadar, prin Botez, ca unire cu Hristos, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi
harul înfierii, pentru că „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui,
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă
trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-
13).
„Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era
botezul lui Ioan, adică botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor; dimpotrivă, Botezul
dă şi harul înfierii”
1
.
„În Botez, zice Teodor de Mopsuestia, apa devine un sân pentru cel care se
naşte, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua
naştere”
2
.
Prin afundarea în baia naşterii, Mântuitorul Iisus Hristos ia chip în omul cel nou
botezat: „şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta care se va naşte din nou” (Slujba
Sfântului Botez). De aceea, omul botezat (copil sau adult) primeşte numele de creştin
şi poartă pecetea apartenenţei sale la Trupul mistic al lui Hristos, care este Biserica. El
este chemat să devină împreună cetăţean cu sfinţii lui Dumnezeu, „zidiţi pe temelia
apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos”
(Efeseni 2, 20). Prin Botez omul începe să devină „fiu al luminii şi moştenitor al
veşnicelor bunătăţi” (Slujba Sfântului Botez).

1
SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze, III, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 349,
în Sfântul Botez şi Sfanta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, p. 27.
2
TEODOR DE MOPSUESTIA, Omilii catehetice, 14, 9, cf. Olivier Clement, Sources. Les mystiques chrétiens des
origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95.3
Creşterea biologică şi spirituală a copilului botezat se realizează în familia
creştină, întemeiată prin Sfânta Taină a Cununiei, în care harul lui Dumnezeu, dăruit
prin binecuvântarea Bisericii, împlineşte şi sfinţeşte viaţa a doi tineri, bărbat şi femeie,
care se iubesc şi dau naştere la prunci, adică la persoane umane chemate să participe
la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
Iubirea lui Dumnezeu atotputernică şi smerită arătată la Naşterea Pruncului Iisus
în Betleem, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, ne descoperă
taina mântuirii neamului omenesc ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea.
Sfântul Ioan Gură de Aur vede o legătură între Naşterea lui Iisus Hristos ca Om şi
Taina Sfintei Cununii, arătând că Iisus Hristos este Mire al Bisericii: „Precum la
nunţi, nu mireasa este aceea care merge să-l caute pe mire, ci mirele aleargă cu
grabă spre mireasă, chiar de-ar fi el fiu de împărat, iar mireasa ar fi dintr-o stare de
jos, chiar o roabă, tot aşa şi aici nu firea omenească a urcat la cer, ci Mirele (Hristos
n.n.) S-a smerit pe Sine până la această fire urâtă şi dispreţuită. Şi după serbarea
nunţii, Mirele n-a mai îngăduit ca ea să rămână aici jos, luând-o cu Sine, El a dus-o
în casa părintească”
3
, în casa Tatălui din ceruri.
Episcopul martir Metodiu de Olimp (†311) spune că prin Naşterea Mântuitorului
Iisus Hristos în Betleem, Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul a lăsat pe Tatăl din cer. El a
coborât (S-a întrupat) pentru a Se însoţi cu această femeie, Biserica. Apoi a intrat în
somnul pătimirii Sale. El a murit de bunăvoie pentru ea (...), spre a-i dărui o viaţă
nouă”
4
.
Acest înţeles adânc al Întrupării Domnului Iisus Hristos şi al lucrării Sale
mântuitoare, ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea care răspunde iubirii Sale
veşnice şi ca temelie pentru binecuvântarea nunţii creştine, este mai mult întărit de
Sfânta Evanghelie de la Ioan, când ni se spune că la scurt timp după Botezul Său în
Iordan, Iisus a fost invitat împreună cu Mama Sa şi cu ucenicii Săi (icoană tainică a
Bisericii!) la o nuntă din Cana Galileii, iar acolo El a săvârşit prima Sa minune, şi
anume a prefăcut apa în vin, „arătându-şi slava Sa, iar ucenicii Săi au crezut în El”
(Cf. Ioan 2, 1-11).
Cel ce odinioară în Rai a zis „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”
(Facere 1, 26) şi a creat prima familie umană, adică pe Adam şi Eva, şi i-a
binecuvântat zicând: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere
1, 28), tot El a sfinţit nunta cu prezenţa şi lucrarea Sa minunată la Cana Galileii,
pentru a arăta că fiecare nuntă la care este invitat, prin rugăciune, Hristos-Domnul
împreună cu sfântă Maica Sa şi cu Sfinţii Săi ucenici devine Taină sfântă şi icoană
binecuvântată a iubirii Mirelui Hristos pentru Mireasa Lui - Biserica.
Astfel, înţelegem că sfinţenia cununiei, ca icoană a iubirii şi unirii lui Dumnezeu
cu omenirea, a lui Hristos cu Biserica Sa, are la bază Taina Sfântului Botez, întrucât
cel ce se botează şi devine parte a Bisericii, mărturiseşte: „mă unesc cu Hristos şi Îi
slujesc Lui ca unui Domn şi Împărat!”.

3
SF. IOAN GURĂ DE AUR, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 18, 2, trad. Diacon Gheorghe Băbuţ, Ed.
„Pelerinul Român”, Oradea, 1998, p. 88.
4
METODIU DE OLIMP, Banchetul sau despre feciorie (Symposium), 3.8.71, Cf. Ancient Christian Commentary on
Scripture, New Testament VIII, edited by Mark J. Edwards, Inter Varsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 1999,
pp. 199-200.4
Aşadar, mare şi sfântă este înfierea duhovnicească prin harul Botezului,
dobândită de oameni prin Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi fericite sunt
familiile întemeiate prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adică fericiţi sunt părinţii care
dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după
har şi fii duhovniceşti ai Bisericii.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc, într-o familie săracă material şi
aflată în călătorie, ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi
familiei creştine, în special. Am văzut că familia este coroana creaţiei şi locul sau
mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a
lui Dumnezeu pentru oameni.
Anul 2011 a fost consacrat în Biserica noastră omagierii Tainei Sfântului Botez şi
Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina
Sfintei Cununii stau la baza familiei creştine.
Astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secularizarea,
sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se confruntă cu
slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. De aceea,
este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind
taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii
noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Ioan
Gură de Aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne
folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?”
5
.
Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru
ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica
arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, copii devin icoane de nevinovăţie şi
bunătate care ne conduc spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei 18, 3; 19, 14; Luca 18, 16).
Credinţa nu este o simplă moştenire culturală, ci o chemare constantă a harului lui
Dumnezeu adresată omului, care poate să răspundă acestei chemări, sau să o refuze.
Familia creştină transmite credinţa atunci când părinţii îşi învaţă copiii să se roage
şi se roagă împreună cu ei; când îi duc la biserică şi când îi îndeamnă la spovedanie şi
împărtăşire, când se adună împreună cu ei la citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina
credinţei să strălucească peste viaţa lor de familie, şi aducând laudă lui Dumnezeu ca
fiind Tatăl nostru Cel ceresc.
Cei care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti, de bucuria de-a
se împărtăşi din viaţa lui Hristos şi a Bisericii Sale, de frumuseţea legăturii lor
liturgice cu Sfânta Treime, Care locuieşte prin har în cei botezaţi în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh şi unşi cu Sfântul şi Marele Mir ca să poată creşte nu
numai biologic, ci şi teologic, adică duhovniceşte, ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor.

5
SF. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Evanghelia după Matei, XC, III, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR,
Bucureşti, 1994, p.1003.5
Iubirea cu care părinţii şi naşii noştri ne-au primit şi ne-au călăuzit primii paşi în
această lume este în acelaşi timp o prelungire tainică a iubirii milostive a lui
Dumnezeu de la care am primit viaţa şi un fundament solid, o garanţie pentru
creşterea şi dezvoltarea armonioasă ca persoane umane libere, pregătite pentru a intra
în comuniune cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.
De asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor
pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie.
Pentru cei care se căsătoresc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind
marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi
pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor
miri cu Sfânta Euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în
timpul Cununiei, ca în Biserica primară).
De asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai familiei
nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa
liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-Domnul să
întărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii
din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale
cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora,
spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi
binecuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire.
Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare faţă de viitorul
familiei creştine şi al neamului românesc, prin redescoperirea şi trăirea valorilor
creştine în casele noastre, în parohiile de care aparţinem şi în marea familie a Bisericii
lui Hristos
6
.
Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o
binecuvântare pentru familie şi pentru popor, să îi sfătuim şi să îi sprijinim pe tinerii
căsătoriţi să fie roditori de copii, să-i crească şi să îi educe. Să redescoperim
dialogul, preţuirea şi ajutorarea reciprocă în familie şi între familii. Să nu uităm
niciodată că avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate
apăra (copilul). De aceea, cei care-şi ucid copiii nenăscuţi nu se pot împărtăşi cu
Hristos, Cel ce iubeşte copiii.
Familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin
adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum
folositor în viaţă este binecuvântată de Dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii
veşnice
7
.
Dreptmăritori creştini,
Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem
bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi
tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria

6
Vezi Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a
Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011.
7
Vezi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei
Cununii în Patriarhia Română, Editura Basilica, Bucureşti, 2011.6
comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate,
îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă
bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă
unde aceasta a slăbit.
Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi
răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini
oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui HristosDomnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă
rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.
Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care
ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia,
prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei
Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.
Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi
fapte.
Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult
decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă
dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim
răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet
credinţa vie în Dumnezeu.
Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul
nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au
nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.
Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei
misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru
oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni”, cum se spune în
rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.
Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni
care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim
dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi
şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale,
cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de
sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să
nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora.
Totodată, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul dăruit nouă ca să
începem anul acesta (2011) construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mulţumim
şi tuturor clericilor şi credincioşilor din toate eparhiile care au contribuit în fiecare
lună cu banul lor la colecta naţională pentru realizarea acestei lucrări mari şi
sfinte, necesare şi utile din Capitala României.
De asemenea, mulţumim autorităţilor centrale şi locale care ne-au sprijinit
financiar până în prezent, înţelegând că această biserică are valoare de simbol pentru
întreg neamul românesc. Desigur, de acum înainte lucrările construirii Catedralei
Mântuirii Neamului vor creşte mai mult ca volum şi ca preţ, fiind vorba de fundaţii
solide şi de spaţii multe la subsolul şi demisolul catedralei. De aceea, suntem şi vom fi
recunoscători tuturor persoanelor şi instituţiilor care ne ajută să avansăm cu lucrările 7
deja începute. Întrucât Arhiepiscopia Bucureştilor a contribuit financiar cel mai mult
până în prezent la susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului,
adresăm clerului şi credincioşilor din această eparhie calde şi părinteşti mulţumiri.
În acelaşi timp, mulţumim şi altor eparhii din ţară care sunt fruntaşe în dărnicie.
Deşi banii primiţi din colecta naţională nu acoperă toate cheltuielile de construcţie a
noii catedrale, ei reprezintă totuşi o mare încurajare pentru Patriarhie, mai ales că
traversăm acum o perioadă de criză economică.
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie
2011 spre 1 ianuarie 2012, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Domnul
timpului şi al istoriei, pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din
afara graniţelor României.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2012 şi
Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi
bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu
urarea tradiţională: „La mulţi ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Dată în Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul Sărbătorii Naşterii
Domnului; anul mântuirii 2011.

Dragi cititori, se apropie ziua aceea mirifica in care fiecare din noi intr-un fel sau altul, de Nasterea Domnului, ne aducem aminte si de "minunea" sosirii Mosului..In spiritul acestei sarbatori si cuprins de bucuria reala pe care o simteam si in copilarie inchid ochii si incerc sa revad acele clipe..Daca va intrebati cum am intrat in aceasta "transa" , o sa va raspund...Un bun prieten si coleg intru slujire a scris aceste cuvinte:
"Draga Mos Craciun,
A trecut mai bine de 30 de ani de cand ti-am scris prima mea scrisoare... Imi amintesc... parca ar fi fost ieri... Iti amintesti si tu de-acele vremuri? In Ajunul de Craciun il asteptam pe Mos Gerila care din povestile bunicilor stiam ca vine cu un sac mare, plin de cadouri, pentru toti copiii cuminti. Mos Gerila avea o sanie de aur si doi cai argintii cu care zbura printre stele si ducea daruri la copiii din toata lumea.
Pe-atunci locuiam in casa bunicilor, intr-un frumos sat cu dealuri si paduri din judetul Dîmbovita.
Inainte cu mai multe zile de Craciun, bunica facea curatenie in casa. Spala stergurile din etamina sau panza alba de in pe care erau cusute flori si motive si motive populare specifice zonei, acestea erau puse deasupra farfuriilor de lut pictate, pe pereti, si impodobeau casa.
Toate stergarele si fetele de masa, dupa ce le spala, le punea la uscat apoi le calca cu fierul de calcat in interiorul caruia punea carbuni incinsi din soba.
In camere, pe jos punea presuri tesute la razboi de ea, iar pe paturi punea cuverturi tesute din lana divers vopsita.
Agatata de-un cui, intr-o oglinda, era o lampa mare deasupra mesei. Semana cu lampa fermecata din poveste. Avea culoarea argintie, deasupra avea o cupola de protelan pictata cu flori. Lampa era sustinuta de cinci lanturi mici cu niste modele metalice aplicate pe ele, unite la mijloc cu o agatatoare. Bunica o stergea cu atentie, apoi o punea la locul ei. Cand toata casa era curata si aranjata, bunica pregatea covata(un fel de vanita din lemn cu doua manere, im ambele capete, in care se framanta aluatul pentru paine) si tot ce era necesar pentru aluatul de paine si cel de cozonaci.
Facea bunica niste cozonaci gustosi, paine alba si pufoasa, cornulete umplute cu silvoita (dulceata de prune) si o mancare buna de-ti lasa gura apa...
Inainte cu o zi de Ajunul Craciunului pregatea raciturile din carne de porc si sarmale pe care le fierbea in oala de lut in seara de Ajun. Asa era obiceiul.
Pentru mine, totul era fascinant. Aveam vreo 3-4 ani cand i-am scris prima scrisoare Mosului, niste heroglife pe care nici Mos Gerila nu le-a inteles, de-aia nu mi-a adus papusa pe care mi-am dorit-o. In acele vremuri, copiii nu stiau cum arata portocalele sau bananele, bomboanele de pom se gaseau rar, la oras, iar jucariile erau cadouri mai mult pentru copiii bogati...
Odata, in oras, am vazut un băiat care avea o maşină mare cat el. Mi-am dorit si eu de la Mos Gerila o maşină la fel, dar n-am primit-o niciodata; am primit doar masinuţe mici, poate si pentru ca si eu eram un băiat mic...
Ce frumoase erau odata iernile si Craciunul... Omatul (zapada) era mare, iar colindele atat de frumoase...
Colindatorii veneau pe prispa casei si colindau la geam. Bunicii ii primeau in casa, le umpleau traistutele cu nuci, mere, colacei si felii de cozonac,. Dupa ce se incalzeau putin, colindatorii plecau mai departe, de la o casa la alta pana in zori de zi cand, ragusiti de-atata colindat si obositi de-atata umblat, mergea fiecare pe la casele lui cu traistele pline de bunatati.
In lumina galbena a lumanarilor de ceara si flacara ce palpaia in lampa, ingerii parca se desprindeau din icoanele vechi de pe pereti, veneau la patul meu si ma leganau, iar eu adormeam cu gandul la Mos Gerila, care intotdeauna venea tarziu in noapte.
Dimineata de Craciun era plina de bucurie. De cum ma trezeam fugeam in camera alaturata, unde Mos Gerila imi adusese un bradut adevarat, impodobit cu mere si bomboane invelite in hartie alba ca zapada. Sub brad era cadoul meu. Atunci eram cel mai fericit copil din lume.
Ziua ne adunam toti copiii de pe ulita satului (la sanius) in varful dealului, de unde porneam cu saniile la vale strigand de bucurie. Parca zburam deasupra zapezii cu saniile, iar daca ar fi fost sa ne luam la intrecere cu lupii, nici aceia nu ne-ar fi ajuns.
Baietii mai mari isi cioplisera schiuri de lemn pe care ni le imprumutau si noua, dar, pentru noi, tot saniutele erau mai bune.
Intr-o zi, bunicul imi construise in zapada un castel unde ma jucam impreuna cu catelul si prietenii mei. Omatul era mai mare decat gardul, iar pe drum abia mergeau caii cu zurgalai si clopotei la gat, care trageau dupa ei saniile de lemn.
Gerul ingheta zapada ce scartaia sub picioarele copiilor. Ningea cu stelute mari, argintii. Seara, ulita devenea pustie, iar in linistea noptii se auzea suieratul vantului.
In casa era cald si bine, camara era plina cu de toate, lemnele mocneau in soba, iar mamica, bunica si bunicul ma iubeau foarte mult.
Mos Craciun, a trecut mult timp de cand n-ai mai venit la mine...
Niciodata nu ti-am vazut fata, dar eu stiu cum arati din povestile mamei si ale bunicilor care mi-au spus multe lucruri frumoase despre tine. Stiu ca esti un batran cu barba alba, care iubesti copiii cuminti si le aduci daruri pe care le lasi sub bradut in Noaptea de Ajun.
Stiu ca dorinta mea nu o poti indeplini... Daca ai fi un magician te-as ruga sa faci o magie pentru o clipa si sa ma duci in trecut in satul copilariei mele, sa caut in podul casei jucariile pe care le-am lasat in lada de zestre, sa stau in bratele bunicii la gura sobei, sa ma invete colinde, cantece si sa-mi spuna povesti pana adorm...
As vrea sa ii revad pe toti cei dragi din copilaria mea, sa le spun cat de mult au insemnat pentru mine si cat de mult ii iubesc...
Din pacate, tu nu esti magician, trecutul e prea departe, iar eu nu pot sa ma intorc inapoi...
Mos Craciun tu poti sa ma faci in fiecare an, in Ajun sa-mi amintesc de povestile frumoase din iernile copilariei mele. As vrea, cat traiesc pe acest pamant, sa ma bucur de aceasta sarbatoare si te rog ca in fiecare an sa vii la fetita mea Alexia, care crede in tine si te iubeste mult.
Draga Mos Craciun, inchei aici scrisoarea mea si iti doresc si tie "Sarbatori Fericite, Sanatate", sa poti merge la toti copiii cuminti! " ( Pr Alin Zamfirescu)

Stiu ce sentiment va incearca acum...ma incearca si pe mine...licarirea ce o avem in ochi..aceasta e bucuria si emotia adevarata..Mosule, sa nu il uiti nici pe baietelul meu Iustin si pe nici un copil...
Si daca poti Mosule,te-as ruga sa nu ma uiti nici pe mine...

Sarbatori fericite tuturor!
* Multumesc inca o data si aici parintelui Alin Zamfirescu pentru amabilitatea de a publica aceasta mica scrisorica.